Informatii despre toporasi ~ Proprietati + reteta sirop de toporasi si dulceata

Timp de citire estimat: 19 minute


Cum sa faci zahar de toporasi zahar cu flori

Toporasul este o planta medicinala. Citeste intreg articolul pentru a descoperi pentru ce este bun toporasul. De asemenea, descopera cum se prepara ceaiul de toporasi, ce proprietati si beneficii are asupra sanatatii si cum se administreaza. Florile de toporasi si frunzele sunt comestibile. Vezi poze cu toporasi + retete preparate cu frunze si flori de primavara de violete salbatice.

Informatii despre toporasi sau violete salbatice

Toporasul (Viola odorata in latina) – mai este numit şi violeta salbatica sau faţa mică. Această plantă perenă are frunze dantelate în formă de inimă şi flori de toporasi violete sau albe, cu un parfum dulce. In popor, toporasii se mai numesc si: călțunași, cârligei, cocoșei, fiache, floare domneasca, flori mărunte, garoafe, ghiorele, hioară, hobridrag, lemoie, ligoace, mereoare, micsandre, micșunele, nemțoaice, simboie, tămâioare, vioară, violete, viorică, zambile de câmp.

Dacii o numeau sebela, sibiel, siboiel. Ramai alaturi de noi pentru a afla cand se culeg toporasii, ce proprietati si beneficii au aceste plante asupra sanatatii noastre, dar si pentru a descoperi cateva retete cu flori de toporasi.

Un secret al violetelor salbatice – acestea au flori secrete, subterane, care nu vor iesi la lumina zilei, dar care totusi vor forma seminte si vor ajuta la inmultirea plantelor. Plantele se inmultesc atat prin seminte, cat si prin drajoni.

Flori subterane ale violetelor salbatice min
Flori subterane ale violetelor salbatice

Recoltare ~ Cand infloresc si cand se culeg toporasii

Partile aeriene inflorite ale toporasilor, frunzele si florile se culeg in timpul infloririi. Infloresc prin martie-aprilie si se culeg pe timp frumos, dupa ce s-a ridicat roua. Rizomul si radacina de toporas se recolteaza primavara devreme sau toamna. Se usuca in strat subtire. Florile se usuca si se pastreaza la intuneric pentru a nu se decolora.

Părţi folosite de la toporas: toată planta

Proprietati si Beneficii ale consumului de toporasi ~ Indicatii terapeutice

Florile cristalizate aromatizează dulciurile şi lichiorurile şi sunt puse în salate cu tot cu frunze.

Rădăcina de toporas tratează bronşitele, iar frunzele au proprietati diuretice, emoliente. Sunt recomandate in tratamentul catarului cailor respiratorii, a reumatismului si chiar a afectiunilor renale. Siropul de flori de toporasi este antiseptic, un laxativ uşor , tratează tusea, durerile de cap şi insomnia.

Grecii antici purtau toporasi pentru a-şi calma temperamentul şi pentru a induce somnul.

Toporasul este folosit intern pentru curatarea sangelui, remediu pentru aparatul respirator si stimulent limfatic. Ceaiul de micsunele se poate consuma in siguranta in cantitati mari, asa ca doza nu e deosebit de importanta.

Planta este folosita de secole ca remediu pulmonar, pentru tuse uscata. Este adesea recomandata pentru tuse convulsiva alaturi de radacina de nalba mare (Althaea officinalis) si de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra).

De asemenea, este folosita ca tonic pentru ganglionii limfatici umflati. Ca si in cazul altor plante medicinale cu actiune asupra sistemului limfatic, are o lunga traditie de utilizare in tratamentul cancerului.

Frunzele toporasilor contin mucilagii sau fibre solubile, motiv pentru care sunt indicate pentru scaderea colesterolului (la fel si ovazul). Fibrele solubile sunt de asemenea utile pentru refacerea populatiilor sanatoase ale florei intestinale, deoarece bacteriile benefice se hranesc cu acest tip de fibre.

Frunzele au un continut ridicat de vitamina A, vitamina C si rutina, care este o glicozida. Rutina s-a dovedit ca are proprietati antioxidante, antiinflamatorii si ajuta la subtierea sangelui. Alimente bogate in rutina, cum ar fi si hrisca (Fagopyrum esculentum), sunt consumate in mod traditional ca si remediu pentru hemoroizi si varice.

