Recoltarea plantelor medicinale este o operaţie care influenţează mult asupra calităţii produsului. În acest context se va respecta momentul optim de cules în cursul perioadei de vegetaţie, perioadă specifică pentru fiecare grupă de produse, astfel:

  • La grupa flori, recoltarea se va face la începutul înfloririi, cu excepţia florilor de salcâm japonez care se culeg în stadiul de boboci florali. Culesul tardiv duce la deprecierea plantelor prin schimbarea culorii (decolorare), scuturarea petalelor, în general cele mai bogate în principii active.
  • La grupa rădăcini-rizomi recoltarea se va face numai primăvara timpuriu şi toamna târziu, adică înainte de pornirea în vegetaţie a plantei şi după intrarea în perioada de repaus, atunci când în partea subterană a plantei se acumulează substanţele active. Pe perioada de vară rădăcinile şi rizomii sunt seci, lemnoase, cu un conţinut extrem de scăzut în principii active. De asemenea, mare importanţă prezintă respectarea momentului optim de recoltare în timpul zilei.

La prima vedere, s-ar putea crede că recoltarea plantelor medicinale este o operațiune simplă, însă în realitate lucrurile stau altfel. Cercetările de laborator, efectuate fără întrerupere în special în secolul trecut au stabilit că:

  • cantitatea de principii active nu este aceeaşi în toate organele unei plante medicinale, într-un organ acumulându-se concentraţia cea mai mare, în altul mai mică şi în altul chiar poate lipsi sau există în cantitate neglijentă. De aici rezultă că trebuie să se cunoască cu suficientă precizie organul sau organele cele mai bogate în principii active deoarece numai astfel se va obţine un produs vegetal cu eficienţa terapeutică nu numai certă, dar şi constantă.
  • cantitatea de principii active din organul de plantă cel mai bogat în ele nu este aceeaşi în tot timpul anului, ci variază în funcţie de etapele sezoniere de vegetaţie a plantei, găsinde-se în concentraţie maximă numai într-o anumită perioadă a anului, care trebuie să coincidă şi cu timpul de recoltare a acestui organ, alegerea momentului optim de recoltare fiind deosebit de important pentru obţinerea de produse de calitate superioară;
  • stabilitatea în timp, calitativă şi cantitativă a principiilor active într-un organ de plantă recoltat la timpul potrivit depinde pe de o parte de modul de uscare a lui, iar pe de altă de condiţiile în care este păstrat.

Recoltarea organelor vegetale ale plantelor medicinale

Făcând o privire de ansamblu asupra organelor de plantă utilizate în scopuri terapeutice şi cunoscute sub denumirea de materie primă sau produs vegetal, se constată că în funcţie de specie se recoltează organele specificate mai jos, în paranteză după fiecare menţionându-se şi denumirea lui ştiinţifică:

  • părțile subterane care pot fi rădăcinile (Radix) sau rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) şi tuberculii (Tubera);
  • părţile aeriene sau supraterestre denimite în mod curent „iarba” (Herba), frunzele (Folium), florile (Flores), mugurii foliari (Gemmae sau Toriones), seminţele (Semen), fructele (Fructus) şi scoarţa sau coaja (Cortex).

Culesul plantelor medicinale în România are o veche tradiție, știinduse despre leacurile cu plante medicinale ale dacilor, în Grecia și Roma antică. Există o anume zi din an (24 iunie) când după tradițiile păgâne, se spune că este noaptea magică a Sânzienelor (Drăgăicilor) când și plantele medicinale din acel sezon au cea mai mare potență a principiilor active. Recoltarea plantelor medicinale în această zi își are origini vechi și în tradițiile și obiceiurile bulgarilor. În Bulgaria sărbătoarea veche pre-creștină din noaptea de 23 spre 24 iunie se numeste Enyovden (Еньовден) fiind ca și la noi, sărbătoarea soarelui și a plantelor medicinale.

Recoltarea părţilor subterane ale plantei

Rădăcinile şi tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, bulbi) se recoltează în general când planta este în stare de odihnă, adică toamna târziu, după terminarea circulaţiei sevei (sucului) sau primăvara, înainte de a începe circulaţia, deoarece în aceste perioade ele conţin principii active în cantităţi mai mari.

