Vindecarea și onorarea strămoșilor – 7 Ritualuri și tradiții

Ascultă acest articol:

Onorarea strămoșilor și conectarea cu ei poate fi, pentru unele persoane, o modalitate puternică de a obține o perspectivă nouă, îndrumare și vindecare în ceea ce privește latura personală și spirituală. În multe tradiții, conexiunea cu străbunii și onorarea strămoșilor este o practică esențială, motiv pentru care există multe modalități de a onora și vindeca descendența noastră ancestrală.

În acest articol încerc să pun accent pe importanța conexiunii ancestrale și pe câteva practici șamanice care să te ajute să te conectezi și să vindeci părțile sau elementele de care nu mai ai nevoie ce vin de la strămoși.

De ce să ne conectăm cu strămoșii noștri?

Strămoșii noștri sunt o parte esențială a ceea ce suntem. Le purtăm ADN-ul și amintirile lor în corpurile și mințile noastre, iar influența lor poate fi resimțită în credințele, valorile și comportamentele noastre. Conectându-ne cu strămoșii noștri, putem avea o înțelegere mai profundă a noastră și a locului nostru în lume.

Conexiunea ancestrală poate fi, de asemenea, o sursă puternică de vindecare. Traumele și tiparele disfuncționale pot fi transmise de-a lungul generațiilor, dar recunoscând și eliberând aceste tipare, ne putem vindeca pe noi înșine și descendența noastră ancestrală.

Nu suntem așa liberi precum credem, dar ne putem elibera prin vindecarea și onorarea străbunilor și putem astfel ieși din destinul repetitiv al familiei noastre, înțelegând legăturile complexe ce s-au creat și descoperind dramele secrete și chiar doliile neținute de-a lungul timpului.

Anne Ancelin Schutzenberger ne spune că „prima misiune a terapiei transgeneraționale psihogenealogice este să ne urmărim loialitățile invizibile și identificările inconștiente repetitive, fie acestea bune sau tragice, care ne “obligă” să plătim datoriile străbunilor noștri, indiferent dacă vrem sau nu, că le știm sau nu, și să repetăm misiunile întrerupte, atâta vreme cât ele nu sunt încheiate.

Să repetăm fapte, date sau vârste care compun romanul familial al descendenței noastre este pentru noi o modalitate de a fi loiali părinților, bunicilor și străbunilor noștri, prin urmarea faptelor, gesturilor și tragediilor lor. Acesta este un fel de a continua tradiția familiei și de a trăi în conformitate cu ea.

Purtăm în noi o puternică și inconștientă loialitate față de istoria familială și ne este tare greu să inventăm ceva nou în viață. Putem vedea cum se repetă sindromul aniversar în anumite familii – sub formă de boli, de morți, de avorturi sau de accidente – și acest lucru pe parcursul a trei, patru, cinci și câteodată opt generații.

Există însă un motiv anume pentru care repetăm bolile sau accidentele străbunilor noștri . Luați orice arbore genealogic și vei vedea că e plin de morți violente și de adultere, de tot felul de secrete, de copii din flori și de alcoolici. Este vorba de lucruri care se ascund, despre răni secrete pe care nu vrem să le arătăm. Și ce se petrece când, de rușine, din conveniență sau pentru a ne “proteja” copiii ori familia, nu vorbim despre incest, despre o moarte suspectă ori despre eșecurile bunicului?

Tăcerea care se păstrează în privința unchiului alcoolic va crea o zonă de umbră în memoria unui fiu al familiei care, tocmai din cauza acestor lipsuri și lacune, va repeta în corpul său sau în existența sa drama care se tot încearcă să i se ascundă. Așa că și el va deveni alcoolic, la fel ca unchiul său. Freud ne spunea că Lucrurile care nu se pot exprima prin cuvinte, se spun prin gesturi. Lucrurile despre care nu vorbim se imprimă în subconștientul nostru, se repetă și se exprimă prin dureri.”

