Primul gând mă duce către ceea ce Heidegger în 1938 arăta fără echivoc: “Nici o epocă nu se lasă pusă deoparte printr-o simplă negaţie: aceasta nu îl elimină decât pe cel ce neagă” ( Die Zeit des Weltbldes).
Prof. Univ. Dr. Ion Mânzat, Ed. Aldomar
Cu certitudine că şi domnul profesor Ion mânzat a avut în vedere această afirmaţie, poate mai mult, a încercat şi a reuşit să o şi expliciteze. Astfel, după ce Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu aduc şamanismul, prin teoria religiilor comparate, în discursul ştiinţelor moderne, prof. Ion Mânzat îşi asumă sarcina de a încerca să apropie fenomenul şamanic de psihologia modernă.
Incontestabil unul dintre cei mai prolifici autori din psihologia românească a anilor noştrii, dar în acelaşi timp un creator de psihologie, prof. Ion Mânzat s-a remarcat prin ideile, concepţiile şi teoriile propuse: modelul sinergetic al psihologiei, credinţa religioasă abordată din perspectiva psihologiei moderne, rolul simbolului şi simbologia în psihologie şi nu în ultimul rând redimensionarea structurilor psihice prin statutul acordat transconştiinţei umane.
Având în vedere că miraculosul şi pozitivul nu se resping ci se întreţin, co-existând în permanenţă, autorul simte nevoia de extindere a câmpului de cercetare în psihologia contemporană, propunând astfel asimilarea elementelor de natură psihologică din spiritualitatea Orientului. În acest context, şamanul ca “specialist în suflet” devine o sursă de informaţii pentru cercetarea stărilor de conştiinţă modificată.
Mai mult, şamanul şi “boala şamanică”, ca model arhetipal în tehnica de iniţiere, pot oferi noi informaţii pentru realizarea montajului necesar transformării transpersonale, atât de mult căutat de către psihologia individuării a lui Carl Gustav Jung şi mai recent accentuat de către psihologia transpersonală americană.
Într-un stil şi într-o manieră, de acum bine cunoscute lumii ştiinţifice româneşti şi nu numai, autorul reuşeşte să ne ofere informaţii, tablouri vii ale spiritualităţii, culturii şi religiei lumii şamanice şi, în genere, a lumilor trecute şi prezente ale Orientului. Stilul esistic uşurează uşureaxă lectura şi oferă nuanţe altfel greu, dacă nu imposibil, de pătruns.
De remarcat , de altfel bine cunoscută de către generaţii întregi de studenţi, uşurinţa şi fidelitatea de transpunere a ideilor din cadrul culturii şi spiritualităţii orientale în sistemul şi modul de gândire şi înţelegere occidental. Dovedindu-se apartenenţa la o hermeneutică (vizbilă mai accentuat în capitolul “Simbolismul arhetipal în mistica şamanică” ) aptă înţelegerii din perspectiva logicii şi epistemologiei ştiinţei moderne, autorul reuşeşte transpunerea fidelă a informaţiilor între cele două universuri spirituale: Orient şi Occident.
Un alt fapt remarcabil al acestei lucrări, provenind din lunga experienţă de cercetător în psihologie a autorului, conduce la realizarea unui portret psihologic al personalităţii şamanului, fapt inedit cel puţin în psihologie.
Pentru sintetizarea acestui capitol consider cel mai elocvent însăşi utilizarea cuvintelor profesorului: “Receptacol senzititiv, < < purtător de cuvânt> > al Spiritelor care-l străbat, călăuzitor al sufletelor, medic, interpret al viselor, poet, muzician, făuritor, actor, şamanulşătie că această viaţă terstră nu este decât proiecţia obscură a adevăratei vieţi,…, a cărei fulgerătoare prezenţă majoritatea oamenilor au prsimţit-o, cel puţin o dată de-a lungul existenţei lor”( pag.177). Complexitate şi simplitate. Iraţionalitate şi raţionalitate. Atemporalitate şi temporalitate.
În ansamblu, prin sinteza informaţiilor din acest subtil domeniu, prin sistematizarea clară a materialului, prin noutatea subictului propus, prin nota atractivă a manierei de prezentare, lucrarea domnului profesor Ion Mânzat constituie o alternativă de introducere într-o psihologie a viitorului nostru, o psihologie care tinde spre depăşirea convenţionalului, oferind contururile unui orizont precis al ştiinţei psihologice.
Dar, încă un singur gând, de la M. Heidegger la I. Mânzat: “curajul de a pune în chestiune adevărul propriilor noastre postulate şi de a face din sfera propriilor noastre obiective lucrul cel mai demn de a fi pus în chestiune.”( “Die Zeit des Weltbildes”, în Holzwege)
Lasă un răspuns