Înainte de a se trece la efectuarea acestei operaţii trebuie să se acorde multă atenţie şi siguranţă că s-a identificat specia dorită, deoarece acum pot surveni cele mai frecvente confuzii tocmai din cauza absenţei părţilor aeriene şi în special a florilor – elementele care uşurează simţitor  recunoaşterea plantei respective.

La unele plante, părţile subterane se recoltează în altă perioadă a anului, de exemplu tuberculii de omag se recoltează vara, întrucât în această perioadă ei conţin principii active în cantitate mai mare. Totuşi, trebuie să se aibă grijă, în general, ca părţile subterane să nu fie recoltate în timpul înfloririi, deoarece în această perioadă ele sunt mai sărace în.substanţe active.

Părţile subterane se scot din pământ şi se curăţă de pământ prin scuturare sau chiar prin spălare. Când se spală, după terminarea acestei operaţii, rădăcinile sau tulpinile subterane se aşază în coşuri, pentru a se scurge apa, punându-se apoi imediat la uscat.

Înainte de curăţire sau spălare este necesar să se îndepărteze părţile nefolositoare (cioturi, părţi aeriene, rădăcini seci, subţiri).

La unele plante, părţile subterane se curăţă de coajă şi după aceea se pun la uscat; de exemplu nalba mare.

Recoltarea părţilor aeriene ale plantei (Herba)

Partea aeriană a plantei, adică tulpina cu frunze şi flori, se numeşte iarbă (Herba). Recoltarea ierbii se face, în general, când planta este înflorită şi constă în tăierea tulpinii; în nici un caz nu se smulg plantele. Când cresc comasate în colonii, plantele medicinale se pot cosi sau secera, după care se îndepărtează plantele străine, părţile înnegrite sau decolorate, precum şi părţile lemnoase ori mai groase ale tulpinii pentru a corespunde condiţiilor tehnice de recepţie.

Recoltarea frunzelor

Recoltarea frunzelor se face când acestea sunt complet dezvoltate, fără a fi însă trecute şi numai pe timp uscat. Dacă se întâmplă totuşi ca frunzele recoltate să se umezească sau să se încingă în timpul transportului, vor fi neapărat vînturate între mâini, fără a le strivi, pentru a le răcori şi deslipi unele de altele. La recoltare se aleg numai frunzele întregi, de culoare verde caracteristică, nepătate, neatacate de rugină sau insecte.

Recoltarea frunzelor, deşi în general are loc primăvara atunci când acest organ a ajuns la o dezvoltare normală, ea variază de la specie la specie. În cazul plantelor ierbacee recoltarea cea mai adecvată corespunde epocii de înflorire a lor. Mai trebuie amintit că frunzele care conţin uleiuri volatile trebuie recoltate pe timp noros, iar celelalte pe vreme cu soare.

Frunzele cărnoase se recoltează de pe tulpini bucată cu bucată, iar cele obişnuite se pot recolta şi prin strujire. Strujirea se face în felul următor: după ce planta a fost cosită, se îndepărtează frunzele îngălbenite, iar cele corespunzătoare se culeg, trăgându-le cu mâna de pe tulpină, cu o mişcare de jos în sus (de exemplu recoltarea prin strujire a frunzelor de urzică).

Recoltarea Florilor

Recoltarea florilor se va face în general, când sunt complet dezvoltate, cu puţin timp înainte de înflorire, adică când sunt boboci, cât şi în timpul înfloririi, dar în nici un caz mai târziu, adică după ce floarea s-a trecut.

Unele flori, de exemplu cele de arnică şi podbal, se recoltează numai în stare de boboci, deoarece mai târziu, când încep să se deschidă, ele se transformă prin uscare în puf, devenind necorespunzătoare. Alte flori — de lăcrămioare, sunătoare şi tei — se recoltează când nu sunt complet dezvoltate (atunci când bobocii încep să se desfacă) deoarece altfel ele se scutură, iar prin uscare, îşi schimbă culoarea.