Toporasii, cunoscuti si sub numele de violete salbatice, sunt folositi sub forma de cataplasma, compresa, ulei infuzat sau alifie pentru piele uscata sau arsuri ale pielii, intepaturi de insecte, eczeme, varice si hemoroizi. Au rolul de a calma, de a racori si de a reduce inflamatia.

Infuzia de violete salbatice poate fi folosita pentru gargara pentru a calma durerile de gat. De asemenea, poate fi folosita ca apa de gura pentru a trata gingiile inflamate si dureroase. Se combina bine cu podbalul pentru ameliorarea tusei convulsive.

Toporasul in tratamentele interne

Preparate medicinale cu violete salbatice: infuzie, sirop, miere, oțet, cataplasme, comprese, tinctura, ulei infuzat, unguente.

Cu un conţinut ridicat de fier, frunzele proaspete de toporasi sunt folosite intern, cât şi extern pentru cancer, în special pentru cancerul de colon, gât şi limbă. În acest scop frunzele proaspete de toporas sunt infuzate zilnic şi consumate ca şi ceai. Se foloseşte o linguriţă de plantă uscata la jumătate de cană de apă. Se lasă să se infuzeze şi se consumă în doze de un sfert de cană de ceai de toporasi de 4 ori pe zi.

  • Pentru tratarea tusei, cu efect expectorant, calmant, diuretic, usor laxativ, se prepara un decoct din 1 lingurita pulbere de rizom si radacini de toporas la o cana (250 ml) cu apa. Se fierbe 5 minute, dupa care se lasa acoperit 15 minute. Se strecoara si se bea caldut. Se consuma 1-2 cani cu decoct pe zi, indulcit cu miere.
  • Pentru tratarea brositelor, tusei, se pregateste o infuzie din 1 lingura cu pulbere de planta la o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute. Se strecoara, se indulceste cu miere si se bea o cana de ceai de toporași pe zi in doua reprize.
  • Pentru tratarea tusei se prepara o infuzie din o lingura de flori de toporas uscate si maruntite peste care se toarna o cana cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15-20 de minute, dupa care se strecoara. Se beau 2-3 cani din ceaiul de toporasi pe zi.

Ceaiul de toporasi poate fi aplicat si extern ca o cataplasmă. Florile sunt un bun laxativ, în timp ce rădăcinile şi tulpinile sunt un bun vomitiv şi purgativ. Frunzele proaspete de toporas sunt folosite în unguente şi cataplasme pentru răni.

La ce este buna tinctura de toporasi

Homeopatic, tinctura de toporasi se prepara din toata planta, atunci cand este inflorita. Se administreaza in dureri reumatice, mai ales in partea dreapta a corpului.

Se mai utilizeaza tinctura de toporas in bronhospasme si spasme coronariene. De asemenea se administreaza in o serie de dureri nevralgice sau tensive – frontale, fie la nivelul scalpului de unde se intind pe frunte, ochi, fata, cu tulburari de vedere, fie la nivelul uterului provocate de un fibrom.

Tinctura de toporași se mai administreaza copiilor slabi, nervosi, cu un somn agitat, care au paraziti intestinali.

Toporasul in alimentatie ~ Retete cu toporasi

Planta întreagă este folosită în stare proaspătă sau uscată. Frunzele de toporasi sau violete salbatice pot fi mâncate ca un tip de spanac sălbatic, iar florile adaugate în sucuri, smoothie-uri, salate şi deserturi.

Salata cu frunze, flori de toporasi si seminte de floarea soarelui

Salata cu frunze si flori de toporasi si seminte de floarea soarelui

Ingrediente:

  • 1-2 cani de flori si frunze de toporasi;
  • 1/4 ceasca de ulei de masline;
  • 1/4 ceasca otet balsamic;
  • 1 lingura miere de albine;
  • 1/2 lingura mustar;
  • 1 catel de usturoi razuit;
  • sare si piper;
  • coaja de lamaie;
  • 2 linguri de seminte de floarea soarelui (se pot inlocui cu seminte de dovleac, alune, caju, nuci sau se poate folosi un amestec).

