Motto:
Sue Knight
“Convingerile excelenței sunt gânduri emoționale despre noi înșine, despre alții și despre situații. Ele nu se bazează pe fapte, ci pe percepția noastră din momentul formării lor. Studiind personalități care au excelat, descoperim că temelia abilității lor de a excela și de a reuși se află în convingeri esențiale. Acestea sunt convingerile excelenței.”
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Am tot încercat să găsesc ceva mai.. “original” pentru a vă oferi ceva puțin mai diferit față de ceea ce găsiți în vastul ocean al informațiilor din lumea virtuală referitoare la dezvoltare personală. Și într-o zi, mi-a venit în minte… convingerile!
Mi-am amintit de un pasaj dintr-o carte care mi-a plăcut să o citesc. Este vorba de “Tehnicile programării neuro-lingivistice”, o carte scrisă de Sue Knight, un autor care este unul dintre preferații mei. Preferat nu doar prin faptul că a scris despre noi moduri în care putem să ne oferim soluții ci și pentru măiestria cu care prezintă.
În acest pasaj am aflat despre o scurtătură pentru a-mi forma o cale spre convingerile excelenței. Totul constă în imaginație! O folosesc, este a mea și poate chiar mă va ajuta mai mult decât consider.
Convingerile excelenței produse de imaginație
Deci, imaginează-ți!
Imaginează-ți că ai luat decizia de a încerca ceva nou! Mai exact îți poți imagina că ai încercat o garderobă nouă. Hainele pot fi ale tale, așadar trebuie să vezi dacă ți se potrivesc, cum arăți în ele, ce comportament și ce reacții produc oamenilor din jurul tău.
Avantajul este că poți să le returnezi dacă nu-ți plac și poți să porți în continuare hainele vechi. Sau poți păstra una sau două piese vestimentare dintre cele noi și să le asortezi cu cele vechi. Sau le poți avea pe toate în garderobă și cele vechi și cele noi.
Acest exemplu merge în paralel cu ideea despre convingerile excelenței. Convingerile putem presupune că sunt sau nu adevărate, putem chiar “să le probăm”. Dacă funcționează ele vor urma să se transforme în convingeri personale. Dacă nu, le putem oricând elimina.
ATENȚIE! Conținutul ce urmează îți va solicita atenția! Dacă simți că este prea mult să urmărești expunerea detaliată despre convingerile excelenței, renunță să citești!
Convingerile excelenței te ajută să excelezi în orice domeniu
Acum partea cea mai frumoasă din această poveste este o scurtătură cum să poți face acest lucru. În 10 pași voi expune această tehnică de formare a convingerilor ce te vor ajuta sa excelezi.
- Gândește-te la o situație în care ai mai multe opțiuni, în care, folosind una dintre convingerile excelenței vei ajunge la rezultatele pe care le dorești. Alege acea convingere a excelenței care crezi că se potrivește în această situație. Numim situația vizată cu (A).
- Avem acum, o altă situație (B), în care ești animat de convingerea aceasta sau de una asemănătoare.
- Asociază-te cu momentul acestei situații (B) și ancorează-ți sentimentul avut în momentul în care convingerea formată a funcționat în favoarea ta.
- Repetă procesul până în momentul în care va fi ca și cum ai deține acea convingere.
- O dată ajuns la această convingere poți relua experiența din situația (A) folosind următorii pași:
- Conștientizează unde te afli și cum te simți în acel mediu;
- Faptul că ceea ce spui și ceea ce faci, știi, demonstrează că deții această nouă convingere;
- Identifică componente și calități folosite în această situație;
- Descoperă ce este important pentru tine și cum vei satisface această necesitate, atât pentru tine cât și pentru altă persoană implicată în această situație;
- Apreciază în ce mod ceea ce faci și felul în care te simți se potrivesc personalității tale;
- În acest moment poți descoperi cum ai influențat sisteme mai complexe din care faci parte și în alte situații.
- Reflectă astfel încât să poți retrăi situația. Cum a fost când ai avut această convingere?
- Întreabă-te ce simți acum, referitor la această experiență și cum poți să o retrăiești într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.
- Ce simți gândindu-te la această convingere și cum va putea funcționa pentru tine?
- Repetă procesul pentru alte două situații care știi că urmează să apară săptămâna viitoare (sau un viitor apropiat).
- Decide-te asupra a ceea ce îți asumi să faci sau să crezi în viitor.
Convingerile personale sunt aspecte profunde ale propriei noastre ființe. Aflați întro formare continuă, de când ne naștem până când murim, suntem ceea ce mâncăm, dar devenim ceea ce ne dorim. Dorința când este realistă, devine o convingere. Să vrei să excelezi întrun domeniu, înseamnă să ai convingerile excelenței în garderoba ta zilnică!
Lasă un răspuns