Transa constituie o stare psihofiziologică puţin cunoscută, pentru că ea nu a fost studiată cu subtilitate nici de ştiinţele ortodoxe, nici de parapsihologie. Şi totuşi, transa provoacă sau însoţeşte adesea emergenţa paranormalului. Ea se caracterizează printr-o pierdere mai mult sau mai puţin totală a conştiinţei treze şi prin diverse simptome obiective: accelerarea sau încetinirea pulsului, răcirea mâinilor sau picioarelor, insensibilitatea la durere sau hiperestezie (exagerarea anumitor senzaţii), modificări ale vocii…
La subiecţi cu efecte fizice, ca Rudi Schneider, frecvenţa respiratorie putea trece de la starea normală de 13 sau 14 respiraţii pe minut până la o hiperapnee de 250 până la 350 în transă. În majoritatea lor, subiecţii metapsihici îşi dau seama de starea lor de conştiinţă.
O dovedeşte ceea ce clarvăzătorul Raoul de Fleuriere îi mărturiseşte lui Robert Tocquet:
“În ceea ce mă priveşte, constată el, de cum începe viziunea metapsihică înţeleg foarte bine că starea mea mentală nu are nimic în comun cu starea mea psihică obişnuită. Instantaneu, intru într-un fel de stare secundă, în care, nemaifiind acelaşi om, nu mai văd şi nici nu mai simt în acelaşi fel.
Se petrece în mine un fel de dedublare a personalităţii, ca şi cum o persoană ascunsă în adâncul fiinţei mele ar ţâşni deodată ca să se adauge personalităţii mele normale.”
Totuşi, trecerea de la starea normală la transă nu e la fel de rapidă şi uşoară.
“Ca să intru în transă, precizează Ossowiecki, îmi spun mai întâi că trebuie să reuşesc, apoi fac un efort ca să nu mă mai gândesc la nimic şi aştept. Aştept câteva minute, uneori un sfert de oră, o jumătate de oră. Se întâmplă ca aşteptarea să fie vană, ca transa să nu se producă.
Când ea este pe punctul să se producă, îmi simt capul fierbinte, mâinile mi se răcesc. Din acest moment ştiu că voi fi în posesia facultăţilor mele. În curând, pierd, puţin câte puţin, conştiinţa a ceea ce mă înconjoară şi văd, aud şi simt, spun ceea ce mi s-a cerut să revelez.”
Lasă un răspuns