Se scufunda toporasii intr-un bol cu apa rece. Se spala bine si se scot pe servete de hartie si se usuca.

Pentru dressing, se combina uleiul de masline, otetul, mierea, mustarul, usturoiul, coaja de lamaie intr-un borcan mic. Se adauga sare si piper dupa gust. Se agita bine borcanul si se toarna peste toporasi cat este necesar. Se amesteca bine pentru a se aromatiza. Se presara semintele si se consuma imediat.


Limonada cu flori de toporasi

Limonada cu toporasi reteta de preparat acasa

Ingrediente:

  • 8 cani de apa;
  • sucul de la 2-3 lamai;
  • jumatate cana miere de albine;
  • 2 cani infuzie de toporasi.

Se poate folosi infuzie de viorele salbatice preparata la rece sau la cald. Se pune peste flori (fara partea verde) apa clocotita sau apa rece si se lasa la infuzat timp de 24 de ore. Daca se foloseste apa clocotita, culoarea va fi mai intensa.

Intr-un vas mai mare se combina infuzia cu apa, cu sucul de lamaie si cu mierea de albine. Se amesteca bine si se poate consuma imediat.


Salata verde cu toporasi, capsuni si branza de capra

Salata verde cu toporasi capsuni si branza

Ingrediente:

  • 4 cani amestec frunze de salata;
  • 1 cana flori de toporasi;
  • 1 cana capsuni de gradina;
  • 100 g de branza de capra (sau de care ai la dispozitie).

Pentru dressing:

  • un sfert de ceasca de otet in care s-au infuzat flori de toporasi;
  • 1 ceasca ulei de masline;
  • 1 lingura miere de albine sau sirop de papadie;
  • sare si piper dupa gust.

Se aranjeaza frunzele de salata spalate si uscate. Se presara capsunii taiati, florile de toporasi si branza maruntita. Separat, intr-un borcan se amesteca ingredientele pentru dressing care se stropeste cu generozitate peste fiecare portie de salata.


Cum se prepara otetul infuzat de toporasi

Otet de toporasi flori infuzate in otet de mere
Otet infuzat cu toporasi

Toporasii spalati si uscati se aseaza intr-un borcan. E de preferat fara tulpina, pentru o culoare intensa. Se umple borcanul fara sa se preseze florile. Se toarna suficient otet de mere, otet balsamic alb sau otet de vin pana cand florile sunt scufundate complet. Se lasa la infuzat 3 zile sau chiar si o saptamana. In fiecare zi se agita borcanul. Otetul capata o culoare frumoasa.

Otetul infuzat de toporasi nu are termen de valabilitate. Pastreaza-l insa intr-un loc racoros. Avand o culoare frumoasa, daca il impachetezi intr-un recipient de sticla, il poti face un cadou minunat si special.


Cum se prepara zaharul de violete sălbatice

Adesea florile sunt cristalizate si folosite pentru preparatele dulci sau se folosesc pentru a aromatiza zaharul. Se foloseste un zahar de calitate, de preferat zaharul brun. Se aseaza un strat de zahar, un strat de flori, un strat de zahar si tot asa. Se incheie cu un strat de zahar.

O alta modalitate de a prepara zahar cu viorele salbatice este urmatoare:

Cum sa faci zahar de toporasi zahar cu flori

Ingrediente:

  • 2 cani zahar granulat;
  • 1 cana de petale de toporasi;
  • coaja de lamaie (optional).

Se aleg petalele eliminand tulpina si sepalul (partea verde). Vei avea nevoie de o cana de petale.

Zaharul, petalele si coaja de lamaie se pun intr-un robot de bucatarie si se amesteca pana ce petalele sunt amestecate uniform cu zaharul. Se intinde pe o foaie de hartie in strat subtire si se lasa sa se usuce la temperatura camerei vreo 2 zile. Se acopera cu un tifon. Ocazional se poate amesteca zaharul pentru o uscare uniforma.

Dupa ce zaharul este uscat, se transfera intr-un recipient etans si se pastreaza la temperatura camerei.

Impachetat in borcane frumoase de sticla, poate fi un cadou minunat de oferit unei persoane dragi.


Cum sa faci acasa sirop de toporasi la rece sau prin fierbere

Florile de toporas se pot pune la macerat in miere de albine, astfel se obtine un sirop de toporasi la rece cu miere de albine, 100% natural si nediluat!

