Crezi că te-ai născut ca să faci toate câte ai descoperit că poţi să faci? Vine fiecare din familie şi îţi arată de mic ce poţi să faci, ori dai de alte persoane care apar în viaţa ta cu acelaşi scop? Primeşti mereu educaţie, de mic, apoi la şcoală, apoi la servici, apoi din societate, şi toate vin spre tine şi începi să crezi că ele sunt viaţa ta, că viaţa ta este descrisă de ceea ce sunt posibilităţi pe care tu le abordezi. Sunt situaţii normale, toţi am trecut prin fazele astea şi mai mult de atât, spre surprinderea multora, cam aşa se trăieşte viaţa acum.
Eşti într-o societate, uneori simţi cum nu te mulţumeşte viaţa ce o duci, şi nu realizezi ce anume nu este în regulă cu viaţa ta. Să-ţi spun un secret, nu ce faci este important pentru viaţa ta, ci cum anume faci. Este posibil chiar în acest moment mintea ta să găsească o explicaţie! Fii calm, sunt 100% sigur că explicaţia ta vine dintr-o lecţie pe care ai învăţat-o, ceva din viaţa ta, din trecut, te-a făcut să gândeşti aşa.
Poate nu-ţi dai seama, dar şi faptul că la vârsta de 10 ani ai citit un basm şi ai reţinut un cuvânt, face ca un gând şi o atitudine de acum să aibe la bază acel cuvânt, folosindu-l, el este o parte din experienţa ta, deci, fii calm şi nu te hotărî. Ascultă-mă!
Te-ai născut, eşti bucuros de asta? Simţi că eşti viu? Ştii tu oare de ce trăieşti? Ştiu, toţi căutăm răspunsul ăsta, şi îmi dau seama pe zi ce trece că din ce în ce mai clară îmi este viziunea, cum că nu contează ce faci, ci cum faci!
Mergi la scoală, înveţi, studiezi, nu asta contează, nu contează pentru viaţa ta, pentru tine, pentru sufletul tău, ce te învaţă alţii ci contează ce reţii tu, ce înveţi tu, cum trăieşti în faţa celor câte vin, cum le abordezi, cum comunici. Dacă discuţi cu părinţii tăi, nu asta contează dacă spui că comunici cu ei, ci felul cum discuţi, care uneori nu îţi este în prim plan în mintea ta, căci discuţi mecanic, cum ai învăţat, cum te-ai obişnuit, şi poate doar când ai probleme îţi schimbi placa, şi ghici de ce, ca să primeşti ceva. Iubeşti, aşa spui tu,îţi zic că nu contează că iubeşti ci contează cum iubeşti.
Poate nu crezi, poate din contra, crezi foarte mult, şi spre surprinderea multora nici asta nu contează. Nu contează în ce crezi, nu contează despre ce este vorba în credinţa ta ci contează cum trăieşti tu viaţa ta în acest cadru, pe care tu l-ai ales, şi anume să crezi.
Dacă vrei ca toate să le vezi clar, simplu, să ţi se pară viaţa uşoară, frumoasă, să o descoperi aşa pură cum este ea, nu te mai epuiza cu ce să faci, ci pur şi simplu fă ceea ce vine, ceea ce ai de făcut, ceea ce alegi să faci, şi dacă vrei să conştientizezi ceva, încearcă să fii atent la cum faci ceea ce faci.
De unde crezi că vine perfecţiunea? Crezi că perfecţiunea, această obscură definiţie tipic umană vine din orgoliul cuiva? Crezi cumva că ar putea veni perfecţiunea dintr-un sentiment? Dacă ai simţi că ceva nu faci cum trebuie, că trăieşti un dezechilibru, cum ai numi într-o idee, încercarea ta de a descoperi echilibrul, de a descoperi calea? Eu i-aş spune perfecţiune! Este perfect când totul este în echilibru, nu?
Nu vreau să te sperii, dar îţi spun ca şi cum mi-aş vorbi mie, ştiu că ai probleme, poate unele sunt mari, poate unele, acum îţi dai seama că nu contează şi te-ai consumat mult timp cu ele, poate unele acum le vezi, căci de mult timp credeai că nu sunt problemele tale, dar vreau să ştii că te înţeleg pentru că mă înţeleg şi pe mine, căci sunt ca tine şi am nevoie de ceilalţi ca să pot să mă descopăr şi să mă înţeleg.
M-am născut într-o familie, şi cum spunea cineva, la fel ca ai tăi, “ai mei nu m-au crescut cu vânătăi”, dar nu au ştiut nici ei ce eu sau tu acum aflăm, descoperim, şi înţelegem. Cum poţi judeca pe cineva când ştii de unde îi vine suferinţa?
Lasă un răspuns