Florile se culeg în general fără pedunculi (codiţe). Recoltarea florilor se face dimineaţa, pe timp uscat, numai după ce se ridică roua, pentru a evita umezirea şi înnegrirea pe timpul uscării. Tot din acest motiv, în timpul recoltatului, florile se pun în stare afânată, în coşuri sau lădiţe şi nu îndesate în saci. Imediat după recoltare, se scot din coşuri sau lădiţe, pentru a nu se încinge, se vântură uşor cu mâinile şi se pun apoi la uscat.

Recoltarea fructelor şi seminţelor

Fructele şi seminţele se recoltează, în general, când ajung la maturitate.

Recoltarea fructelor variază în funcţie de natura fructului, astfel în cazul fructelor cărnoase recoltarea lor se recomandă să se facă când ele sunt complet dezvoltate (ex. fructele de afin, de ienupăr, etc.), iar în cazul fructelor uscate, înainte de deschiderea lor, când seminţele sunt deplin dezvoltate, maturizarea şi deschiderea lor, având loc în timpul uscării. Această operaţiune se efectuează toamna până la căderea brumei.

Recoltarea seminţelor în scopuri terapeutice trebuie făcută când seminţele au ajuns la maturitate, iar în cazul când fructele care le conţin sunt dehiscente (procesul prin care fructul ajuns la maturitate se deschide pentru a pune în libertate seminţele).

Recoltarea scoarţelor (cojilor)

De la unele specii de plante se foloseşte în scopuri medicinale numai scoarţa recoltată fie de pe tulpini, fie de pe ramuri şi chiar de pe rădăcini. Perioada cea mai corespunzătoare acestei operaţii este primăvara până în momentul formării primelor frunze când începe circulaţia sevei, sucului, în plantă, În acest anotimp scoarţa conţine o cantitate suficientă de principii active, iar cojirea se face mai uşor (desprinderea scoarțelor de partea lemnoasă a tulpinelor sau a altor organe de prelevare). Indiferent de anotimp şi de organul folosit se recomandă ca recoltarea să se facă pe vreme uscată, fără umiditate şi cu soare, exceptând, după cum am precizat, organele ce conţin uleiuri volatile .

Recoltarea mugurilor

După cum se ştie, mugurii foliari sunt organe ce se formează toamna, însă recoltarea lor se face primăvara devreme când timpul permite și sunt complet dezvoltaţi (primăvara timpuriu când planta îşi intensifică activitatea ei de vegetaţie), dar înainte de a se deschide. În cazul mugurilor de plop, când au rezina în ei, deci, când luaţi între degete se lipesc. Mugurii se culeg unul câte unul şi se aşază în saci sau coşuri.

Recoltarea plantelor otrăvitoare

Multe din plantele medicinale sunt otrăvitoare, de aceea recoltarea lor necesită multă grijă. În nici un caz copiii nu trebuie lăsaţi să recolteze aceste plante, iar oamenii maturi vor fi atenţi ca în timpul recoltării să nu ducă mîinile la nas, la ochi sau la gură şi să nu mănânce. De asemenea este interzisă cu desăvârşire recoltarea în acelaşi timp a plantelor otrăvitoare şi a celor neotrăvitoare.

După terminarea recoltării plantelor otrăvitoare, cei care au participat la această operaţie se vor spăla pe mîini cu apă şi săpun.

Plantele otrăvitoare cele mai importante sunt:

Spor la recoltarea plantelor medicinale!

Uscarea plantelor medicinale în funcție de fiecare tip de organ vegetal recoltat

Bibliografie recomandată despre recoltarea plantelor medicinale

  • Prof. dr. doc. D. Gr. Constantinescu, Farm. dr. Elena Hațieganu, Plantele medicinale (proprietățile lor terapeutice și modul de folosire), Editura medicala, București, 1979, pag. 25
  • Dr. farm. Ștefan Mocanu, Farm. Dumitru Răducanu, Plantele medicinale tezaur natural în terapeutică, Editura militară, București, 1986, pag. 35

Share the Love!

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *