În materie de memorie, adesea s-a supralicitat. “La 14 octombrie 1867, citim în Cartea Recordurilor 1983, Mehmed Ali (Turcia) a recitat, fără greşeală, 6 666 versete din Coran, timp de 6 ore fără întrerupere. Juriul a fost compus din şase specialişti ai Coranului.” Faptul ar merita o verificare, chiar şi numai pentru că cifra 6 revine cu insistenţă, ceea ce ne face să ne gândim fie la o farsă a raportorului, fie, în amonte, la un posibil simbol ataşat acestei cifre în Turcia musulmană a secolului al XIX-lea.
S-ar putea menţiona şi cazul unui om care ar fi vorbit mai mult de cinci sute de dialecte. Această ispravă lingvistică pare în mare măsură improbabilă, numai dacă nu considerăm dialecte diferite forme foarte apropiate pe care le poate lua o limbă când este vorbită în ţinuturi vecine. Dar nu trebuie să avem îndoieli: exista oameni cu memorie excepţională.
Memorie dincolo de limite
Astfel, lui Racine îi era suficient să citească o dată sau de două ori tragediile confraţilor săi pentru ca să le ştie pe de rost. (De unde, probabil, numeroasele plagiate pe care le găsim la el.) Cât despre Auguste Comte, el găsea mai comod să elaboreze lucrările sale “în cap” înainte de a le aşterne pe hârtie – ceea ce îl scutea de rescrierile succesive pe care le presupune lucrul cu ciornele.
Cum să distingem experienţele trucate de cele care nu oferă o asemenea bănuială şi care depăşesc normalul… Un exemplu? Pe de o parte, trucul cu Bottin, uşor de realizat şi accesibil oricui, pe de altă parte, prezentarea scenică a lui Rogello, indiscutabil om de music hall, dar al cărui număr reprezenta, în anii 50, o ispravă greu de imitat…
În primul caz, iluzionistul afirmă că el cunoaşte pe de rost Bottin-ul în întregime şi cere unuia dintre spectatori să-i dea, la întâmplare, să recite o pagină dublă; Bottin-ul cu pricina este compus din tot atâtea pagini ca şi cel adevărat, dar foile, în afară de numerotarea paginilor care contribuie la crearea iluziei, reproduc aceeaşi pagină dublă întru totul identică…
Prestaţia lui Rogello, în schimb, nu se bazează pe nicio stratagemă. Lucrările folosite în acest caz (cele cinci volume din L’Histoire de France de Guizot şi Petit Larousse Mustre) sunt asemănătoare celorlalte exemplare existente. Rogello, care a învăţat pe de rost lucrarea lui Guizot în întregime şi partea istorică din Petit Larousse, cunoaşte şi locul exact unde se află aceste fapte şi cele două lucrări.
Astfel că, atunci când un spectator îl întreabă despre un fapt istoric, Rogello îi răspunde nu numai reproducând articolele respective, dar şi indicându-i amplasamentul (pagini, rânduri). Oricât de excepţională ar fi, memoria lui Rogello nu este, totuşi, fără similitudine cu aceea a “atleţilor ştiinţei” care se produc în anumite jocuri radiodifuzate sau televizate de genul “Quitte ou doubie”.
Este o memorie orientată, selectivă, ultraspecializată, al cărei caracter extraordinar datorează mai mult, la urma urmei, direcţiei pe care ea a luat-o şi obiectelor cărora s-a consacrat decât caracterului ei supranormal.
Lasă un răspuns