19 februarie 1908. Frederick Cook pleaca din Anoritook, sat al eschimosilor inuiti din nordul Groenlandei, impreuna cu 10 eschimosi, 9 (sau 11) sănii și 103 (sau 105) câini. Destinatia: Polul Nord. La 21 martie ajunge în nordul Capului Hubbard, insula Axel Heiberg, de unde continua cu doar 2 eschimosi, 26 de câini și doua sanii. Este primul care foloseste lentile galbene pentru a vedea mai bine pe zapada. Nu reusesc sa revina la baza. Petrec iarna la Capul Sparbo, în nordul Canadei.
1 septembrie 1909: echipa ajunge în insulele Shetland, unde Cook anunta oficial ca atinsese Polul Nord la 21 aprilie 1908. Era insa o minciuna.
1 martie 1909. Robert Peary pleaca din Capul Columbia, extremitatea nordica a insulei Ellesmere, cu 10 oameni, 17 ghizi eschimosi, 19 sanii și 130 de câini. Inainta în etape, trimitind mai întâi eschimosii sa construiasca tabara de baza și urmindu-i cu intreaga echipa. La 31 martie ajunge la 240 km de Pol. Este ultima etapa. O va parcurge doar cu servitorul sau negru, Matthew Nenson, și doi eschimosi. Revine la baza instalata pe nava Roosevelt la 27 aprilie. La 5 septembrie anunta oficial ca atinsese Polul Nord la 6 aprilie. Și aceasta era tot o minciuna.
Razboiul era declarat. Un razboi în care sustinatorii lui Peary nu au facut economie de nici o arma – cinstita, sau nu – pentru a-și impune favoritul. Și cum printre sustinatori se afla insasi celebra publicatie “National Geographic”, este lesne de inteles cam cum s-au desfasurat lucrurile. S-a invocat și exploatat inocenta celor doi tovarasi eschimosi ai lui Cook, Itukusuk și Aapilaq, cum ca n-ar fi facut decât sa petreaca unul sau doua “somnuri” pe gheata inainte de a reveni pe insula Axel Heiberg; a fost fabricata o falsa “confesiune” a lui Cook în care el ar fi recunoscut ca nu ajunsese la Pol; Cook a fost acuzat ca, la fel ca în cazul pretinsei sale ascensiuni pe Muntele McKinley, nu a putut aduce nici o dovada ca efectiv ajunsese la Pol. Ce dovada, de vreme ce Peary insusi refuza sa permita imbarcarea pe nava sa a echipamentului și notelor lui Cook!
Fascinația Polului Nord
Un simplu punct imaginar, nici macar un metru patrat de pamint care sa fie cucerit și revendicat, conditii de viata suta la suta imposibile. Și totusi Polul Nord a exercitat o adevarata fascinatie asupra exploratorilor (ca și “perechea” sa sudica, de altminteri). Până în 1940, anul când a murit Cook, versiunea oficiala era ca Peary descoperise Polul Nord; dupa aceea, dubiile au planat asupra amândurora (s-a ajuns destul de repede la concluzia ca Peary se apropiase la doar 90 de mile de Pol). Oricum, nu prea se indoia nimeni ca Polul Nord fusese, de unul sau de altul, în vreun fel sau altul, descoperit, asa ca “entuziasmul” unei noi expeditii era destul de redus. Când insa lumea a inceput sa-și dea seama ca, de fapt, nimeni nu ajunsese la Pol, lucrurile s-au schimbat.
“Decoperirea” are loc în… 1969(!) cind englezul Wally Herbert atinge latitudinea de 90º nord, pe jos, insotit doar de câini și sanii. Dar, pentru ca până și el beneficiase de o aprovizionare aeriana cu alimente, adevarata descoperire, fără nici un fel de ajutor din afara echipei, avea sa astepte, oricit de greu ar fi de crezut, pina în 1995! Cei care o reusesc sunt doi polonezi: Marek Kaminski și Wojtek Moskal. Drumul urmat a fost acelasi cu al lui Peary…
De ce au mințit?
Uriasa minciuna a lui Peary de la inceputul secolului a intirziat incredibil explorarea zonei Polului Nord. Intreaga impostura a fost adusa la lumina zilei de istoricul Robert Bryce, primul care a avut ocazia sa studieze documentele originale – jurnalele și corespondenta celor doi exploratori (și nu trebuie uitat ca arhiva Cook nu mai fusese deschisa niciodata, iar cea a lui Peary a devenit disponibila doar acum vreo zece ani!).