Anne Ancelin Schutzenberger: Citat din cartea “Mă dor strămoșii”

Alexandro Jodorowsky ne spune în cartea Mă dor Strămoșii că: „Odată ce am conștientizat faptul că ne purtăm în corp propriul arbore genealogic, precum și faptul că ne putem exorciza suferințele moștenite în familie așa cum am exorciza demonii, totul se poate schimba dintr-o dată. Însă acest lucru nu ne scutește de imensul efort de a lucra cu noi înșine. E un efort îndreptat către propria minte și propriul spirit în primul rând, dar nu mai puțin asupra propriului trup.

Putem să-i sugerăm corpului că trebuie să se elibereze…cu condiția să nu ne fie frică. Nu trebuie să ne temem să ne cufundăm adânc în noi înșine, pentru a depăși partea rău constituită și toată groaza neîmplinirii sau pentru a ridica obstacolul arborelui genealogic pe care îl purtăm anapoda în noi și care barează fluxul vieții. În acest baraj, ca din grămezi de frunze moarte, vei întâlni fantomele tatălui și a mamei, ale bunicilor și ale străbunilor. Trebuie să ai curajul și energia să le apuci cu forță și să le spui: “GATA! Nu mă voi mai supune acestor ordine fără sens! Ajunge!”

Vi se pare greu, nu-i așa? Așa e și normal… Ce simplu ar fi să putem “înghiți” câteva dulcegării psihologice care să ne liniștească, câteva pilule de “gândire pozitivă”, sau să ne privim într-o oglindă magică care să ne spună cât suntem de frumoși și de geniali. Dar, până la urmă, ideea era să scăpăm de porcăriile din mintea noastră, nu-i așa? Dar pentru asta este nevoie de muncă!

Mai întâi trebuie să știm să ne plasăm pe noi înșine în propriul arbore genealogic și să înțelegem că acest arbore nu aparține trecutului, el este foarte viu și prezent în interiorul fiecăruia dintre noi. Arborele trăiește în mine. EU sunt arborele. Eu sunt întreaga mea familie. Atinge-mi piciorul drept și tata o să înceapă să vorbească, pune-mi mâna pe umărul stâng și bunica o să înceapă să geamă! Când mă cufund în trecutul meu, intru, de asemenea, în cel al părinților mei și al strămoșilor.

Nu avem probleme individuale, căci întreaga familie este în joc. Inconștientul familial există. Un tată hotărăște să înceapă să facă terapie și dintr-o dată toată familia intră în rezonanță și începe să evolueze. De îndată ce conștientizezi ceva, faci ca toată familia să conștientizeze acel lucru. Când un măr apare într-un arbore, tot arborele se bucură, înțelegi? Dacă vei face treaba cum trebuie, vei curăța de uscăciuni întregul arbore genealogic. Arborele poate fi curățat fără știrea membrilor.”

Alexandro Jodorowsky: Citat din cartea “Mă dor strămoșii”

Cine sunt strămoșii noștri?

În multe culturi și tradiții, există diferite tipuri de strămoși care sunt onorați și amintiți. Iată câteva tipuri comune de strămoși:

Onorarea și conectarea cu aceste diferite tipuri de strămoși poate fi o modalitate puternică de a ne aprofunda legătura cu rădăcinile noastre, cu spiritualitatea noastră și cu pământul pe care trăim. Prin amintirea și onorarea strămoșilor noștri, putem avea acces la înțelepciunea, îndrumarea și sprijinul lor în viața noastră.

Călătoria șamanică folosită pentru onorarea strămoșilor

Călătoria este o practică șamanică care implică intrarea într-o stare modificată de conștiință pentru a te conecta cu tărâmul spiritual. Într-o călătorie șamanică, te poți conecta cu strămoșii tăi vizualizând o cale sau un portal care duce spre tărâmul lor ancestral. Acest lucru se poate face cu îndrumarea unui practicant șaman sau prin inducerea acestei stări modificate de conștiință cu ajutorul unei tobe sau zuruitori.

Prin intermediul călătoriei șamanice putem la un nivel destul de profund să descoperim care sunt rănile, traumele pe care le purtăm cu noi, care într-o formă subtilă nu ne aparțin, iar în acest fel ne putem elibera de ele.

