Anaxagoras sau Anaxagoras din Klazomenai a fost filosof grec ionian (500/496-428/427 î.e.n.), stabilit la Atena în epoca lui Perikles (al cărui preceptor şi prieten a fost), contemporan cu Socrate. I s-a deschis un proces de impietate faţă de zei (deşi unii au bănuit că obiectul acuzaţiei a fost de fapt teza filosofului că soarele e o masă de foc).
Gânditor inconformist, care a privit critic religia şi panteonul mitologic tradiţional, Anaxagoras a fost condamnat, se pare, la moarte, însă în cele din urmă doar exilat (e posibil să-l fi salvat Perikles), ajungând în Lampsakos, unde a trăit până la moartea sa naturală.
Opera lui Anaxagoras, redusă la un tratat numit convenţional Despre natură, este în mare parte pierdută. După Lexiconul Suda, „a fost aruncat de atenieni în închisoare, ca unul care răspândise o părere nouă despre zei”. Platon vedea în doctrina lui Anaxagoras capacitatea de a înţelege „natura inteligenţei”: nous (cf. Phaidros. 269 E), iar mulţi autori antici îl porecliseră Nous, poate admirativ.
După o definiţie a lui Anaxagoras, citată de Simplicius, „nous este infinit, suveran şi nu e amestecat cu niciun alt lucru”. Plutarh (Viaţa lui Perikles, 32) spune că, la începutul războiului peloponeziac, „a fost publicat un decret de către Diopeithes, ca să fie denunţaţi cei care nu respectă cele sacre sau răspândesc teorii despre corpurile şi fenomenele cereşti, poruncă îndreptată împotriva lui Perikles, din pricina lui Anaxagoras”.
Mai dură pare relatarea lui Josephus Flavius (Contra lui Apion, II, 265): „Anaxagoras era din Klazomenai, iar atenienilor, care socoteau că soarele e zeu, le-a spus că e o piatră de moară înroşită în foc”.
De un ateism real nu se poate vorbi totuşi, căci „Anaxagoras spune că Nous este creatorul divin al universului” (Aetios. I, 7, 5) sau, cum transmite mai clar Cicero (Despre natura zeilor, 1, XI): „Anaxagoras […] a considerat pentru întâia oară că ordinea şi dispoziţia tuturor lucrurilor se datorează forţei şi judecăţii unei minţi infinite”.
Acest nous (raţiunea universală) traduce ideea de substanţă autonomă a existenţei, a mişcării şi ordinii cosmice, Anaxagoras concepând-o ca substanţă subtilă cu inteligenţă proprie; punând în mişcare materia inertă a lumii, nous este inteligenţa care a dat impulsul iniţial existenţei cosmice.
De remarcat că, uneori, definirea însuşirilor cu care operează această minte universală (nous „este cel mai subtil dintre toate lucrurile” sau „are cunoştinţă despre toate şi este plin de forţă” – aşa cum citează Simplicius) e comparabilă cu unele definiţii ale noţiunii dao, formulate de Lao Zi.
Lasă un răspuns