Hai să vedem împreună care este rolul părinților în educația copiilor. Este clar că ambii părinți, indiferent de gen, au un rol crucial în creșterea și educația copiilor.
Care este rolul părinților în educația copiilor?
“Tatăl şi mama, egali în procreaţie, trebuie să fie egali şi în educarea copilului. Maternitatea şi paternitatea nu sunt două funcţii esenţial diferite – bărbatul şi femeia sunt la fel de înzestraţi fizic, intelectual şi afectiv ca să poată să-şi îngrijească şi să educe copiii. Acesta este rolul părinților, să fie prezenți și să susțină!
Nimic, în afara prejudecăţilor nu impiedică un bărbat să ia parte la grijile pe care le sucită un nou-născut, nimic nu-l împiedică să-l spele, să-l îmbrace, să-l supravegheze, să-l plimbe; dealtfel există soţi care îşi ajută soţiile în aceste îndatoriri, spre binele copilului, care, încă din leagăn,învaţă intuitiv să vadă în tatăl şi în mama lui două fiinţe egale.
Ce se întâmplă când rolul părinților este depășit?
Funcţia maternă rămâne adesea în conştiinţa oamenilor un fel de renunţare la viaţa personală, un fel de sacrificiu de sine; educaţia fetelor preia acesteprejudecăţi; fetiţa a vazut-o pe mama ei sacrificându-se pentru copii mai mult decât pe tatăl ei.
Fetiţa a învăţat de foarte mică, prin exemplu şi prin cuvinte, că datoria mamei este să renunţe la personalitatea ei şi să se consacre copiilor; nimeni n-a învăţat-o că sacrificarea personalităţii poate da naştere unor reacţii de posesiune şi agresivitate, pentru disimularea cărora devotamentul poate fi doar o mască. Nimeni n-a învăţat-o că o mamă frustrată este arareori o mamă iubitoare şi capabilă să suporte viitoarea independenţă a copiilor ei!
Când o femeie renunţă la o activitate sau la studiile care îi plăceau ca să devină mamă, ea îşi transferă aspiraţiile refulate asupra copilului, maternitatea devenind unica justificare a vieţii ei; atunci mamele îşi fac din copil centrul preocupărilor lor, devin exagerat de grijulii faţă de cele mai mărunte boli, faţă de cele mai neînsemnate rezultate şcolare, devin sclavele copiilor lor. Dragostea lor devine o temniţă, din care copilul va ieşi cu mare greutate.
Uneori mamele îi impun copilului idealul lor, ele hotărăsc în locul lui ce să facă în viaţă- de obicei, ceea ce ele n-au putut să realizeze- şi nu îşi pun problema dacă acest ideal corespunde sau nu aspiraţiilor şi aptitudinilor copilului.
Maternitatea se poate transforma în pasiune, în dragoste exclusivă şi acaparatoare. Aşa cum unele femei îndrăgostite îşi sacrifică personalitatea obiectului pasiunii lor, unele mame renunţă la orice viaţă personală, la orice contact cu lumea ca să se consacre “cultului” copilului. Adesea acesta nu este decât un mijloc inconştient de a domina copilul, de a-i tăia aripile în mod subtil. Există tineri care renunţă la o profesiune potrivită aptitudinilor lor sau refuză o căsătorie care i-ar fi făcut fericiţi, ca să nu îndure reproşurile mamei lor, ca să nu o vadă suferind.”
“Drama eliberării femeii”- Mathilde Niel
Lasă un răspuns