Altarul pentru onorarea strămoșilor

Amenajarea unui altar pentru onorarea strămoșilor este o modalitate extraordinară de a-ți onora străbunii și de a crea un spațiu sacru pentru a se realiza mai ușor conexiunea cu aceștia.

Altarul sau spațiul sacru pe care îl alegem pentru a consolida relația noastră cu străbunii poate fi făcut oriunde în casă sau chiar afară, cu condiția să fie un loc dedicat doar acestui scop. Altarul pentru onorarea strămoșilor poate include fotografii cu aceștia, amintiri sau ofrande care sunt semnificative pentru strămoșii tăi, obiecte de putere care pentru tine au o semnificație aparte. Prin îngrijirea în mod repetat și constant al altarului, poți cultiva o relație cu strămoșii tăi și astfel veai avea un sentiment de continuitate cu străbunii.

Acesta este altarul pentru onorarea strămoșilor mei, ale soțului meu și ale tuturor celor care vin în vizită și doresc să se conecteze cu strămoșii lor. Este un altar pentru onorarea strămoșilor pe care l-am făcut în grădină, având în vedere că strămoșii noștri au fost de-a lungul timpului preocupați cu muncile câmpului, au fost iubitori de natură. Pe minunata piatră ce face parte din altarul nostru am reprezentat arborele genealogic plin de fructe colorate care reprezintă energiile diferite ale membrilor familiilor noastre.

La fiecare lună plină, dar nu numai, ci și ori de câte ori simțim că este un moment prielnic, aprindem pentru câteva ore o lumânare în cinstea strămoșilor știuți și neștiuți de noi, pentru a onora faptul că datorită lor noi suntem aici în acest moment. De asemenea, ardem smirnă și tămâie, uneori palo santo, frunze de salvie sau de dafin. În permanență este o ulcică cu apă și uneori punem pe altar un pahar cu țuică sau chiar ceva de mâncare, ca formă reprezentativă a energiei pe care o oferim legăturii cu străbunii.

Cântă un cântec pentru strămoșii tăi ori de câte ori poți

Cântecul este un element cheie în procesul de vindecare și eliberare, de aceea este un dintre uneltele pe care le poți folosi pentru a te conecta cu energia strămoșilor, pentru a elibera ceea ce șimți că nu mai ai nevoie și chiar pentru onorarea strămoșilor.

Strămoșii noștri se foloseau foarte mult de puterea vindecătoare a cântecului și aducând această tradiție în viața noastră, am onora amintirea și înțelepciunea străbunilor.

Onorarea strămoșilor prin ofrande sub formă de hrană oferită celor în nevoie

Pentru noi este tradiție să facem hrană și să dăm de pomană. Cu toate acestea, să facem pomană cu daruri minunate celor în nevoie și să fie de sufletul tuturor strămoșilor noștri, oricare ar fi fost ei! Să dăm pentru pomenirea strămoșilor cunoscuți de noi, dar și a celor necunoscuți, neștiuți, a copiilor nenăscuți, avortați, morți de mici, să fie pentru doliul tuturor!

Creează cartea sau caietul familiei tale

Ia un caiet sau o agendă și pune pe hârtie o parte din povestea familiei tale:

• Cine ești tu?
• Cine și cum este mama ta – scurtă descriere
• Cine și cum este tatăl tău – scurtă descriere
• Cine sunt bunicii tăi – 1. 2. 3. 4. Notează tot ce știi despre aceștia, în special informațiile legate de afecțiunile fizice, cauze ale morții acestora, accidente, incesturi, adopții, copii din flori, avorturi, evenimente traumatizante, crime, agresiuni, violuri, boli psihice, probleme cu alcoolul, etc. Când faci referire la bunici, să faci referire și la toți copiii pe care aceștia i-au avut.
• Ce ai moștenit de la părinții tăi?
• Ce știi ca ai fi moștenit de la bunicii tai?
• Află cât de mult poți despre strămoși și notează toate detaliile.

Pe baza detaliilor adunate, desenează arborele genealogic al familiei tale, cât mai detaliat posibil!

