Ammon – zeul ascuns

Ammon (egipt. Amun – Cel Ascuns; amun – a tăinui); Ammon-Re

Zeul suprem al teologilor tebani (mitologie egipteană), iniţial, zeu obscur al vântului (epitet arhaic: Sufletul lui Shu) la Teba, unde cultul său apare în Regatul Mijlociu şi se dezvoltă repede, compunând o divinitate a aerului şi fecundităţii.

Anterior, Ammon era unul din zeii ogdoadei hermopolitane, zeu secundar între cei 8, considerat „zeul ascuns” (deus absconditus). La Teba e reprezentat ca fiinţă cu coroană de fier (uneori cu cap de berbec) şi îi sunt consacrate gâsca şi berbecul.

Sufletul lui Ammon era întruchipat fie într-un Sfinx cu cap de berbec, fie în sceptrul, specific egiptean, în formă de şarpe (kematef); uneori înfăţişat însă şi ca un bărbat potent, cu pielea vânătă şi pe cap cu o coroană de pene. Soţia (sau mama sa) era Amaunet (asimilată ulterior cu Neith).

Ammon avea mari temple la Edfu, Dendera, Abydos şi Karnak. După alungarea hicsoşilor, devine zeul suprem al statului eliberat (sec. XVI î.e.n.), cultul său căpătând o ascensiune rapidă mai ales în Regatul Nou; câteva secole, Ammon rămâne zeu naţional, susţinut de preoţii săi deveniţi faraoni, care încep să-l numească Ammon-Re.

Noul zeu sincretic dobândeşte atribute suplimentare şi i se consacră temple noi la Teba şi mai ales marele templu din Luxor, înălţat de Amenophis III, când Ammon-Re e numit „regele zeilor” şi considerat creatorul universului, autorul tuturor lucrurilor şi diriguitorul timpului, stăpânul direct al soarelui, cerului şi lumii subterane, devenind zeul cel mai popular.

Ammon – zeul Creator

Un imn dintr-un text funerar din sec. XIV î.e.n. îl numeşte „creator al zeilor” care s-a zămislit pe sine însuşi ,,din vlaga trupului” său. Ammon a „făcut Cele-două-ţări” egiptene şi când a răsărit deasupra pământului cotropit de întuneric, „a luat fiinţă lumina”, în această epocă.

Ammon-Re e în toate privinţele, pe rând, întruchiparea fiecărui zeu: dar, deşi personificare a Egiptului eliberat de sub hicsoşi şi reunit într-un stat puternic şi unitar, zeul suprem le e tributar indirect tocmai hicsoşilor, care au introdus în Regatul Nou industria bronzului, o tehnică nouă a războiului, metode agricole noi.

Egiptologul G. Maspero afirmă că acest „zeu al teologilor tebani era o fiinţă înzestrată desăvârşit cu anume ştiinţă şi inteligenţă, unicul, cel care exista în esenţă, singurul care trăieşte în substanţă, singurul generator în cer şi pe pământ care n-a fost născut, părinte al părinţilor, mamă a mamelor”.

În acest stadiu, cultul său consolidează teocraţia egipteană şi deschide perspectiva reformei ce avea s-o facă, în mitologia si religia Egiptului, fanronul Amenophis IV (Akhnaton) în încercarea sa de monoteism, transferând toate atributele divine patronate de Ammon-Re asupra noului zeu unic, Aton.

Dar, din 664 î.e.n., după distrugerea Tebei de către asirieni, cultul lui Ammon decade în favoarea unor zei provinciali (din nomele emancipate după lunga supremaţie economică şi politică tebană): dintre ei, capătă importanţă naţională Osiris.