Supravietuire dupa cutremur: Ce facem în caz de cutremur?

Timp de citire estimat: 9 minute


Triunghiul vietii cutremur unde te adapostesti in caz de cutremur

Iată câteva sugestii, în urma unui interviu cu Doug Coup , expert în supravieţuirea pe timp de dezastre, în special în caz de cutremur, folosind cunoştinţe din sistemul Triunghiul Vieţii. Acest sistem a fost descoperit de el în urma observaţiilor făcute de-a lungul experinţei sale de 23 de ani.

Dacă vă uitaţi cu atenţie la clădirile prăbuşite, fie la TV sau în diferite poze, veţi descoperi destul de repede că vedeţi nişte “spaţii triunghiulare” formate în întreaga structură prăbuşită. Este la fel de normal şi natural ca şi gravitatea sau “forma fulgilor de zăpadă”. Ele se formează în jurul obiectelor de pretutindeni atunci când acestea se dărâmă.

triunghiul vietii in caz de cutremur

Î: De ce i-au trebuit 23 de ani lui Doug Copp să elimine sistemul numit “aplecarea şi acoperirea” (sistem folosit în caz de cutremur prin care trebuia să te apleci şi să te acoperi cu ceva) ?

R: Dacă Galileo s-ar putea întoarce din morţi ar întreba probabil de ce unii oameni mai cred că Pământul este centrul universului, că Pământul este plat, că omul trebuie să sângereze pentru a permite demonilor să iasă din corp şi că omul nu a aterizat niciodată pe Lună.

Aşa cum spunea şi filosoful Schopenhauer, Calea adevărului trece prin 3 faze: mai întâi este ridiculizat, apoi trezeşte o opoziţie violentă, şi în sfârşit este acceptat ca fiind evident de la sine!

Care sunt cele mai sigure 15 locuri în caz de cutremur?

Locuri în caz de cutremur în care cele mai multe persoane ar supravieţui

  1. Undeva afară în mijlocul unui câmp unde nimic nu poate cădea de sus pe tine.
  2. Afară în mijlocul străzii acolo unde sticla sau materialele ce cad nu te pot atinge.
  3. Pe o platformă cu rezistenţă seismică cum ar fi o barcă.
  4. La ultimul etaj al unei clădiri din lemn.
  5. La ultimul etaj al unei clădiri din beton.
  6. În spaţiul dintre două obiecte mari (între 2 paturi, două maşini, între două rânduri de birouri).
  7. Lângă un birou sau un teanc de hârtie.
  8. Lângă un vehicul strivit.
  9. Lângă piciorul patului.
  10. Într-un hotel in fata barului.
  11. În faţa unei canapele.
  12. Lângă dulapul din bucătărie.
  13. Lângă un obiect mare, voluminos, cum ar fi masina de spalat, frigiderul, aragazul.
  14. Lângă piciorul unei grinzi.
  15. În perimetrul subteran extern al unei clădiri.

Care sunt cele mai periculoase/mortale 14 locuri în caz de cutremur?

  1. Sub un obiect care este strivit cu uşurinţă, cum ar fi sub un birou, sub maşină sau sub pat.
  2. În interiorul unui obiect care este strivit cu uşurinţă cum ar fi în maşină.
  3. În partea de sus a unui obiect care va fi strivit cu uşurinţă, cum ar fi pe pat sau canapea.
  4. În interiorul unui lift.
  5. Pe scări.
  6. În uşa a unei clădiri prăbuşite.
  7. Într-o clădire din cărămidă la o distanţă mai mare de 10 m de peretele exterior.
  8. La o distanţă mai mare de 10 m de peretele exterior şi la parter.
  9. La parterul oricărei clădiri.
  10. Sub o grindă.
  11. Sub un obiect cu un centru de greutate ridicat care se prăbuşeşte în timp de cutremur.
  12. Pe poduri sau autostrăzi suspendate.
  13. În locurile în care după prăbuşire există un risc foarte ridicat de incendiu.
  14. Locuri cu toxine, substanţe chimice şi gaze care se împrăştie în urma prăbuşirii.

Î: Ce fac dacă mă aflu într-o clădire cu multe etaje?

R: Fii calm, aşează-te în poziţia fetală lângă canapea sau pat. În cazul în care cutremurul s-a oprit, iar clădirea nu s-a prăbuşit NU TE MIŞCA! Nu te du la scări! Aşteaptă până toţi cei panicaţi coboară scările. Dacă scările nu s-au prăbuşit sub greutatea persoanelor panicate, atunci vei ştii că sunt sigure ca să cobori.