Onorarea strămoșilor prin conștientizarea, dezlegarea/eliberarea din tiparele ancestrale

Vindecarea intergenerațională implică vindecarea rănilor strămoșilor noștri și a noastră, astfel încât să putem crea un viitor mai sănătos și mai conectat pentru generațiile viitoare. Aceasta implică recunoașterea și lucrul cu modelele disfuncționale, traumele și credințele limitative care au fost transmise nouă prin strămoșii noștri. Rupând aceste modele, putem crea o moștenire mai pozitivă pentru generațiile viitoare.

Mostenirea unor probleme nerezolvate, loialitatea inconștientă față de anumiți membri ai familiei sau față de anumite tipare, dinamica familială, toate acestea pot afecta corpul fizic, dar și succesulpersonal în planul emoțional și chiar financiar.

Practică zilnică pentru onorarea strămoșilor

În cele din urmă, existența unei practici zilnice poate fi o modalitate importantă de a-ți aprofunda conexiunea cu strămoșii tăi și de a integra vindecarea ancestrală în viața ta de zi cu zi. Aceasta poate include practici precum meditația, jurnalul sau rugăciunea, în care te conectezi în mod intenționat cu strămoșii tăi și ceri îndrumare și sprijin.

Conectarea și onorarea strămoșilor noștri poate fi o experiență transformatoare care poate oferi îndrumare, vindecare și un sentiment mai profund de apartenență. Cultivând o relație mai profundă cu strămoșii noștri, recunoscând și eliberând traume ancestrale, putem accesa înțelepciunea și îndrumarea lor, ne putem vindeca pe noi înșine și descendența noastră ancestrală, creând o viață mai împlinită și conectată.

Ritualuri de vindecare ancestrală – Exerciții, practici, imagini și fraze vindecătoare pentru eliberarea de tiparele moștenite

Aceste ritualuri, practici și exemple de vindecare ancestrală ce urmează a fi expuse sunt preluate din cartea prezentată mai sus, Povestea ta a început demult. Pentru a aprofunda, pentru mai multe exerciții practice, îți recomand să citești cartea pentru că îți va oferi o perspectivă nouă, diferită, te va susține dacă ești pregătit și deschis să te eliberezi.

Așază o fotografie pe birou

Un bărbat care a înțeles că retrăia vinovăția bunicului lui, și-a pus o fotografie a bunicului pe birou. În timp ce expira, își imagina că îi lasă bunicului sentimentele de vinovăție. De fiecare dată când repeta acest ritual se simțea mai ușor și mai liber.

Aprinde o lumânare

O femeie al cărui tată murise când ea era foarte mică nu avea nicio amintire cu el. Simțindu-se înstrăinată de soțul ei când împlinise douăzeci și nouă de ani — aceeași vârstă la care murise tatăl ei — ea împărtășea inconștient ruperea tatălui ei de familia sa.

Ea a aprins câte o lumânare în fiecare seară timp de două luni și și-a imaginat că flacăra lumânării arde, făcând o deschizătură prin care ei doi să se reconecteze. Vorbea cu tatăl ei și simțea cum prezența lui o liniștește. La sfârșitul ritualului, sentimentele ei de deconectare slăbiseră și s-a simțit cuprinsă de un nou sentiment de a fi iubită de un tată afectuos.

Scrie o scrisoare

Un bărbat care își părăsise subit logodnica în timpul facultății, și-a dat seama că încă mai avea dificultăți în relațiile sale chiar și după douăzeci de ani. El aflase că logodnica lui murise la un an după ce el o părăsise.

Deși știa că ea nu i-ar fi putut primi niciodată scrisoarea, el i-a scris cerându-i iertare pentru nepăsarea și indiferența lui. El îi spunea în scrisoare: „Îmi pare foarte rău. Știu cât de mult m-ai iubit și cât de tare te-am rănit. Cred că a fost cumplit pentru tine. Îmi pare foarte, foarte rău. Știu că nu voi putea niciodată să-ți trimit această scrisoare, dar sper să îmi poți primi cuvintele.“ După ce a scris această scrisoare, omul a simțit un sentiment de pace și împlinire pe care nu îl putea explica.

Așază o fotografie deasupra patului

O femeie care își trăise viața respingând-o pe mama sa a realizat că ceea ce o făcea să aibă sentimente de suspiciune și să refuze să primească iubirea mamei sale era separarea din primele zile de viață când fusese ținută în incubator. Ea a început să înțeleagă și felul în care respingerea mamei devenise schema ei de respingere din relații.