Și totusi, de ce au mintit? Dupa cum spune Maria Pia Casarini, istoric specializat în expeditiile polare, de la Institutul Scott al faimoasei Universitati de la Cambridge, Anglia, Peary era supus la o extraordinara presiune psihologica, inclusiv din partea Presedintelui de atunci al Statelor Unite, Theodore Roosevelt. Atunci când a aflat ca Frederick Cook plecase spre Pol, el, care mai incercase de atâtea ori fără succes, incropeste în graba o noua expeditie. Ajunge mai aproape ca niciodata – la numai 87º47’, echivalentul celor 240 km. Apoi… calcă totul în picioare. Anunta ca atinsese Polul în doar sase zile de la ultima tabara. Imposibil!
Pe aceeasi distanta, acelasi traseu, cu mijloacele de astazi, în 1995 Kaminski avea sa aiba nevoie de 33 de zile în plus! Traversarea Oceanului Arctic spre Pol este la fel ca o “plimbare” pe un covor rulant: gheata iti fuge de sub picioare, uneori în sens contrar mersului, se deschid canale de apa, apar asa numitele “criniere de presiune”, adevarati munti de gheata inalti de peste 15 m care se formeaza atunci când se ciocnesc placile de gheata… Uneori, pentru a te apropia cu o suta de metri de un punct, trebuie sa parcurgi 140 m! Bryce observa ca lipsesc date fundamentale din ambele jurnale și ca faimoasa fraza “în sfirsit, Polul”, a lui Peary, fusese, evident, adaugata ulterior, cu un scris usor diferit. De fapt, nu exista decât cuvintul celor doi! “Victoria” a fost atribuita lui Peary de… Congresul Statelor Unite, dupa furibunda campanie de denigrare a lui Cook, organizata de Peary insusi. Parerea generala este astazi ca, pornind spre Pol, nici unul din cei doi exploratori nu avusese intentia sa minta. Dar, ajungând atât de aproape și dându-și seama ca nu vor ajunge pânî la capat, fiecare s-a gândit ca… celalalt va ajunge sau macar ca va pretinde acest lucru. Și atunci, fiecare s-a grabit sa fie primul care minte!…
Aventurierii de astăzi
De ce sa te “bati” pentru a ajunge primul la Polul Nord? Din punct de vedere stiintific, interesul este absolut minor. Se stia deja ca acel punct mirific este acoperit de o mare de gheata, unde nu traieste nici un animal. Banii? Pe vremea aceea existau doar “finantatori” care nu faceau decât sa acopere costurile expeditiei, nu sponsorii de astazi, care acorda premii pentru cei ce reusesc.
Peary era “bugetar” – ofiter în marina americana. Cook era medic, etnolog și se ocupa cu proiectarea de imbracaminte polara. Amândoi tineau lectii și conferinte, pe care primeau cam o suta de dolari – cât de departe suntem de milioanele câstigate astazi de un sportiv numai pentru ca apare intr-un spot publicitar!
Ramâne gloria. Cum spunea în 1953 Edmund Hillary despre Everest, trebuie mers până acolo pur și simplu pentru ca exista. În acelasi an cu Kaminski și Moskal, americanul Will Steger ajunge din Rusia în Canada, peste Pol cu sănii și câini; un an mai tirziu, patru francezi sub conducerea lui Antoine de Choudens ajung la Pol fără câini. Se pleaca de multe ori din aceleasi puncte ca Peary sau Cook. Se folosesc curentii marini care “ajuta” expeditiile sa ajunga mai repede și mai simplu. Mijloacele tehnice sunt cu totul altele. Hainele de lână de la inceputul veacului sunt inlocuite cu costume din goretex, un material care permite corpului sa transpire, fără a lasa sa intre frigul, chiar și la temperaturi de minus 40 sau minus 70 de grade (care, la latitudinile polare sunt adevarate temperaturi “primavaratice”!) Pericolele sunt identificate și transmise prin satelit. Teroarea scorbutului a disparut, iar mâncarea nu este doar mai sigura, ci chiar gustoasa (inclusiv cele mai rafinate delicatese)… și totusi, pericolele nu dispar. Herbert s-a ranit și a trebuit sa fie transportat pe sanie saptamini în sir. Moskal a cazut în apa inghetata… Dar Polul Nord, un punct imaginar pierdut intre gheturile vesnice ale Nordului, exista și, vrând, nevrând, lumea isi aduce din cind în cind aminte de el!
Cook avea sa spuna la un moment dat: “Am ajuns la Polul Nord, am urcat Muntele McKinley. Din punctul meu de vedere, controversa s-a incheiat. Am alte treburi și expeditii de pregatit. Ele imi vor ocupa zilele până va veni inghetul lumii viitoare”. Și inghetul a venit. și pentru el, și pentru Peary… și ne rămâne nouă sa tot cautăm sub gheturile vesnice adevarul acela, pe care tot luptam sa-l aflam, fie și pentru simplul motiv ca… există…
Lasă un răspuns