Vastele desene şi linii de pe platoul peruan Nazca figurează, fără doar şi poate, printre cele mai mari şi mai dezbătute enigme ale omenirii. În legătură cu ele au fost formulate cele mai extravagante teorii posibile, dar nici una dintre ipoteze nu a reuşit să întrunească aprecierea unanimă a savanţilor. Mulţi cred că ar fi vorba de fragmente ale unui ciclopic calendar astronomic, în vreme ce majoritatea celor care au cercetat cazul – Erich Von Dänichen este unul dintre aceştia – sunt convinşi că locul a fost folosit drept poligon de aterizare pentru extratereştri. Unde să fie adevărul?
Recent, arheologii britanici au emis o noua ipoteză, capabilă, în viziunea lor, să explice pe deplin complexitatea fenomenului. Ei susţin că liniile, reprezentând o mare varietate de animale, păsări şi simboluri, au fost trasate de-a lungul a aproape un mileniu, cu începere din secolul IV î.Ch. şi făceau parte dintr-o serie de ritualuri magice destinate să aducă ploaia – un gen de “paparudă-rudă” în varianta andină, am putea spune.
Dr. Tony Spawforth, de la Newcastle University spune că echipa sa nu a neglijat nici una dintre teoriile emise, dar că, rând pe rând, acestea au căzut, în faţa evidentelor. “Von Dänichen s-a înşelat, afirmă arheologul britanic, şi oricine poate vedea uşor acest lucru. Multe dintre presupusele «piste de aterizare» se întind pe sute de metri, de-a lungul unor dealuri şi văi şi nu cred că o navă extraterestră ar fi ales acest teren accidentat pentru o aterizare calmă!”.
În acelaşi timp, britanicii au demonstrat că figuri asemănătoare cu cele de la Nazca au fost întâlnite şi în Statele Unite, anume în Ohio şi Iowa, ele având destinaţii similare: invocarea spiritelor ploii. Mai mult decât atât, în regiunea Nazca s-au găsit fragmente ceramice având pe ele desene cvasiidentice cu cele ce se întind pe zeci de kilometri, în această regiune din Anzi.
Se presupune că obiectele ceramice respective au aparţinut unor şamani, fiind folosite în cadrul ritualurilor magico-religioase. O dovadă clară în acest sens a fost adusă de un alt membru al expediţiei din Albion, Pierce Vitebsky, expert în şamanism, care, arătând o copie a desenelor de pe fragmentele ceramice şamanului unui trib din selva (pădurea ecuatorială) peruană, a fost surprins să constate că bătrânul a recunoscut imediat animalele respective drept “spirite protectoare”. Liniile, a explicat acesta, au fost realizate pe o întindere aşa de mare pentru a putea fi zărite în timpul zborului şamanic, atunci când spiritul şamanului se decorporalizează şi se urcă la cer.
Ipoteza cercetătorilor britanici pare să prindă. Studii recente au demonstrat că, în această regiune aridă, nivelul pluviometric s-a menţinut extrem de scăzut încă de la sfârşitul ultimei ere glaciare. Analiza gheţarilor montani a arătat chiar că, undeva între anii 550 şi 600 d.Ch., a fost o secetă totală, de aproape patru decenii!! Era, deci, logic, argumentează savanţii, ca oamenii locurilor să apeleze la spiritele ploii, spre a le îmbuna. Să tragem aşadar o linie, conchizând că încă un mister a fost descifrat? Sau… mai aşteptam?
Lasă un răspuns