Zilele trecute am aflat un lucru foarte interesant pe care din nefericire nu l-am întâlnit decât în mediul de specialitate. Este vorba de diagnosticarea tulburărilor mentale pe care se pare că mulţi o înţeleg în funcţie de context.Dacă un individ este schizofrenic, el este considerat de oamenii de rând “un om nebun” şi datorită acestor etichetări se pare că s-a schimbat puţin formularea acestora.De fapt nu se determină “clasa” din care face parte individul, ci clasa din care face parte tulburarea pe care o prezintă, nu este considerat a fi un om bolnav , ci un individ ce prezintă o anumită tulburare . Acesta ar fi unul din motivele pentru care toţi putem fi consideraţi “nebuni” la un moment dat de cei din jurul nostru, cel al atichetării unuia în necunoştinţă de cauză, în lipsa unor aşa zise “probe”.
Literatura demonstrează că există mult „somatic” în tulburările „mentale”si mult „mental” în tulburările „somatice”.
Problema ridicată de termenul de tulburări „mentale” a fost mult mai clară decât rezolvarea sa si, din nefericire, termenul persistă deoarece nu s-a găsit un substitut corespunzător.
De asemenea, deşi se oferă o clasificare a tulburărilor mentale, trebuie admis că nici o definiţie nu specifică în mod adecvat limite precise pentru conceptul de „tulburare mentală “. Conceptul de tulburare mentală, ca şi multe alte concepte din medicină si ştiinţă, este lipsit de o definiţie operaţională adecvată care să acopere toate situaţiile. Toate condiţiile medicale sunt definite la diferite nivele de abstractizare – Tulburările mentale au fost definite printr -o varietate de concepte (de ex: detresă, disfuncţie, discontrol, dezavantaj, incapacitate, inflexibilitate, iraţionalitate, parter n sindromic, etiologie, si deviere statistică). Fiecare dintre acestea este un indicator util pentru o tulburare mentală, dar nici unul nu este echivalent cu conceptul, iar situaţii diferite reclamă definiţii diferite.
În DSM-IV fiecare dintre tulburările mentale este conceptualizată ca un pattern sau sindrom psihologic sau comportamental semnificativ clinic care apare la un individ si care este asociat cu detresă prezentă (un simptom supărător) sau incapacitate (adică, deteriorare într -unul sau în mai multe domenii de funcţionare) sau cu un risc crescut de a suferi moartea, durerea, infirmitatea sau o pierdere importantă a libertăţii, în plus, patternul sau sindromul nu trebuie să fie pur şi simplu, un răspuns sancţionat cultural si previzibil la un anumit eveniment, de exemplu, la moartea unei fiinţe iubite. Indiferent de cauza care a generat, el trebuie considerat în mod uzual o manifestare a unei disfuncţii biologice, psihologice sau comportamentale în individ. Nici comportamentul deviant (de ex: politic, religios sau secual), nici conflictele care există, în primul rând între individ si societate, nu sunt tulburări mentale cu excepţia faptului când devianţa sau conflictul este un simptom al unei disfuncţii a individului, aşa cum este descrisă mai sus.
O concepţie eronată comună este aceea c ă o clasificare a tulburărilor mentale clasifică indivizi, când în realitate ceea ce este clasificat sunt tulburările pe care le au indivizii. Pentru acest motiv, textul DSM -IV evită uzul unor expresii ca „un schizofrenic” sau „un alcoolic” si utilizează expresiile mai corecte, dar mai incomode de „un individ cu schizofrenie” sau de „un individ cu dependenţă alcoolică “.
DSM-IV este o clasificare categorială care divide tulburările mentale în tipuri pe baza unor seturi de criterii cu elemente care le definesc. Acest mod de indicare a categoriilor este metoda tradiţională de organizare si de transmitere a informaţiilor în viaţa de zi cu zi si a fost abordarea fundamentală utilizată în toate sistemele de diagnostic medical. O abordare categorială de clasificare lucrează mai bine când toţi membrii unei clase diagnostice sunt omogeni, când există limite clare între clase şi când clase diferite sunt exclusive. Cu toate acestea, trebuie recunoscute şi limitele sistemului de clasificare categorială.
Nu există nici o afirmaţie că fiecare categorie de tulburare mentală este o entitate complet distinctă, cu limite absolute care o separă de alte tulburări mentale sau de nici o tulburare mentală. De asemenea, nu există nici o afirmaţie că toţi indivizii descrişi ca având aceeaşi tulburare mentală sunt identici sub toate aspectele importante.
Ideea acestui articol este aceea de a nu judeca oamenii de lângă noi doar prin prisma unor diagnostice, a unor aparenţe, a unor bârfe, a unor “iluzii auditive”….a acelor voci pe care le auzim pe lângă noi…
Lasă un răspuns