În 1968 – şi nu în 1975 cum se crede, în general -, în Franţa, medicul şi psihologul ceh Zdnek Redjak a utilizat pentru prima oară termenul de psihotronică pentru a desemna “studiul ştiinţific interdisciplinar al interacţiunilor dintre organismele vii, mediul lor intern şi extern şi procesele energetice care subîntind manifestările lor”. Şi doctorul Redjak adaugă:
,,Psihotronica recunoaşte că materia, energia şi conştiinţa sunt legate. Studiul integrat al acestor interconexiuni contribuie la o înţelegere nouă a capacităţilor energetice ale fiinţei umane şi ale altor organisme vii, a proceselor vieţii şi ale materiei, în general.”
Folosit în ţările din Est, termenul are meritul de a evita două capcane: prefixul meta -, care se găseşte în metapsihică şi în cuvintele din aceeaşi familie; – şi psihologie care cantonează fenomenele “psi” doar la domeniul unei psihologii a conştiinţei mai mult sau mai puţin conexe şi marginale. Se eludează mai ales orice conotaţie de ordin spiritualist.
Aşa stând lucrurile, psihotronica acoperă fenomenele paranormale studiate în Occident. Dacă le-am da crezare parapsihologilor, nu există în lume ţară care să nu consacre cercetării metapsihice cel puţin o catedră universitară sau un laborator. Colocviile internaţionale sunt tot mai frecvente.
Dar în URSS şi în democraţiile populare s-ar produce evoluţia cea mai neaşteptată — acolo unde, la prima vedere, parapsihologia ar fi trebuit să fie condamnată ca o erezie abominabilă, ca o trădare a crezului materialist, cum s-a întâmplat cu psihanaliza în anii 20. (în locul lui Freud, considerat idealist, au fost preferate Pavlov şi reflexele condiţionate.)
Ca urmare a publicării de către Leonid Vasiliev, cercetător la Universitatea din Leningrad, a unor lucrări remarcabile de telehipnoză (La Suggestion a distance, Paris. Vigot, 1963), am fi asistat în URSS la o adevărată înflorire a cercetării parapsihice. Aversiunea este parţial adevărată.
Fiziologist şi matematician, neurologul G.A. Sergheiev încearcă să obţină admiterea cu drepturi depline a parapsihologiei ca disciplină în universitate. Fizicianul şi biologul Viktor Adamenko face cu brio o serie de experienţe psihocinetice împreună cu soţia sa, Alia Vinogradova, care se dovedeşte un mare medium cu efecte fizice.
Iuri Kamenski, care este biochimist, dovedeşte că are talentul de a transmite mesaje telepatice la peste patru mii de kilometri distanţă, avându-l ca percipient pe Karl Nikolaiev care a făcut parte din echipa lui Vassiliev. Autorităţile sovietice au creat la Aima-Ata o catedră specială pentru biofizicianul Inhilsin, care studiază faimosul efect Kirlian. Subiecţii “psi” nu lipsesc deloc.
Astfel, Nina Kulagina se dovedeşte capabilă să oprească, la distanţă, inima unei broaşte doar prin puterea gândirii sale. O tânără infirmieră, Roza Kuleşova, ar fi mers atât de departe în dermo-optică, încât citeşte un text cu degetele. Un psiholog, Veniamin Puşkin, cunoscut pentru scepticismul său, este total dezarmat în faţa isprăvilor lui Boris Ermolaiev, care face să leviteze obiecte.
Se pare că în ţările fostului Pact de la Varşovia psihotronica a inovat cel mai mult. Astăzi emigrat în Statele Unite, cehul Milan Ryzl antrenează, sub hipnoză, subiecte care să fie stăpâne pe ele însele şi pe facultăţile lor criptice. Unele dintre ele. Pavel Stepanek a ameliorat în mod deosebit capacităţile sale de telepat, Gheorghi Lozanov, medic bulgar, “inventatorul” sugestologiei, a putut s-o examineze de aproape pe extraordinara prezicătoare Vanga Dimitroiva, care era ea însăşi o atracţie turistică.
Uniunea Sovietică a frânat, totuşi, această înflorire a talentelor şi cercetărilor în toate direcţiile. Zvonurile impută aceste piedici militarilor şi KGB-ului: aparatul de stat nu a înţeles să împărtăşească aceste “secrete” – dacă despre secrete este vorba – cu parapsihologii occidentali. O dată cu schimbările petrecute – schimbarea regimului şi destrămarea fostei Uniuni Sovietice – sperăm că din Est vor parveni mai multe informaţii.
Lasă un răspuns