O altă grupă de substanţe, aflate frecvent în plante şi deosebit de necesare omului, sunt cunoscutele vitamine. Când, în 1911 s-a auzit prima data exclamatia Vitamine, un biochimist polonez Casimir Funk a observat că tiamina (vitamina B1), pe care tocmai o izolase din tărâţa de orez, are în compoziţia sa o grupare aminică liberă. Se spune că ar fi exclamat Vita-amine! Intrucât respectiva substanţă amoniacală, fiind capabilă să vindece polinevrita (denumire savantă a fioroasei maladii beri-beri), asigura funcţionarea normală a sistemului nervos.
La data aceea, nimeni nu putea anticipa cariera glorioasă pe care o vor face “vitaminele” biochimistului polonez Casimir Funk. Vitaminele – o inspirată combinaţie lingvistică între substantivul latin vita (viaţă) şi englezescul amine (amină). Nemaivorbind de multiplele structuri chimice, de natură vegetală sau microbiană, înglobate ulterior de aceasta.
Fiecare dintre noi ştie ce este o vitamină, unde se găseşte ea şi la ce foloseşte. Nu e om să nu fi înghiţit odată în viaţă o vitamină. Cele aproximativ 20 de vitamine descoperite până acum nu constituie un ansamblu omogen. Spre exemplu, unele vitamine (B, P, C) se dizolvă în apă, altele (A, D, E, K) în grăsimi.
De la acest biochimist polonez, vitamine să tot clasificăm
Pornind de la acest biochimist polonez vitaminele au intrat în arsenalul terapeutic şi nutriţional ca substanţe fără valoare energetică proprie. Ele au rol catalizator, adică în stare să intervină într-o reacţie şi să-i sporească viteza, fără a suporta modificări de ordin cantitativ sau calitativ. Sunt indispensabile desfăşurării normale a funcţiilor organismului uman, care utilizează vitamine la diferite niveluri, în accepţia biologică (celule, ţesuturi, organe, sisteme), în funcţie de necesităţi şi în raport cu proprietăţile acestora.
De unde şi o nouă clasificare a vitaminelor, mai funcţională produsă de fiziologi:
- vitamine de construcţie, pentru reînnoirea de celule, stimularea creşterii şi consolidarea sistemului osos (D, A, C, B6, B12, precum şi B9);
- vitamine care contribuie la transformarea hranei în energie, funcţie specifică grupei B (cu precădere B1, B2, B3, B5 şi B8);
- vitamine de protecţie pentru sistemul imunitar, sănătatea pielii şi a ţesuturilor (B, C, E).
Dar de la acest biochimist polonez Casimir Funk ce a descoperit prima vitamina, în ultimii ani, vitaminele au revenit în atenţia specialiştilor şi cercetătorilor. Noi practici alimentare sau terapeutice se bazează pe efectele, mereu sporite, ale vitaminelor. Cercetarea aprofundată a structurii chimice a deschis acestor compuşi un câmp larg de acţiune în ceea ce priveşte rolul lor curativ, modalităţile de a-i folosi, posibilitatea de a-i sintetiza.
Vitaminele mai au încă destule taine nedescifrate. Spre exemplu vitaminele A şi C continuă să surprindă prin izvorul lor nesecat de sănătate, ca şi vitamina B15 (acidul pangamic – din gama B – vitamina B1 descoperita de acest biochimist polonez Casimir Funk), numită şi “vitamina sportivilor”. Raza de acţiune a vitaminei C este foarte mare. Ea începe de la prevenirea şi tratarea banalului guturai, până la combaterea anemiilor, deoarece favorizează absorbţia fierului prin intestin.
Dacă ar trăi primul biochimist polonez ce a descoperit vitamina B1, să vadă cum în prezent, vitamina C este experimentată ca “apărător” al organismului faţă de anumite infecţii microbiene şi virale sau ca element indispensabil în formarea colagenului (substanţa organică albuminoidă din care sunt constituite pielea, cartilajele etc.), în accelerarea proceselor de cicatrizare, ba chiar şi în combaterea stresului. O ipoteză recentă apreciază că arteroscleroza ar putea fi, în anumite cazuri, consecinţa unei subcarenţe de vitamina C. Se presupune că o carenţă prelungită în vitamina C ar expune organismul la cancer. Ipoteze interesante se fac şi asupra celorlalte vitamine.
Lasă un răspuns