Siropul de toporasi este extraordinar atunci cand este adaugat la glazuri si creme pentru prajituri. Este minunat chiar si cand este utilizat in bauturi. Este necesara doar o cantitate mica de sirop la un vin spumant sau la o limonada pentru a le transforma in niste bauturi elegante si delicioase.

cum sa faci acasa sirop de toporasi

Ingrediente necesare pentru sirop de toporasi preparat la cald:

  • 40-50 g flori
  • 250 ml apa
  • 200 g zahar
  • cateva picaturi de suc de lamaie.

Pentru aceasta reteta vei avea nevoie de o sticla sterilizata sau un borcan care sa poata pastra 450 ml de sirop.

Se culeg florile, se spala, se indeparteaza tulpina si partea verde de la baza. Se pun florile de toporas intr-un castron de sticla. Se toarna apa fiarta peste flori, se acopera cu un prosop de bucatarie si se lasa astfel la infuzat timp de 24 de ore. Se poate prepara acest macerat si la rece, fara a fi nevoie de apa fiarta.

Dupa tot acest timp, se pune infuzia cu tot cu flori intr-un vas ce va fi pus in baie de aburi (la bain-marie). Se adauga zaharul si se amesteca continuu pana ce acesta se dizolva complet. Spre final se adauga cateva picaturi de suc de lamaie care ii vor da aroma si o culoare vibranta siropului. Se strecoara siropul astfel obtinut printr-o sita fina si se pune in sticla.

Se eticheteaza si se poate pastra la frigider sau intr-un loc racoros pana la 12 luni. Se utilizeaza in prajituri, biscuiti, clatite, glazuri, creme de unt, inghetata, budinci, bauturi, etc.


Reteta de dulceata de toporasi

borcan dulceata de toporasi

Pentru dulceata de toporasi vei avea nevoie de o cana indesata cu flori de toporași, proaspat culese. Se indeparteaza partea verde si apoi se spala bine florile in 2-3 ape.

Se pun in blender cu o cana de apa si sucul de la o lamaie. Se amesteca pana la omogenizare. Se adauga 2 cani de zahar si se amesteca din nou pana cand amestecul este cremos si zaharul s-a dizolvat. Eu in general prefer mult mai putin zahar, asa ca imi asum riscul.

Se pune amestecul altfel obtinut la fiert pana cand se obtine consistenta unei dulceti (se face proba picaturii pe farfurie).

Se toarna dulceata de toporas in borcane sterilizate ce se intorc cu capacul in jos, pentru o mai buna pastrare! Aceasta dulceata este un adevarat rasfat, iar culoarea ei este incredibila! Trebuie sa o incerci!

Unt aromatizat cu flori de violete sălbatice

Unt aromat cu flori de toporasi

Ingrediente:

  • 250 g unt la temperatura camerei (poti folosi si o branza cremoasa);
  • un sfert de cana de flori proaspete de toporasi, clatite si uscate;
  • 2-3 linguri zahar de toporasi (optional). Zaharul poate fi inlocuit cu sare si condimente.

Se pun ingredientele intr-un bol. Se amesteca cu un mixer de mana pana la omogenizare. Se serveste la temperatura camerei. Se poate servi cu biscuiti sau pe paine. Varianta sarata si condimentata se poate adauga in supe sau diverse mancaruri, inainte de servire. Se pastreaza la frigider pentru cateva zile.

Cum se prepara lichiorul de toporasi

Dupa ce ai pregatit siropul de violete salbatice, poti sa faci si lichior. Poti sa folosesti siropul preparat cu miere de albine sau pe cel preparat cu zahar.

Lichior de toporasi sau violete salbatice

Ingrediente:

  • o cana si jumatate de vodka, tuica, rom sau brandy (pentru a nu se modifica culoarea, se foloseste un alcool transparent, curat). Se poate folosi si alcool de 96 de grade si apoi se dilueaza cu apa distilata;
  • 2 cani de flori de violete salbatice;
  • un sfert de cana de sirop de violete salbatice.

Se pun florile la macerat in alcool. Se lasa sa stea cam 7-10 zile. Cu cat se infuzeaza mai mult, cu atat aroma este mai puternica.

