Sărbătorile de iarnă au, fără îndoială, o aromă specifică: de vanilie, de enibahar, cimbru, coriandru, foi de dafin, scorţişoară, cuişoare… Au aroma mirodeniilor. Dacă prin termenul de condimente desemnăm, în mod obişnuit, substanţele picante de origine minerală, vegetală, animală sau chiar de sinteză care, adăugate unor produse alimentare, le conferă acestora gust şi aromă mai placute, prin acela de mirodenii desemnăm unele plante care sunt de asemenea folosite pentru a imprima mâncărurilor un gust mai picant sau o aromă mai deosebită, mai apetisantă, mai rafinată.
Sarea şi piperul bucatelor
Încercând să ne imaginăm ce ar reprezenta bucătăria şi implicit mesele pe care le pregătim, în lipsa condimentelor şi a mirodeniilor, realizăm perfect ce fade ar fi unele bucate, preparate din alimente uzuale ca făinoasele, carnea, salatele. Ei bine, una din motivaţiile majore ale gastronomiei este aceea de a face alimentele sapide, adică gustoase şi implicit apetisante.
După cum ştim, prin procesul fierberii, produsele alimentare devin mai digerabile, nu însă şi mai gustoase, aşa că bucătăria foloseşte o multitudine de alte procedee ca prăjirea, frigerea, rumenirea, îmbibarea în diverse sosuri etc. şi, mai ales, apelează la condimente şi mirodenii pentru a ieşi din acest impas. Când măncăm, un întreg aparat morfofiziologic intră în funcţiune declanşând senzaţiile cele mai variate.
Limba, de exemplu, va semnala, graţie papilelor sale gustative, senzaţiile cardinale de dulce-acru, de sărat-amar, în timp ce aparatul olfactiv va intercepta şi prelucra aromele. Ansamblul gurii, la rândul său, va percepe senzaţiile termice şi tactile (cald, rece, ferm, moale, onctuos, crocant, elastic, granulos etc.), precum şi acţiunea calmantă, ca să spunem aşa, sau dimpotrivă iritantă, exercitată de alimente asupra mucoasei bucale.
Bune dar… şi rele
Dar, să nu ne imaginăm că mirodeniile şi în special condimentele, au numai virtuţi. Folosite în exces sau de către persoane care au interdicţie (în cazul că suferă de diferite boli) pot fi dăunătoare sănătăţii. De aceea, în continuare, vă propun să ne oprim puţin tocmai asupra efectelor negative ale condimentelor şi mirodeniilor, căci, din nefericire, există şi acestea şi încă din abundenţă. Aceste efecte se pot grupa în două mari categorii: prima ţine de faptul că, asociate cu unele condimente, alimentele devin mai gustoase şi mai apetisante, ceea ce, implicit, va duce la consumarea lor în exces, cu tot ce decurge din această situaţie.
A doua, ţine de faptul că aproape fiecare condiment în parte, dacă este consumat în exces şi mai mult timp, poate declanşa diverse efecte iritante, congestive sau de alt gen asupra mucoaselor, ceea ce, în final se va concretiza în suferinţă. Aceste efecte negative sunt direct proporţionale cu starea de sănătate sau de boală a tubului digestiv, a glandelor sale anexe, ca şi a aparatului excretor reno-uretero-vezical.
Ele mai sunt dependente şi de toleranţa individuală faţă de diversele alimente, de cantitatea ca şi de durata administrării lor. Se ştie, în acest sens, că usturoiul, ceapa, oţetul pot produce, când sunt consumate în exces, un timp mai îndelungat, în cazul unor mucoase mai sensibile, iritarea şi inflamaţia acestora. Acţiuni similare exercită şi hreanul, boiaua şi muştarul. Numeroase gastrite, duodenite, ulcere gastroduodenale etc. nu sunt străine de acţiunea declanşantă sau numai favorizantă a diverselor condimente sau mirodenii.
Lasă un răspuns