Seniori ai grupului mamiferelor carnivore, felinele ocupă, prin perfecțiunea formelor, forța, tehnica de vânătoare, comportament, un loc aparte în lumea atât de diversă a viețuitoarelor. Din păcate, aceste splendide animale, celebrate, de-a lungul secolelor, de artiști și poeți, sunt amenințate astăzi cu dispariția. Chiar și acelea dintre ele care trăiesc în zone greu accesibile omului, unde, am fi înclinați să credem, ar trebui să se afle la adăpost. Că nu este așa ne-o dovedește situația actuală a panterei zăpezilor, Panthera uncia, întâlnită în Himalaya, uneori la înălțimi de peste 5500 m. Domeniul său nu se limitează la culmile înalte ale munților Asiei Centrale, animalul frecventează zone cuprinse între 1500 și 4000 m coborând adesea la altitudini mai mici, în urmărirea prăzilor.
Pantera zapezilor – Irbis
Pantera zapezilor a fost semnalată și în Pamir, Hindu Kuch, în jurul Baicalului, pe întinderile din sudul Siberiei, mai ales în preajma izvoarelor fluviului Ienisei. Dar, această largă răspândire este doar aparenta. Pantera zapezilor rămâne o felină a marilor înălțimi, fiecare vale din lanțul munților Himalaya reprezenta altădată teritoriul de vânătoare al unui cuplu de Irbisi. Acesta este numele mongol al animalului, preluat de naturaliștii germani, care au izbutit să-l impună, în ciuda stăruințelor marelui și rafinatului Georges Louis Leclerc de Buffon, de a încetățeni numele mai cald, mai catifelat, de once sau onca. Animal superb, ca toate felinele, Irbisul nu ajunge la dimensiunile tigrului, corpul său, cu coada cu tot, măsurând abia ceva mai mult de 2 m. Adultul cântărește între 25 și 50 kg. Seamănă la înfățișare cu leopardul, dar are picioare mai scurte și trupul mai alungit. Structura blănii trădează adaptarea la rigorile climatului de înălțime. Ea este groasă, deasă, cu peri lungi pe abdomen.
Culoarea variază destul de mult, de la gri deschis până aproape de alb. Coada groasă, stufoasă este purtată cu eleganță. Petele, așa numiții oceli, sunt gri întunecate sau negre, cele de pe spate ajungând să măsoare un diametru de 5 cm. Burta, pieptul, gâtul și partea internă a labelor, sunt albe.
Contrar celorlalți membri ai grupului panterelor, care nu torc, pantera zapezilor, sau Irbisul are această particularitate remarcabilă. Ea a fost sesizată, de altfel, foarte târziu, în 1946, la un exemplar din Gradina Zoologică din Bronx, New York.
Pantera zapezilor este o felină al cărui mod de viață rămâne, până astăzi, încă misterios. Biologia sa, spre deosebire de a rudelor apropiate, este cunoscută doar lacunar. Animalul a fost puțin studiat, datorită, în primul rând, mediului în care trăiește, greu accesibil pentru om, dar și datorită rarităș
ții sale. Sunt puține observațiile făcute în natură. Cunoștințele actuale le datorăm strădaniilor unor zoologi americani și, mai ales, câtorva naturaliști ruși.
Hrana Irbisului este formată, în principal, din rumegătoarele care trăiesc pe înălțimi, mufloni, oi și capre sălbatice, dar și din animale mai mici, ca marmotele sau “iepurii” Pika. Parcurge zilnic, în căutarea vânatului, distanțe considerabile și deseori urmează turmele în migrațiile lor sezoniere, coborând iarna spre zonele împădurite.
Vizuina Irbisului se află, de obicei, într-o crăpătură de stâncă și, se pare, nu este schimbată prea des. Unii zoologi socotesc Irbisul drept un animal nocturn, alții, bazându-se pe faptul că rumegatoarele sunt active în cursul zilei, îi atribuie și activități diurne. Probabil, se mișcă la fel de agil atât ziua cât și noaptea.
Este un animal solitar, marcându-și teritoriul, ca toate felinele, prin zgârieturi pe trunchiurile copacilor, fecale sau urină cu miros pătrunzător și persistent. Împerecherea are loc în cursul iernii, femela fiind în călduri doar șapte zile. Ea naște apoi, în aprilie sau mai, doi până la cinci pui. La naștere aceștia cântăresc între 300 și 700 g, deschid ochii după 9 zile, iar la sfârșitul verii sunt capabili să-și însoțească mama la vânătoare. Atacurile asupra prăzii sunt extrem de rapide. După ce și-a ales o victimă din turmă, Irbisul se apropie de ea târându-se tăcut, fără a fi simțit, ii sare, ca un fulger alb, în spate, sfărâmându-i, cu o lovitură de labă, vertebrele cervicale.
Raspindită pe vaste teritorii, pantera zăpezilor a fost totdeauna un animal rar, dar ea se află astăzi în prag de dispariție. Cauzele sunt multiple: capturile, fără noimă, pentru a satisface cererea, tot mai mare, a grădinilor zoologice, comerțul internațional de blănuri, multiplicarea așezărilor umane în teritoriile pe care le frecventa. O statistică veche, din 1962, stabilea numărul animalelor ucise pentru blana la cifra, aproximativă, de 1000 pe an.
Este adevărat că pantera zăpezilor poate trăi și în Grădinile Zoologice, unde o putem vedea fără să mai fim nevoiți să urcăm pe crestele din Himalaya, dar ea este o ființă a marilor întinderi înzăpezite și așa ar trebui să rămână, învăluită în aura ei de mister…dacă nu cumva sintem dispusi sa ne multumim cu imagini fixate pe pelicula, cu o umbra, o amintire.
Lasă un răspuns