La 4 decembrie, Emil Racovita, împreună cu Henryk Arctowski și Roald Amundsen, însoțiti de fermierii Pina și Alban și de peonul celui din urmă, au pornit pe cursul lui Rio de las Minas, întâlnind în drumul lor numerosi „lavadaros” la lucru. Acești spălători de aur munceau din greu, îndepărtând întâi stratul de pământ galben, adus de apa ploilor de pe colinele din jur, până ajungeau la un nisip negricios, amestecat cu pietriș, care era stratul aurifer.
Munca de spălare a aurului era facută, cel mai adesea, de oameni săraci. Investițiile erau minime, o lopată și un lighean. Nu erau necesare nici cunoștinte speciale. Cu toate că râurile din Țara de Foc erau reputate pentru nisipul lor aurifer, puțini erau cei care se îmbogățeau. Majoritatea, la capătul unei zile de trudă, adunau doar o grămăjoară de praf de aur, care valora câțiva dolari. Imediat ce strângeau un săculeț, veneau la Punta Arenas și chefuiau timp de câteva zile, fără griji. Apoi, din nou săraci, își căutau lopata și se reîntorceau la muncă. Totuși aurul nu lipsea din aceste ținuturi și se spunea că până și „noroiul de pe străzile din Punta Arenas cuprinde metal galben”.
Expeditionarii doreau carbune
Expediționarii aveau însă alt țel decât deslușirea metodelor folosite de „lavadaros”. Ei doreau să ajungă la un zăcământ de cărbune a cărui descoperire dăduse mari speranțe locuitorilor din Punta Arenas. Dar, așa cum avea să constate și Emil Racovita, era vorba de un lignit de calitate inferioară. În carnetul său, naturalistul, care avea suficiente cunoștințe și în domeniul geologiei, a trasat o schiță clară a succesiunii și grosimii stratelor de argile, marne și lignit. Existau trei pături de cărbune, fiecare având doar o grosime de 2m.
În cursul acestei călătorii, Emil Racovita a avut surpriza să întâlnească pe unul din nepoții marelui fizician și geolog elvețian Horace de Saussure. Unul dintre cei dintâi cuceritori ai Mont-Blanc-ului. Fiu al unui cunoscut zoolog din Geneva, acesta fusese inginer în serviciul statului argentinian. Atunci se ocupa de fabricarea berii, activitate ce părea să fie rentabilă, dacă îl credem pe Frederick Cook care se arăta uimit de cantitățile de băutură consumate la Punta Arenas.
Emil Racovita colectiona plante
Fără să-și acorde o zi de odihnă, la 5 decembrie, întregul stat-major, cu excepția comandantului secund Georges Lecointe, a făcut o călătorie la Chabuco. O ploaie aprigă i-a surprins pe drum, silindu-i să facă un popas la o fermă. Aici au aflat, de la gazdă, care trăia de 25 de ani în regiune, povestea minelor de aur descoperite la cap Dungeness, de către doi francezi. Aceștia au fost spoliați de către înalții funcționari guvernamentali atunci când au încercat să obțină concesiunea. Minele erau de o bogăție fabuloasă. Produceau un kilogram de aur pe zi! Mai târziu se adunau cantități apreciabile de metal galben spălându-se numai resturile de minereu și nisipurile de la baza muntelui.
Întors la Punta Arenas, Emil Racovita a consacrat o întreagă zi pentru corespondență. Apoi alta adunării de plante, în pădurile din jur, pentru a înlocui colecțiile pierdute în expediția Moreno. Carnetul său cuprinde o sumedenie de note asupra florei, de la semnalarea unor plante la aspectul marilor păduri dominante de fagii antarctici.
Lasă un răspuns