Cesar de Vesme – ziarist şi erudit italian

Timp de citire estimat: 1 minute


Cesar de Vesme  (1862-1938), a fost ziarist şi erudit italian. Tatăl său, senator al regatului Italiei, a fost şi un istoric de renume şi un mare filolog. Născută Corbeau de Vaulserre, mama sa era franţuzoaică. Astfel că tânărul Cesar nu a avut, ca să spunem aşa, decât să culeagă fructele pe care i le-a oferit excelenta societate în care a evoluat.

Are 22 de ani când descoperă ceea ce va deveni parapsihologia. I se încredinţează, în curând, direcţia unor reviste psihice, atât franceze, cât şi italiene. Bilingv perfect, el face să circule informaţia psihică între Franţa şi Italia, dar va reţine atenţia posterităţii ca autor al lucrării Histoire du Spiritualisme experimental.

Publicată în 1929, această operă monumentală, laureată a Premiului Academiei de Ştiinţe din Paris, prezintă valoare atât prin enorma documentaţie pe care o reuneşte, cât şi prin spiritul în care materia este tratată. Rene Warcollier o recunoaşte, de altfel, şi vede în Cesar de Vesme un “pozitivist” al fenomenelor spiritualiste, cu o uimitoare capacitate critică.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Bogdan Cristescu

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *