De ce ne apropiem mâinile atunci când ne rănim la una dintre ele?

Timp de citire estimat: 2 minute


de ce ne apropiem mainile cand ne lovim durere maini

Într-un experiment care ar putea de asemenea să explice de ce persoanele cu amputări acuză suferinţe la nivelul membrelor fantomă, oamenii de ştiinţă “şi-au dat peste degete” ca să explice de ce ne apropiem mâinile atunci când ne rănim la una dintre ele.

Omul de ştiinţă Patrick Haggard de la UCL, împreună cu colegii săi, scriind în Current Biology, au folosit un truc numit iluzia grătarului termic (TGI) pentru a păcăli participanţii în a experimenta confruntarea cu o senzaţie dureroasă la unul dintre degetele lor. Acest truc inteligent presupune introducerea degetului mijlociu (cel mai mare) într-un pahar cu apă rece (aproximativ 14˚ C) şi două degete adiacente într-un pahar cu apă caldă (aproximativ 43˚ C). Paradoxal, subiecţii au raportat că degetul mijlociu îl simt dureros de fierbinte.de ce ne apropiem mainile cand ne lovim durere maini

Explicaţia spune că senzaţia de cald din degetul inelar şi arătător au oprit parţial senzaţia de rece ce provine de la degetul mijlociu. Reducerea senzaţiei de rece, urmează creierul la rândul său care primeşte semnal de căldură dureroasă de la o populaţie de nervi ce devine mai activă, astfel încât este experimentată o senzaţie de arsură la care subiectul rămâne total nevătămat.

Intrigant experiment! Cu toate acestea, dacă iluzia este declanşată în ambele mâini simultan, apoi dacă cele 3 degete implicate, de la ambele mâini, sunt aduse în contact, deget cu deget, vârf la vârf, percepţia durerii scade brusc cu peste 60%. Dar, acest lucru funcţionează doar dacă ambele mâini sunt supuse simultan experimentului iluziei durerii, şi nu funcţionează dacă nu sunt puse în contact toate 3 degetele, sau dacă una dintre mâini este a unui alt individ.

Cercetătorii bănuiesc că o populaţie de celule senzoriale specializate cu integrarea informaţiilor din ambele părţi ale corpului pentru a crea o hartă coerentă a corpului, sunt responsabile.

“Rezultatele noastre arată că o coerenţă între mâini cât şi între modalităţi, poate contribui la modularea durerii. Studiul de faţă sugerează că informaţiile multisenzoriale, multiefectele, impulsionează rapid coerenţa activităţii corticale şi astfel reduce durera (termică)”, au spus oamenii de ştiinţă.

În afară de semnificaţia sa funcţională, această descoperire ar putea avea, de asemenea, aplicare practică, în tratamentul sindromului membrului fantomă, întâlnit frecvent la amputaţii care experimentează senzaţii de durere venind de la partea lipsă a corpului lor. Durerea dispare treptat, cu cât creierul amputatului recreează o nouă hartă coerentă.

Cu toate acestea, dezvoltarea de tehnici pentru a manipula această hartă şi de atinge această coerenţă poate ajuta la reducerea duratei de disconfort experimentată de suferinzi.

Resurse: Cooling the Thermal Grill Illusion through Self-Touch


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

2 răspunsuri la „De ce ne apropiem mâinile atunci când ne rănim la una dintre ele?”

  1. Avatar Cristescu Bogdan
    Cristescu Bogdan

    La ideea asta m-ai băgat în ceaţă. Magnetita nu este cumva magnetismul? Este ceva particular asta, palmele noastre nu sunt magneţi şi prin manifestarea noastră energetică putem atrage obiecte ca un magnet, deşi asta este ceva suprimat, noi defapt atragem oricum nonstop, dar nu neapărat chestii pe care să le vedem sau care să ne spună minţii “uite ce pot eu să fac” practic să vadă toată lumea.

    De unde o ai pe asta cu magnetita? 🙂

  2. Si totusi sa nu uitam de magnetita din palme 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *