Sunt subiectivă și obiectivă în același timp când acord nota 10 acestui film – La source des femmes – sau Izvorul femeilor . În primul rând, îi acord această notă pentru că sunt femeie și am simțit că e vorba și despre mine, că e vorba de toate femeile din această lume, și, în al doilea rând, pentru că regizorul este român, nimeni altul decât Radu Mihăileanu și sunt mândră de percepția pe care a avut-o asupra întregului și asupra FEMEII.
Izvorul femeilor este un film inițiatic pentru toate femeile
Izvorul femeilor este un film trist și totuși cu un final fericit. Este prezentată drama femeilor care au reprezentat și încă mai reprezintă pentru bărbați nimic altceva decât plăcere și nevoie. E o drama colectivă și totuși se ajunge la eliberarea femeii, însă ceea ce s-a întâmplat a rămas undeva ascuns în noi, este nimic altceva decât sursa de unde venim. Sursa a rămas cu aceste dureri, cu aceste neîmpliniri pe care orice femeie le resimte cel puțin o dată în viață.
Cel puțin o dată în viață orice femeie se întreabă cine este ea cu adevărat și de ce există, care este scopul ei pe acest pământ, de ce este femeie și de ce trebuie să sufere atât.
E imposibil ca și femei să nu resimțim acea durere, acea ignoranță pe care o simt femeile din film, pentru că aceea este sursa noastră, acela este izvorul nostru feminin și noi nu suntem nimic altceva decât suma tuturor femeilor ce au existat pe aceasta planeta, păstrăm o constiinta colectivă cumualtă de la începutul existenței noastre.
Un citat din film dedicat trezirii femeilor:
Versurile cântecului de la minutul 28:
“Femeia este un trandafir
Cu viaţa ei, poate face un buchet
Femeia este ca briza, care alungă căldura
Femeia este ca mierea, care curge din stupul de albine
Femeia este ca marea
Câte râuri curg în ea
Şi câte oceane le umple
Femeie este ca o rogojină, călcată în picioare de fiecare
Femeia este animalul de povară pentru bărbat
Pentru a-l mulţumi, face toate corvezile
Ca un măgar care duce greutăţile mari
Vai de tine idioată ce eşti
Condusă de un baston
Treziţi-vă
Dacă sunteţi oarbe o să suferiţi
Ridicaţi-vă capul
Dacă nu vreţi să fiţi devorate”
„Izvorul divin al femeilor nu este apa.
Izvorul femeilor este iubirea.”
Lasă un răspuns