Transcomunicare – Neologism creat în anii 80 pentru a desemna posibilitatea pe care ar avea-o anumite aparate (magnetofon, telefon, televizor, ecran de microordinator…) de a comunica mesaje provenind de la “spiritele morţilor, ale demonilor şi ale altor entităţi care populează sferele invizibile” (Christine Berge, La Voix des Esprits, Editions Metailie, 1990). În anii 60, germanul Constantin Raudive descoperă pe benzile înregistrate ale magnetofonului său voci ciudate.
În 1968, el se hotărăşte să facă publică această descoperire şi publică o lucrare (Inaudibilul devine audibil. Pe urmele unei lumi a fantomelor) însoţită de un disc. Parapsihologul american Andrija Puharich, care îl vizitează, relatează că a putut să audă vocea mamei sale exprimându-se în croată. După mai multe zile de ascultare, el afirmă:
“Eram convins de autenticitatea acestor comunicări; dar ele nu puteau interveni decât în prezenţa doctorului Raudive care s-a dovedit a fi medium.”
În 1974, Raudive a fost în măsură să arate vreo două mii cinci sute de înregistrări paranormale. În timp ce înregistra cântecele păsărilor, Friedrich Jiirgenson, de origine scandinavă, a avut surpriza ca, ascultând banda, să audă vocea unui defunct.
Publică şi el o carte însoţită de un disc. Dar transcomunicările se perfecţionează şi mai mult, cum notează R.P. Brune (Les morts nous parlent, Editions du Felin), astfel încât, la Congresul Internaţional de Transcomunicare de la Basel, din 1989, participanţii nu numai coroborează observaţiile lui Raudive şi ale lui Jiirgenson, dar relatează şi alte fapte: ei au captat chipuri paranormale pe ecranul televizorului lor, au văzut “afişându-se pe ecranul ordinatoarelor lor texte de provenienţă inexplicabilă” şi au primit “mesaje ale lumii de dincolo prin telefon” (Christine Berge)…
Dacă nu este interzis să vedem aici o aducere la zi a spiritismului şi a tehnicilor lui de comunicare cu descărnaţii, revoluţia tehnică produce fenomene a căror existenţă nu era bănuită. Astfel, luxemburghezii Maggy şi Jules Harsch-Fischbach, care au fondat un Cerc de studii asupra transcomunicării, au prezentat la congres un document înregistrat pe un aparat compus din şapte receptoare cu totul inedite.
Când i s-a cerut numele şi s-a încercat să i se stabilească identitatea, entitatea a afirmat cu o voce metalică şi pe nas, ca şi cum ar fi provenit de la un sintetizator, că n-a fost niciodată încarnată. La întrebarea care i s-a pus, ea a răspuns că poate fi numită “Tehnicianul”.
Lasă un răspuns