A lipit o fotografie a mamei pe peretele de deasupra pernei ei și i-a cerut mamei să o țină în brațe în fiecare noapte în timp ce dormea, iar apărările ei au început să slăbească. Când se întindea în pat, simțea cum o mângâie mama ei. Descria iubirea mamei ei ca pe un curent de energie care îi dădea putere. După câteva săptămâni ea începuse să își simtă corpul mai ușor la trezire.

După câteva luni putea să simtă susținerea mamei ei ca pe o senzație fizică pe parcursul întregii zile. Către sfârșitul anului a observat că mai mulți oameni începuseră să intre în viața ei într-un mod semnificativ. (Notă: Mama acestei femei se întâmplă că era încă în viață, dar această practică este eficientă indiferent dacă părintele persoanei trăiește sau a murit.)

Dezvoltă o imagine susținătoare

Declanșarea bruscă a unei anxietăți la un băiețel de șapte ani era exprimată prin smulgerea părului din creștetul capului, o afecțiune cunoscută sub numele de tricotilomanie. Anxietatea lui părea să își aibă originea în istoria familială. Când mama lui avea șapte ani, ea a fost martora morții bruște a mamei sale, din cauza unui anevrism cerebral.

Durerea fusese atât de mare, încât mama nu vorbea niciodată despre bunica lui. Când mama a povestit întâmplarea, el a început imediat să se liniștească. Ea i-a cerut să și-o imagineze pe bunica lui decedată ca pe un înger păzitor care îi proteja pe amândoi. Ea i-a arătat o poză cu o aură și i-a spus să-și închipuie că iubirea bunicii era ca o aură care îi mângâia capul. Ori de câte ori el își atinge creștetul capului, o să simtă un sentiment de pace. În acea zi el a încetat să-și mai smulgă părul.

Creează o delimitare sănătoasă

O altă femeie crescuse împovărată de sentimentul că era responsabilă de fericirea și starea de bine a mamei sale alcoolice. Cum acest tipar de îngrijire a continuat și la maturitate, femeia avea dificultăți în a-și da voie să primească ea însăși îngrijire și susținere din partea celorlalți. Îi era greu să rămână în relații fără să se simtă în același timp responsabilă de sentimentele celorlalți, dar și sufocată de nevoile lor. Ea s-a așezat pe podea și a trasat un cerc în jurul ei folosind o bucată de sfoară, observând că simplul gest de a-și marca un spațiu propriu o făcea deja să poată respira mai ușor.

Ea i-a spus mamei: „Mamă, acesta este spațiul meu. Tu ești acolo, iar eu sunt aici. Când eram mică, făceam orice ca să te fac fericită, dar a fost prea mult pentru mine. Acum simt că trebuie să-i fac pe toți fericiți, ceea ce mă face să mă simt sufocată în orice relație mai apropiată. Mamă, de acum înainte, sentimentele tale sunt acolo la tine, iar sentimentele mele sunt aici la mine. În interiorul acestei limite, eu voi avea grijă de propriile mele sentimente astfel încât să nu mai simt că mă pierd atunci când încep să mă simt legată de cineva.“

Creează și folosește fraze vindecătoare

O parte esențială a procesului de vindecare presupune abilitatea noastră de a încorpora experința senzațiilor noastre fizice în acest proces. Când putem rămâne „în prezența“ senzațiilor care ne apar în corp fără a reacționa inconștient, vom fi mai capabili să ne păstrăm cumpătul când vom fi bulversați din interior. Înțelegerea profundă apare atunci când suntem dispuși să tolerăm lucrurile inconfortabile ce apar în căutările noastre lăuntrice.

Ce simți când ești focalizat pe ce se întâmplă înăuntrul tău? Ce senzații asociezi cu gândurile de teamă sau cu emoțiile neplăcute? Unde le simți cel mai mult? Ți se contractă gâtul? Ți se oprește respirația? Ți se strânge pieptul? Amorțești? Unde se află epicentrul acestei senzații în corpul tău? În inimă? În burtă sau în plexul solar? Abilitatea de a naviga în acest teritoriu intern, chiar și atunci când senzațiile par să preia puterea, este esențială.

