Porumbei voiajori - Busola și simţul mirosului!

S-a mai spulberat un mit, pe ruinele căruia s-a clădit un altul: orientarea magnetică pe care o au acesti porumbei voiajori NU este elementul esenţial al uluitoarei lor capacităţi de a-şi regăsi cuibul după călătorii pe mii de kilometri distanţă.

Adevaratul mister a fost, se pare, dezlegat definitiv: simtul olfactiv, extrem de dezvoltat, ajută temerarele şi frumoasele zburătoare să elaboreze o incredibil de precisă hartă a mirosurilor, a sensului şi direcţiei din care vin acestea, inclusiv viteza de deplasare a maselor de aer.

Conform unei recente ipoteze confirmate prin minuţioase verificări, acesti porumbei voiajori atribuie fiecarei arii geografice un “buchet specific”, adică o gamă de compuşi volatili cu caracteristici aparte pentru fiecare din zonele străbătute.

Harta olfactivă, ţesută cu migală şi precizie în memoria sistemului nervos central al acestor porumbei voiajori ce sfidează continentele, nu exclude orientarea dupa câmpul magnetic terestru, ci o completează. Cum a ajuns profesorul italian Floriano Papi, de la Universitatea din Pisa, la această concluzie? Prin acelaşi sistem prin care ajunsese William Keeton în anii ’80 la ipoteza magnetismului biologic, adică prin eliminarea necunoscutelor. Mai exact spus, “busola biomagnetică” a fost descoperită atunci când acesti porumbei voiajori s-au putut orienta pe vreme noroasă. Până atunci se credea ca “busola solară” îi ajută la orientare.

Pentru a spulbera ideea biomagnetismului exclusiv al porumbeilor voiajori, profesorul Papi le-a ataşat magneţi care să-i deruteze, care să le micşoreze sensibilitatea receptării undelor magnetice terestre şi să bruieze informaţiile primite de ei în zbor… şi totuşi, voiajorii şi-au găsit cu precizie ţinta, şi pe vreme închisă, şi în câmp magnetic bulversat. Studiile neurofuncţionale au demonstrat, în sfârşit, că la nivel central exista o cartografiere oflactiva exceptionala.

Compuşii neuronali de tip opioide (dîn clasa analgezicelor şi implicit a opiumului) au fost secretati de creier, în mod excesiv în câmp magnetic “dat peste cap”. Astfel, organismul lor se apară împotriva stresului creat de dezorientare, de nesiguranţa traseului de urmat. După ce s-au “calmat” în acel câmp magnetic anormal, acesti porumbei voiajori şi-au urmat drumul cu exactitate, dovedind cercetătorilor că nu s-au sinchisit aproape deloc de capcana ce le-a fost întinsă. Deruta lor a durat foarte puţin, la începutul călătoriei, apoi şi-au continuat drumul imperturbabili, în timp ce creierul lor secreta alţi compuşi ce le întăreau capacitatea de orientare prin simtul olfactiv.

Specialistul german Hans Wallroff a reuşit să demonstreze că încă din faza de pregătire a migrării, când se mai află în voletiere, porumbeii voiajori miros cu maximă atenţie masele de aer, “calculând” intensitatea lor şi direcţia din care vin, şi elaborându-şi astfel strategia pelerinajului. Ei nu greşesc nici locul de destinaţie pe timp de iarnă (în nordul Africii, de exemplu), şi nici cuibarele europene la care se întorc după explozia mugurilor primăvărateci. “Naşul” subtilelor zburătoare a fost comparat cu cel al experţilor în parfumuri sau în vinuri. Dar asta e numai o chestiune de orgoliu al omului, simtul olfactiv al acestor porumbei voiajori fiind inimaginabil de ascuţit.