Î: Ce fac dacă mă aflu într-un subsol?

R: Subsolurile sunt relativ sigure dacă te afli în apropierea perimetrului exterior al zonei subterane. Centrul zonei de subsol este foarte nesigur. De obicei pereţii cad spre exterior şi în jos până când forţele ajung în zona subterană. În acest moment forţa laterală este oprită de către temelie şi este reflectată spre interior. De exemplu perimetrul exterior World Trade Center avea goluri imense unde mii de oamenii ar fi fost în condiţii de siguranţă, în schimb centrul a fost atât de pulverizat încât a zdrobit o maşină de a ajuns la un centimetru grosime (puteti vedea pe www.amerrescue.org).

Î: Ce să fac dacă mă aflu pe autostradă şi începe cutremurul?

R: Trage maşina pe marginea străzii. Nu te opri sub un pasaj sau ceva care poate cădea pe maşina ta.

Î: Ce se întâmplă cu ferestrele din sticlă într-o clădire cu multe etaje?

R: De obicei sticla nu este o problemă pentru cei din interiorul clădirii. Bucăţile de sticlă sunt împrăştiate în afară ca urmare a presiunii aerului din interiorul clădirii care creşte şi a volumului spaţiului care descreşte (e ca atunci când încerci să spargi o pungă de hârtie umplută cu aer). Dacă te aflii în afara clădirii, atunci ar trebui să fugi în mijlocul străzi sau undeva unde bucăţile de sticlă să nu te poată atinge.

Î: Care este cel mai periculos loc, cel mai mortal?

R: Cei mai mulţi oameni sunt găsiţi striviţi sub birou!

Î: Cât de periculos este să cauţi într-o clădire prăbuşită?

R: Conform statisticilor, aproximativ 60% dintre “salvatori” sunt ucişi în încercarea lor măreaţă de a intra primii în spaţiul prăbuşit.

Care sunt cele mai importante 10 lucruri necesare într-o trusă de supravieţuire?

  1. Clorul pentru purificarea apei potabile (de obicei este multă apă, însă aceasta poate fi contaminată de la liniile de canalizare şi a scurgerilor care se amestecă).
  2. Saci de gunoi pentru a proteja bunurile de valoare, pentru a-i folosi ca şi pelerine de ploaie, pentru a păstra mâncarea în condiţii de siguranţă – în faţa vremii şi a şobolanilor.
  3. 50 metri de frânghie din nailon pentru a putea face un cort şi nu numai.
  4. Prelate din material plastic pentru a proteja bunurile de valoare şi pentru a face un cort.
  5. Un cuţit de armată, cu o mulţime de instrumente incluse.
  6. Lanternă cu leduri.
  7. O manivelă generatoare de radio.
  8. Şerveţele umede pentru igienă în cazul în care nu aveţi cum să vă spălaţi.
  9. Batoane energizante în pungi sigilate.
  10. Multivitamine alimentare şi pulberi minerale.

Î: Ce ne puteţi spune despre cărţile care cad de pe rafturi?
R: În 23 de ani nu am auzit nici un caz în care vreun individ să fi fost ucis de cărţi.

Î: Cine va veni să-mi salveze familia în cazul unui dezastru major?

R: TU! Îţi pasă mai mult de familia ta decât oricine altcineva. Într-un dezastru local major, forţele locale sunt depăşite de situaţie. Chiar vă aşteptaţi să vină cineva să vă ajute? În primă fază fiecare se ajută pe el însuşi!

Î: Cum se rănesc oamenii în timpul cutremurului?
R: În urma căderii obiectelor. Soluţie: pentru a exista câţi mai puţini răniţi în timp de cutremur, căutaţi să vă uitaţi să vedeţi ce este şi deasupra voastră mai mult decât să vedeţi pe unde călcaţi. Pericolul nu este doar pe unde mergeţi ci şi deasupra.

Î: Ce fac după ce un cutremur destul de mare se opreşte?
R: Pregăteşte-te pentru replica următoare a cutremurului. Caută un loc sigur pentru a fi în siguranţă. Niciodată să nu te întorci în interiorul unei clădiri timp de cel puţin 2 săptămâni după cutremurul iniţial.

Î: Ce fac echipele de salvare atunci când are loc un cutremur major?

