Un proverb taoist spune că “Ceea ce este înăuntru, este şi afară, iar ceea ce este afară este şi înăuntru.” Să analizăm puţin fiinţa umană şi raporturile ei cu mediul înconjurător plecând de la înţelesul acestei constatări.
În zilele noastre este cunoscut faptul că omul vieţuieşte acordat cu ritmurile planetei, sistemului Solar, al Lunii şi Universului. Echilibrul fiecăruia dintre noi, armonia, depinde de modul cum menţinem aceste acordaje funcţionale.
Armonia – Care ar fi cele mai importante aspecte?
Odihna, un factor principal : trebuie să avem un loc fără unde geopatogene. Pentru aceasta se poate consulta un radiestezist sau se poate schimba periodic zona în care este pus patul, urmărind dacă suntem odihniţi sau obosiţi la trezire.
Împăcarea cu sine: pentru aceasta este nevoie mai întâi de o bună legătură cu Dumnezeu, urmând fiecare religia sa. Apoi să avem ordine în gândurile şi emoţiile noastre , o listă a priorităţilor şi repere trainice, rezultate din experienţele anterioare. Pentru cei care ştiu şi pot practica un meşteşug al liniştii, să deprindă ascultarea răspunsurilor care vin atunci când se obţine liniştea minţii. Mai mult, este benefic pentru noi să fim împăcaţi cu cei din jurul nostru, cu toate fiinţele vii care vieţuiesc alături de noi.
Hrana: atât cea a corpului fizic, cât şi a sufletului şi spiritului, cu sistemele lor de funcţionare. Fizicul este cel care are nevoie de mâncare proaspătă şi apă de izvor, mişcare în aer liber şi bogat în energia plantelor.
Pentru suflet este nevoie de muzică, de relatii interumane, îngrijirea plantelor şi a animalelor, iar alături de spirit simte curăţirea şi înnoirea, în biserici sau în pelerinaje la locurile sfinte.
Armonia din interiorul nostru se reflectă şi în exterior, mai întâi o avem pe chip, apoi se extinde aura şi începe să vibreze şi să-i cuprindă şi pe cei din jur. De aceea se spune că un om “îmbunătăţit” îi poate schimba pe alţi o sută din jurul său.
Lasă un răspuns