Despre ouă crude, prea multe nu sunt de spus, având în vedere calitatea lor de organ-celulă, deci cu o compoziţie a substanţelor nutritive şi, în primul rând a proteinelor, apropiată de cea a ţesutului uman, cu aproximativ 17 gr. % proteine. Asta înseamnă că, după lapte şi produsele lactate naturale, ouăle – iarăşi naturale, adică în stare crudă, nepreparate termic – sunt un excelent aliment nutritiv, oferind o multitudine de vitamine, enzime, săruri organice, alături de factorii nutritivi de bază. Practic el aduce calităţile substanţelor nutritive ale cărnii, dar, spre deosebire de aceasta, prezintă calitatea fundamentală a unei structuri vii, organice, cu molecule levogire şi cu structură bioradiantă aparţinând dimensiunii viului.
Ceea ce trebuie specificat, însă, foarte clar este că, pe cât de nutritiv este oul în stare naturală, crudă, obţinut de la păsări sănătoase, crescute în condiţii normale (şi nu în veritabilele “lagăre de concentrare” ale crescătoriilor de păsări), pe atât de nociv şi toxic devine când este folosit în stare naturală (ca maioneze sub diverse forme şi combinaţii), provenit de la păsări tratate cu antibiotice, hormoni de creştere, crescute cu făină de oase de animale şi cu alte asemenea concentrate etc., precum şi prin denaturarea termică a acestuia. Practic, efectele negative rezultate prin degradarea termică a proteinelor carnate – Reacţia Maillard – apare la fel de clar, şi chiar mai intens ca la carne, căci întreaga structură a oului este transformată prin prăjirea sa (fierbere în ulei).
Astfel, combinând efectele toxicologice ale denaturării cărnii şi ale grăsimilor lichide (prin prăjire), se obţine imaginea reală a consecinţelor denaturării termice a ouălelor. Legat de aceasta, încă din liceu se învaţă că prăjirea oului generează coagularea în totalitate a albuminelor oului (“denaturarea ireversibilă”), cu imposibilitatea utilizării acestora. “Cartea completă de medicină tradiţională chineză” are câteva remarci legate de ou şi de obţinerea lor în lipsa agriculturii biologice (ecologice): Consumarea prea multor ouă crude poate duce la o acidifiere crescută şi la procesul de putrefacţie al excesului de proteine.
Astăzi majoritatea ouălelor comercializate provin de la pui crescuţi în incubatoare, crescuţi cu lumină artificială, hrăniţi cu alimente deshidratate şi adaos de hormoni sintetici şi antibiotice. Asemenea ouă conferă mai multe probleme decât avantaje organismului uman şi trebuie eliminate din alimentaţie. Gălbenuşurile crude, fără albuşuri sunt o excelentă sursă de proteine (lecitină), aminoacizi şi alte substanţe nutritive.
Dar cele mai interesante remarci legate de acţiunea toxică a oului tratat termic, spre deosebire de cel crud – în concordanţă cu deosebirea corespunzătoare dintre carnea prăjită şi cea crudă – găsim în tratatul de alimentaţie naturistă a dr. Henry Bieler:
După experienţele lui Steffansson (legate de diferenţa de tolerare a cărnii de către organism sub formă crudă şi preparată) ne putem întreba: de ce carnea preparată cauzează indigestie şi, când insistăm, chiar boli? Pentru a găsi răspunsul trebuie să studiem compoziţia chimică a urinei. S–a demonstrat că atunci când carnea era consumată în starea sa naturală crudă, urina nu conţinea acizii de putrefacţie ai digestiei. S–a tras concluzia că, cu cât proteinele erau mai preparate, cu atât mai mare era cantitatea de proteine putrefiate din urină şi chiar din transpiraţie sau din celelalte secreţii ale organismului.
Termenul chimic pentru proteinele crude este coloid hidrofil. Proteinele preparate sunt coloizi hidrofobi. Asta înseamnă că moleculele sunt dispuse diferit, sub o formă mai puţin asimilabilă pentru organele digestive. Un exemplu simplu este diferenţa între albuşul de ou crud şi cel de ou fiert. Primul este solubil în apă, nu putrezeşte în intestine şi are un comportament special făţă de acizi, baze şi săruri. Multe boli, uşoare sau grave, sunt cauzate de toxemia care urmează unei indigestii a proteinelor preparate.
Lasă un răspuns