Dacă nu ești sigur de ce simți în corpul tău, rostește cu voce tare sentința ta nucleu. Ca o paranteză, iată câteva dintre cele mai comune sentințe nucleu:

• „Sunt complet singur.“
• „Ei mă resping.“
• „Eu îi dezamăgesc.“
• „Eu îi dezamăgesc.“
• „Ei nu au încredere în mine.”
• „Ei mă părăsesc.“
• „Eu îi dezamăgesc.“
• „Voi pierde totul.“
• „Voi fi distrus.“
• „Este numai vina mea.“
• „Ei mă abandonează.“
• „Ei mă trădează.“
• „Ei mă umilesc.“
• „Voi înnebuni.“
• „Îi voi face rău copilului meu.“
• „Îmi voi pierde familia.“
• „Îmi voi pierde controlul.“
• „Voi face ceva groaznic.“
• „Voi face rău cuiva.“
• „Nu voi merita să trăiesc.“
• „Toți mă vor urî.“
• „Mă voi omorî.“
• „Mă vor închide.“
• „Mă vor duce undeva.“
• „Nu se va sfârși niciodată.“

Rostește sentința ta și observă-ți corpul. Simți vreo tresărire? Un sentiment de scufundare? Amorțeală? Indiferent ce simți sau nu simți, este în regulă. Pune-ți doar mâna pe locul unde îți imaginezi sau unde simți că sunt aceste senzații. Apoi, adu-ți respirația în acea zonă. Respiră din tot corpul tău, astfel încât întreaga zonă să se simtă susținută. Ai putea dori să îți vizualizezi respirația ca pe o rază de lumină care iluminează acea parte a corpului tău. Apoi, spune-ți aceste cuvinte: „Te-am prins“.

Imaginează-ți că vorbești cu un copil mic care se simte nevăzut și neauzit. Sunt șanse mari ca acolo chiar să fie un copil în tine — o parte a copilului din tine care a fost ignorată foarte mult timp. Imaginează-ți că acest copil mic a așteptat să-l accepți și că astăzi a sosit acea zi.

Fraze vindecătoare pe care ni le putem spune nouă înșine

Așază-ți mâna pe corp și respiră adânc în timp ce îți spui una sau mai multe dintre următoarele fraze interioare:

• „Te-am prins.“
• „Sunt aici.“
• „Te voi ține bine.“
• „Voi respira odată cu tine.“
• „Te voi liniști.“
• „De câte ori te vei simți speriat sau neputincios, eu nu te voi părăsi.“
• „Voi rămâne cu tine.“
• „Voi respira odată cu tine până când vei fi calm.“

Când ne așezăm mâinile pe corp și ne direcționăm cuvintele și respirația către înterior, susținem acele părți din noi înșine care se simt cele mai vulnerabile. Făcând acest lucru avem șansa să ne ușurăm sau să ne eliberăm de ceea ce simțim că este de nesuportat. Senzațiile de disconfort îndelung resimțite pot fi înlocuite cu senzații de expansiune și de bine. Pe măsură ce noile sentimente prind rădăcini, ne putem simți mai susținuți în propriul nostru corp.

Ritualurile și practicile pe care tocmai le-am descris pot părea nimic în comparație cu marea durere pe care oamenii o poartă ani de zile, dar știința ne spune că dacă repetăm și reevocăm de multe ori aceste noi imagini și experiențe, ele se vor integra tot mai profund înăuntrul nostru. Știința ne spune că practici precum acestea ne pot modifica creierul prin formarea de noi căi neurale. Și nu doar atât: atunci când vizualizăm o imagine vindecătoare, activăm aceleași regiuni ale creierului — mai exact pe cele din cortexul prefrontal stâng — care sunt asociate cu sentimentele de bine și emoțiile pozitive.

Dacă te simți blocat în călătoria ta de vindecare ancestrală, scrie-mi pentru a aranja o discuție care să ajute să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă și să mergi mai departe, să lucrezi cu strămoșii tăi.