Ce știm despre costumul medieval englez? Deşi era relativ izolată de celelalte ţări vest-europene, la începutul Evului Mediu, perioadă în care îmbrăcămintea avea unele trăsături specifice poporului englez, Anglia nu a rezistat prea mult influenţelor costumului de modă franceză, italiană, germană şi spaniolă. Aceste influenţe s-au făcut simţite mai intens pe la începutul secolului al XVI-lea, când se producea trecerea de la costumul simplu medieval către cel modern.
Descrierea costumului medieval englez
Costumele medievale englezești variau în funcție de perioada de timp și de clasa socială a purtătorului. În general, costumul medieval englezesc pentru bărbați consta într-o tunică lungă, o haină sau o jupă și pantaloni largi sau ciorapi lungi.
Tunica, care era purtată deasupra unui cămășoi și a unui jerkin (un fel de vestă scurtă), era de obicei confecționată din lână sau mătase și se întindea până la genunchi sau chiar mai jos. Haina sau jupa era adesea închisă cu nasturi și era confecționată din material mai scump, precum catifea sau brocart.
Pantaloni largi, numiți chausses, erau confecționați din lână sau mătase și se purtau până la genunchi sau până la glezne, fiind fixați cu panglici sau curele. În unele cazuri, erau purtați ciorapi lungi până la genunchi sau chiar până la coapsă.
Pentru femei, costumul medieval englezesc consta de obicei într-o rochie lungă, cu mâneci lungi și o curea strânsă în jurul taliei. Aceste rochii erau confecționate din mătase sau brocart și erau adesea decorate cu dantelă sau broderii. În funcție de perioada de timp și de clasa socială a femeii, rochiile puteau fi mai elaborate sau mai simple.
În general, costumul medieval englezesc era foarte colorat și decorat, fiind uneori prevăzut cu blănuri și bijuterii prețioase. Acestea erau simboluri ale statutului social și al bogăției purtătorului și puteau varia semnificativ în funcție de regiunea și perioada de timp în care au fost purtate.
Costumul medieval englez
Indiciile care sugerează această influenţă şi această trecere, se caracterizează printr-o coafură teşită, rochii cu talie joasă şi decolteu pătrat, mâneci lungi şi înguste – pentru îmbrăcămintea femeilor. în timp ce îmbrăcămintea bărbaţilor este alcătuită din vesta foarte scurtă cu mâneci, pantalonii drepţi, apoi bufanţi, din ţesături în două culori.
O transformare mai importantă în costumul englez se produce sub stăpânirea lui Henric al VIII-lea (1509-1547), ca urmare a unei evoluţii economice prospere ce s-a manifestat printr-un lux care a rivalizat curtea franceză a lui Francisc I, ambele ţări utilizând în etalarea luxului ţesăturile italiene.
După 1549, costumul englez prinde influenţa modei spaniole, menţinându-se până la sfârşitul secolului al XVI-lea. Aceasta a fost o consecinţă a creşterii prestigiului Spaniei în această perioadă. Acum corsajul este foarte strâns, iar jupa este foarte amplă, mânecile rămânând înguste. Bărbaţii poartă aceeaşi vestă cu mâneci, strânsă pe corp, pantaloni bufanţi sau strânşi pe picior. Se poartă pelerina ornată cu perle. Totodată, se pot observa anumite exagerări, disproporţii în armonia formelor. Se spune că pantalonii bufanţi ai bărbaţilor ajunseseră atât de exageraţi, încât a fost necesar să fie schimbate fotoliile în Parlament cu altele mai largi. La fel de exagerată era şi lărgimea fustei la femei, ca şi volumul gulerului din dantelă scrobită (de tip evantai).
Practica scrobitului (apretatului) cu amidon datează în Anglia din anul 1564, fiind împrumutată din Olanda. Este perioada când gulerele plisale şi scrobite cunosc o varietate foarte mare de forme. Către începutul secolului al XVII-lea locul acestora îl va lua broderia şi dantela, gulerul înalt va deveni “căzut” pe umeri (îndoit) dar tot scrobit.
În general, se remarcă în veşmântul feminin, mai ales în timpul domniei reginei Elisabeta, o lucrătură foarte bogată (croială complexă, desene mari şi colorat viu).
Cu toate că aproape de sfârşitul perioadei de domnie a reginei Elisabeta apare o reacţie contra complicaţiilor şi exagerărilor vestimentare, anumite particularităţi se vor păstra încă multă vreme după moartea reginei (1603). Mai târziu (1625) se produce o orientare către tipul de costum francez şi italian, mai ales când aristocraţia etalează un mare fast şi somptuozitate, depăşind din acest punct de vedere costumul olandez şi chiar pe cel francez. Anglia a preluat unele detalii şi din costumul olandez, datorită bunelor relatii comerciale şi politice dintre cele două ţări .
Doar în timpul marii revoluţii burgheze, condusă de Cromwell se înregistrează o notă puritană, mai austeră, a veşmântului. Lumea de rând purta în această perioadă haine modeste, bărbaţii poartă pălărie cu bor – apretată, părul tuns foarte scurt (din acest motiv au primit porecla de “capete rotunde”). Femeile poartă îmbrăcămintea gospodinei: rochia simplă ataşează şorţul, iar pe cap, broboada sau boneta.
Lasă un răspuns