Se strecoara alcoolul si se combina cu siropul de violete. Daca este necesar si vrei un lichior mai dulce, se poate adauga mai mult sirop.

Retete cu flori si frunze de violete sălbatice in imagini

Violetele salbatice in Cosmetica Naturista

Pentru ingrijirea tenului, se pregateste un ceai din o mana de flori la 1 l de lapte dulce. Cand laptele fierbe, se pun florile. Se acopera si se lasa sa se raceasca. Se strecoara si se lotioneaza tenul.

Petalele de toporasi sunt folosite in vopsitorie

Florile de toporaș au proprietati tinctoriale. Se folosesc proaspete pentru vopsirea fibrelor naturale in albastru pastelat. Se vopseste bine bumbacul, lana si cu precautie inul si canepa. Se fac probe de culoare pentru a potrivi cantitatea de planta.

Petalele de flori, in cantitate mare, se fierb in apa pana cand solutia se coloreaza in albastru, la intesitate maxima. Se dizolva piatra acra in solutia calda, fara sa se scoata petalele. Se amesteca bine. Cand solutia a devenit albastra, se introduce materialul de vopsit. Se fierbe pana se obtine intensitatea dorita a culorii. Se scoate si se usuca la umbra.

Utilizări magice in ritualuri ale toporasului

Se spune despre coronitele de toporasi că vindecă durerile de cap, induc o stare de somn şi calmează furiile. Toporasii sunt adăugaţi alături de lavandă, flori de măr, coada şoricelului şi trandafiri în amestecurile pentru dragoste. Frunzele de toporas sunt o protecţie împotriva negativismului. Se uilizează pentru protecţie, noroc, pofte trupeşti, pace, vindecare. Amestecate cu lavandă, florile de toporas sunt un puternic stimulent şi trezesc dorinţele secuale. Nuanţele de toporasi şi de saschiu (Vinca minor) sunt folosite pentru a decora mormintele şi cadavrele copiilor.

Violetele salbatice ~ Contraindicatii

Evita sa utilizezi violetele salbatice intern daca suferi de o tulburare ereditara rara, de deficienta de G6PD , deoarece poate agrava anemia hemolitica.

Bibliografie:

  • Universul plantelor – Prof. Dr. Constantin Parvu;

Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

4 răspunsuri la „Informatii despre toporasi ~ Proprietati + reteta sirop de toporasi si dulceata”

  1. Avatar Ovidiu

    Apropo de utilizarile magice si greci, se spune ca grecii purtau toporasi la piept pentru a se tempera, pentru a fi calmi!

  2. Avatar Alina Mary
    Alina Mary

    Wow! Nu stiam ca siropul de toporasi este bun pentru astm! Multumesc pentru articol Jorjette!

  3. Avatar Bogdan Cristescu
    Bogdan Cristescu

    Buna Toni,

    Aceasta informatie cum ca ceaiul de toporasi ajuta femeile ce nu pot avea copii are o ipoteza mai mult cultural-istorica decat medical-stiintifica.

    In Grecia antica se credea ca aceaste flori (Viola odorata – Toporasii) apartineau Afroditei, zeita iubirii. Afrodita era ocrotitoarea femeilor si simbolul frumusetii si al puritatii, si al feminitatii. De aici probabil se considera a fi un ritual benefic sa consumi ceai de toporasi, cu intentia de a cere zeitei Afrodita ajutor in a avea copii. In ciuda acestei analogii ce nu a fost inca demonstrata de vreun studiu stiintific, uleiul esential de toporasi se recomanda a fi evitat de femeile insarcinate si cele care alapteaza. De ce, nu stiu!

    Exista multe studii despre beneficiile consumului de toporasi in diverse forme: tinctura de toporasi, sirop de toporasi sau ulei esential de toporasi. O echipa de cercetatori de la Universitatea Islamica Azad, din Iran, chiar au demonstrat intrun studiu public, ca administrarea siropului de toporasi la copii cu astm, ajuta la suprimarea tusei.

  4. Avatar cirstoiu antoaneta
    cirstoiu antoaneta

    ma intereseaza in mod special de ce femeile care nu pot avea copii,trebuie sa bea ceai de toporasi,am colega si vreau sa-i dau toate datele necesare,multumesc toni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *