” Această formă de fobie este o teamă maladivă de spaţiile libere şi de locurile publice. Este cea mai răspânditădintre fobii. Femeile sunt de două ori mai sensibile decât bărbaţii la agorafobie. Mulţi dintre bărbaţi o ascund în alcool. Preferă să devină alcoolici dcât să-şi recunoască teama aceea incontrolabilă. Agorafobul se plânge adesea că trăieşte o anxietate şi mai ales o angoasă, pe punctul de a intra în panică. O situaţie angoasantă produce acestuia reacţii fiziologice (palpitaţii cardiace, ameţeli, tensiune sau slăbiciune musculară, transpiraţie, dificultăţi respiratorii, greaţă, incontinenţă etc.) care pot duce la stări de panică, reacţii cognitive (senzaţie de înstrăinare, teama de apierde controlul, de a nu înnebuni, de a fi umilit în public, dea leşina sau de a muri, etc.) şi reacţii comportamentale (fuga de situaţii anxiogene şi, evident, din orice loc care i se pare îndepărtat de locul unde este persoana de care are el nevoie). Majoritatea agorafobilor suferă de hipoglicemie.
Teama şi senzaţiile pe care le simte agorafobul sunt foarte puternice încât îl fac să evite situaţiile din care nu poate să fugă. De aceea agorafobul trebuie să găsească un apropiat care să fie persoana lui securizantă cu care poate ieşi, precum şi un loc securizant în care să se refugieze. EXistă persoane care ajung să nu mai iasă deloc în lume. Îşi găsesc mereu motivaţii serioase. Dar de fapt, catastrofele anticipate nu se produc niciodată. Majoritatea agorafobilor au fost foarte dependenţi de mama lor, în copilărie şi s-au simţit responsabili fie pentru fericirea ei, fie să o ajute în împlinirea rolului ei de mamă. Agorafobul se poate ajuta emoţional reglându-şi situaţia cu mama lui.
Cele două mari temeri ale agorafobului sunt teama de moarte şi teama de nebuinie. Temerile lor provin din copilărie când au trăit în izolare. Un cămin propice pentru agorafovie este acela în care au avut loc decese sau cazuri de nebunie la ceo apropiaţi. Se poate deasemenea ca agorafobul să fi fost el însuşi în pericol de moarte, când era foarte mic, sau ca teamă legată de nebunia sau de moartea cuiva să fi fost vehiculată în familie
Această teamă de moarte este trăită, în cazul agorafobului, la toate nivelurile, chiar dacă acesta nu-şi dă seama exact. Nu se crede capabil să facă vreo schimbare în nici un domeniu, deoarece aceasta ar reprezenta o moarte simbolică. De aceea, orice schimbare îl face să trăiască momente de angoasă şi îi accentuează gradul de agorafobie. Aceste schimbări pot fi trecerile de la copilărie la adolescenţă, apoi de la adolescenţă la vârsta adultă, de la celibat la căsătorie, o schimbare a locuinţei, a serviciului, o sarcină, un accident, o despărţire, moartea sau naşterea cuiva etc.
Timp de mai mulţi ani, aceste angoase şi frici pot fi inconştiente şi interioare. Apoi, într-o zi, când agorafobul ajunge la limitele sale mentale şi emoţionale, nu le mai poate ţine doar în interior, iar temerile sale devin conştiente şi vizibile.
Agorafobul, are deasemenea o imaginaţie debordantă şi incontrolabilă. Îşi imaginează situaţii ce depăşesc cu mult realitatea şi crede că este incapabil să facă faţă acestor schimbări. Această activitate mentală intensă îl face să se teamă de nebunie. Nu îndrăzneşte să vorbească despre asta cu ceilalţi, de teamă să nu fie considerat nebun. Trebuie să-şi dea seama urgent că nu este vorba despre nebunie, ci despre o sensibilitate foarte mare, prost gestionată.
Dacă credeţi că corespundeţi acestor criterii, trebuie să ştiţi că ceea ce trăiţi nu este nebunie şi că nu veţi muri din cauza asta. Ci pur şi simplu , foarte mici fiind, aţi fost prea deschişi în faţa emoţiilor celorlalţi, crezând că sunteţi responsabili pentru fericirea sau nefericirea lor. În consecinţă, aţi devenit prea psihici pentru a putea fi vigilenţi şi a preveni nefericirile în prezenţa celorlalţi. Iată de ce captaţi toate emoţiile şi temerile celorlalţi atunci când vă aflaţi într-un loc public.
Lucrul cel mai important ar fi să învăţaţi adevărata noţiune de responsabilitate. ceea ce credeaţi până acum că nu este bun pentru voi. ”
Articol preluat din Lise Bourbeau- “Corpul tău spune : Iubeşte-te!”
Lasă un răspuns