Nașterea la animale este spectaculoasă! În atât de tumultuoasa lume a animalelor se întâlnesc cele mai diferite moduri de a-și apăra puii. “Topul” de protecție al embrionilor rămâne (încă) dezvoltarea în interiorul abdomenului matern. O serie de rechini și anumite specii de calcani, de exemplu, au adoptat această tehnică, se poate spune, cu un succes incontestabil, de vreme ce o practică de câteva zeci de milioane de ani!
Dar marele premiu pentru inovație le revine mamiferelor. Ele dețin, au perfecționat un organ special, placenta, prin intermediul căruia puiul primește alimente și oxigen de la mama sa. Pe “piața” securității embrionare nu s-a inventat vreodată ceva mai bun! Hrana dupa bunul plac, temperatura constantă, ventilare perfectă – micuțul mamifer este de-a dreptul răsfățat. Pântecul mamai sale este un adevărat palat.
În același timp, însă, alții trebuie să se mulțumească doar cu o… cavernă. Este cazul caracatițelor, care își depun ouăle în fosa unei stânci ascuțite. În ceea ce privește protecția – nimic de zis. Dar embrionii respiră greu în această fosă. Din fericire mama este cu ei, și săptămâni, sau chiar luni în șir, ea suflă fără pauză apă asupra progeniturii sale.
Curentul astfel creat oxigenează ouăle și în același timp le “spală” de toți paraziții care se fixează pe ele. Dar treaba aceasta este extenuantă, și după o “eternitate”, când și ultimii pui au apărut, mama este pur și simplu sfârșită. Efectiv epuizată, după câteva zile caracatița moare… Este una din marile tragedii mute ale lumii animale, despre care știm – încă – atât de puțin!
Nașterea la animale e un moment sensibil
Ceea ce nu trebuie însă să ne faca să uităm că, indiferent de specie, nașterea, prin orice formă s-ar realiza, rămâne un moment extrem de delicat, căci nu este nici pe departe atât de simplu să ieși singur dintr-un ou!
Crocodilul de Nil, de exemplu, care este tot atât de temut ca și caracatița, își ajută puii să vadă lumina zilei sfărâmând cu fălcile sale cumplite ouăle recalcitrante. Noii născuți “sar” imediat pe botul monstrului care, amabil, îi transportă până la apa curgătoare cea mai apropiată, unde șansele lor de supraviețuire sunt ceva mai mari decât pe uscat, și unde nenumărate animale de pradă stau la pândă pentru a-i vâna pe micuții încă lipsiți de aparare.
Pentru a evita un destin tragic, unii părinți nu ezită să-și țină puii pe lângă ei în primele zile, așteptând ca aceștia să atingă o talie suficientă pentru a se putea descurca singuri. Paianjenii-lupi și scorpionii, de pildă, își poartă pe ei puii până la prima năpârlire. Apoi – toți se refugiază în natură. De acum, fiecare trebuie să se descurce singur. Sub “dictatura” inevitabilă a legilor selecției naturale…
Lasă un răspuns