Veniamin – mnemonist profesionist

Mnemonist profesionist, Veniamin punea aceste dificultăţi de restituire a amintirii pe seama zgomotelor de fond care îi veneau din sală şi care îl tulburau. “Paraziţi”, care nu întârziau să se transforme în “pete”, în “stropi”, în “nori vaporoşi”, care nu-i mai permiteau să distingă tablourile pe care i le prezenta memoria sa la fel de limpede ca atunci când s-ar fi aflat într-un loc liniştit.

Este limpede că Veniamin avea o percepţie colorată a sunetelor și asta îl făcea un mnemonist profesionist. Au confirmat-o examenele la care l-a supus laboratorul auzului de la Institutul de Neurologie al Academiei de Medicină din Moscova. După înălţimea sunetului şi puterea în decibeli, subiectul examinat “vedea” defilând diferite forme divers colorate.

Şi nu numai că vedea, dar la audiţie avea senzaţii gustative şi olfactive mai mult sau mai puţin intense, mai mult sau mai puţin agreabile, simţea pe piele anumite senzaţii etc. Fireşte, toate acestea fără să recurgă la vreun drog. Aceste feluri de transpoziţii senzoriale poartă în psihologie numele de sinestezii. Ele sunt mai puţin rare decât se crede în general.

Dar extraordinar la Veniamin mnemonist profesionist era faptul că ele erau sistematice, constante şi, în acelaşi timp, îşi păstrau caracterul spontan. Mai mult. Ele păreau că există numai ca un mijloc în serviciul unei facultăţi: memoria. Căci restituirea amintirii, la acest om, n-ar fi fost cu putinţă fără să fie din nou convocaţi toţi receptorii senzoriali care fuseseră solicitaţi în cursul fixării.

Pe scurt, sinestezia juca aici acelaşi rol ca şi kinestezia în cazul grioţilor. Ele reactivau, reactualizau, “prezentificau” în el amintirea, care era cu atât mai fidel reprodusă cu cât îi revenea înconjurată de contextul său. Dar aceasta nu era la el singurul adjuvant al memoriei. Imaginaţia lui vie contribuia şi ea considerabil.

Fantasmatica sa era atât de bogată, încât el nu se putea împiedica să doteze fiecare silabă care i se spunea pe litere, cu sutele, uneori, în cursul unei şedinţe, cu o imagine şi un sens care contribuiau la gravarea ei, uneori pentru totdeauna, în mintea sa.

“Mi s-a întâmplat într-o zi, scrie Luria, ca, părăsind cu Veniamin institutul unde făceam experienţe cu L.A. Orbeli, să-i spun lui Veniamin, uitând că am de-a face cu un mnemonist profesionist:

– Să nu uiţi drumul pentru a ajunge la institut…

– Bineînţeles că nu! răspunse el. Cum aş putea? Acest perete are un gust atât de sărat, este atât de zgrumţuros şi scoate un sunet atât de strident…”

Interogat, mnemonistul Veniamin insista asupra clarităţii, contrastului, reliefului, luminării pe care le suscitau în el rememorarea unei amintiri, ca şi cum ar fi fost vorba de o percepţie; şi, în perimetrul psihologiei percepţiei, explica greşelile lui — când le comitea…

Astfel, omiţând să restituie, într-o lungă serie de cuvinte, creion, ou, stindard, dirijabil şi poutamen, iată cum a explicat el faptul:

“Am aşezat creionul lângă barieră, ştiţi, bariera din stradă, creionul s-a confundat cu bariera şi am trecut fără să-l zăresc… Acelaşi lucru mi s-a întâmplat cu oul. El s-a confundat cu albeaţa peretelui lângă care era aşezat. Cum să distingi un ou alb pe un fond alb?…

Tot aşa, dirijabilul cenuşiu s-a confundat cu şoseaua cenuşie… Stindardul roşu l-am rezemat de zidul Mossovietului (administraţie municipală a Moscovei în fosta URSS — n.r.), care este roşu, după cum ştiţi, şi nu l-am mai observat… Cât despre poutamen, nu ştiu ce este… e un cuvânt foarte întunecat şi nu am putut să-l văd, felinarul era departe…”

După cum ne putem da seama, o astfel de memorie prezintă şi inconveniente. Mnemonist profesionist Veniamin se plângea uneori:

“De-abia am părăsit Piaţa Maiakovski, că mi se spune Kremlin, şi eu ar trebui să fiu la Kremlin. Şi dacă mi se spune indian, trebuie să mă duc în America. Bine, am să arunc o frânghie peste ocean. Dar aceste călătorii sunt foarte obositoare.”

Cu o astfel de memorie figurativă, el nu poate să degajeze esenţialul unei forme; de aceea, îi vine greu să-şi amintească de înlănţuiri care fac apel la sinteză sau la logică, astfel încât el nu este deloc fizionomist, nu poate să îndeplinească sarcini care solicită activităţile operatorii care, după Piaget, apar la copil către şapte sau opt ani.

Să generalizeze, să sistematizeze, să abstractizeze sunt sarcini peste puterile lui. Dintr-o listă de cuvinte conţinând şi nume de păsări (experienţe efectuate de psihologul L.S. Vîgoţky în anii 20), mnemonistul Veniamin nu a fost în stare să-şi amintească decât numele de păsări…

Principalul defect al memoriei lui Veniamin un mnemonist profesionist

Principalul defect al unei astfel de memorii este că, solicitând vaste complexe sinestezice, instabile si mişcătoare, ea elimină abstractizarea. Într-o zi, atenţiei lui Veniamin i s-a supus un tablou de cifre construit prin decalaj: 1, 2, 3, 4, 5 — 2, 3,4, 5, 6 – 3,4, 5, 6,7 – 4, 5, 6, 7, 8 etc.

Veniamin mnemonist profesionist a memorat cum se cuvine această serie, dar nu a băgat de seamă că ea este supusă unei reguli simple care face memorarea accesibilă oricui… Sinestezia este un fenomen mai frecvent decât se crede în general. Astfel, numeroşi melomani vizualizează muzica, căci nu vorbim oare de peisaje sonore?

Dar la Veniamin, aceasta ia o asemenea importanţă, ocupă un asemenea loc, încât contaminează şi corupe toate facultăţile intelectuale. Ea nu este deci deloc utilizabilă într-un alt cadru, decât în acela restrâns al musichall-ului. Dar lucrările lui Luria nu sunt deloc inutile, mai ales atunci când ele pun în legătură, la Institutul de Neurologie al Academiei de Medicină din Moscova, sunetele şi corespondenţele lor la Veniamin.

Speculaţiile teozofului mistic Swedenborg dobândesc astfel o anumită credibilitate, şi nu se poate să mai vedem în ele doar o fantezie a unui iluminat sau o elaborare intelectuală arbitrară ţinând de o viziune asupra lumii, de o concepţie cosmogonică, de o Weltanschauung — în cazul în care ar exista aşa ceva la Swedenborg.

<< Partea 1 >>