Manastirea Bistrita-Neamţ, aflată la poalele dealului Cetăţuia, este unul dintre cele mai vechi monumente româneşti.
Ctitorie a lui Alexandru cel Bun, se pare că a fost înălţată pe locul unei vechi biserici de lemn construită la inceputurile statului feudal independent al Moldovei. Lucrările noii mănăstiri s-au încheiat la 7 ianuarie 1407, dar se va bucura de atenţia domnitorilor de mai târziu care vor contribui la restaurarea ei ori de câte ori va fi nevoie.
După lupta de la Codrii Cosminului, din 1497, Ştefan cel Mare construieşte în 1498 o capelă şi un turn-clopotniţă care mai păstrează încă fragmente de pictură din secolul al XVI-lea.
Alungat din prima domnie, Petru Rareş se opreşte la Bistriţa unde jură că, dacă va reveni la domnie, va reface mănăstirea care suferise în urma evenimentelor din 1538, când Moldova fusese atacată de turci, poloni şi munteni. În 1541, în timpul celei de a doua domnii, Petru Rareş îşi ţine promisiunea restaurând biserica şi mănăstirea.
Distrusă probabil de un cutremur sau incendiu, biserica a fost reconstruită de Alexandru Lăpuşneanu. Zidurile bisericii au o grosime puţin obişnuită, de circa 2 m.
La manastirea Bistrita se află mormintele lui Alexandru cel Bun, al soţiei sale Ana, a lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, al Doamnei Chiajna şi al marelui vornic şi logofăt al Ţării Româneşti Ivaşcu Golescu. Pe lângă alte odoare de preţ, mănăstirea păstrează fragmente din mantia lui Alexandru cel Bun, clopotul dăruit de Ştefan cel Mare şi o fotocopie a “Pomelnicului de la Bistriţa” al cărui original se află la Biblioteca Academiei.
Manastirea Bistrita-Neamţ este unul dintre focarele de artă şi cultură românească din perioada medievală şi până în zilele noastre.
Lasă un răspuns