  1. Se gândesc la familiile lor.
  2. Se gândesc la datoria lor faţă de ceilalţi.

Î: Cum se face că până acum nimeni nu ne-a spus să nu ne mai adăpostim sub uşă sau sub birou în caz de cutremur?
R: Dacă cineva care ţi-a spus să te adăposteşti mai întâi sub uşă ţi-ar spune să nu o mai faci, atunci acea persoană ar trebui să admită că a făcut o greşeală şi că se expune unei răspunderi.

Î: Cum aş putea să înţeleg ce este un cutremur mai exact?
R: Gândeşte-te la un cutremur ca la 2 obiecte diforme, dure, extrem de mari care alunecă unul peste altul. Uneori ele se “agaţă” sau se prind unul de celălalt, până când forţele care trag un obiect şi îl împing pe celălalt se eliberează. Această forţă de eliberare este cutremurul iniţial. Forţele ce continuă să se manifeste până ce zona este “curăţată” sunt replicile cutremurului.

Cutremurul nu este un singur eveniment seismic. Este o perioadă de timp (de obicei mai puţin de o lună) în care sute, dacă nu mii de replici urmează cutremurului iniţial. Cele mai multe dintre aceste replici sunt mici, cu toate acestea, există posibilitatea ca replica să fie mai mare decât cutremurul iniţial. Este indicat să stai afară în condiţii de siguranţă. Ia-ţi o vacanţă!

Î: Cum să interpretez forţa unui cutremur?

R: Există mai multe sute de elemente care determină cât de multă forţă exercită cutremurul asupra structurilor. Un cutremur de magnitudine mai mică poate provoca daune mai mari decât unul de amploare mare în cazul în care cutremurul este mai aproape de tine şi nu este adânc. Forţa cutremurelor de sub ocean în mare parte este absorbită de ocean. Tipul de sol iarăşi este important şi formaţiunile subterane pot amplifica energia provocatoare de cutremure sau o pot devia. S-ar putea scrie o carte despre acest subiect.

Î: Ce se poate spune despre clădirile prăbuşite în urma alunecărilor de teren?
R: Dacă imobilul este prăbuşit şi acoperit cu noroi sau pietre , atunci vei supravieţui în acelaşi triunghi al vieţii, în acele goluri ce rămân libere în urma prăbuşirilor. Cu toate acestea este nevoie de aer pentru a respira. Instalaţiile sanitare şi conductele pot furniza oxigen victimelor prinse înăuntru în urma alunecărilor de teren. Cu toate acestea este mult mai dificil pentru echipele de salvare să localizeze punctele de intrare în moloz.

Î: Care este cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat din experienţele trăite la dezastrele majore din întreaga lume?
R: Toţi oamenii arată la fel atunci când sunt striviţi sub un birou.

Doug Coop este fondatorul ARTI (Organizaţia managementului atenuării efectelor dezastrelor şi de salvare) şi descoperitorul sistemului “triunghiul vieţii” în urma căruia procentul de supravieţuire în urma dezastrelor a crescut de la 2% în cazul sistemului “aplecat şi acoperit” până la 90% în cazul “triunghiului vieţii”.

Sursa interviului


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

20 de răspunsuri la „Supravietuire dupa cutremur: Ce facem în caz de cutremur?”

  1. Avatar Bogdan Cristescu
    Bogdan Cristescu

    Cred ca cel mai important in caz de cutremur este sa nu fii panicat. Panica omoara mai multi oameni decat accidentele in sine. Cum glumea mai sus Daria, tot ce faci e bine in caz de cutremur, numai sa nu sari pe geam!

  2. Avatar mihaela

    si asa s-a spulberat mitul cu tocul usii si cu grinda…

  3. Chestile astea ar trebui predate in scoli in cadrul orelor de dirigentie. Eu de mic stiam ca cel mai sigur loc e sub tocul usii si postul asta nu m-a convis ca nu-i o idee buna.

    Eu ma intreb ce se intampla cu toti cainii de apartament in cazul unui cutremur, daca supravietuiesc nu sunt un pericol pentru echipele de salvare?

  4. Orice, numai nu sarim pe geam!

  5. Avatar Antoaneta Moga
    Antoaneta Moga

    Sper sa nu prind niciun cutremur, pentru ca m-ar speria foarte tare.

  6. Avatar Octavian

    Niste sfaturi foarte bune. Sa fiu sincer multe dintre ele chiar nu le stiam. In afara de treaba cu tocu’ de la usa… Multam:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *