România regat?? “Am fi onoraţi ca România să fie condusă de o familie regală!” – tocmai ce am citit acest comentariu undeva pe un site dedicat familiei regale. Deci chiar există oameni care îşi doresc ca România să redevină regat.
Din punctul meu de vedere, cei care fac parte din familia regală sunt tot nişte oameni, aşa cum suntem cu toţii,aşa cum este Băsescu şi Boc, aşa cum sunt toţi cei de la conducere. Chiar crede cineva că dacă o să avem rege acesta va avea moţ în frunte şi noi toţi vom fi bogaţi, vom face ce vrem noi şi în plus vom fi şi fericiţi până la adânci bătrâneţi? Credeţi că evoluţia acestei ţări stă doar în conducători??
Conducătorii sunt oameni aleşi de oameni, deci evoluţia ar trebui să plece de la popor,pentru că nu mai este timp să aşteptăm un miracol. Cei de la conducere sunt o mână de oameni, iar pentru că noi poporul – noi cei care ar trebui să-i susţinem cu energie pozitivă , noi majoritatea nu evoluăm, ei fac ce tot vor,ceea e perfect logic şi normal.
Dar, cum să evoluăm ca popor când singura noastră grijă este ce fac alţii, în special ce fac conducătorii? Trăim cu atâta ură faţă de aceştia încât uităm să mai trăim prezentul şi visăm cai verzi pe pereţi, visăm la regate pline de măreţie, pline de nobilime, de prinţi şi prinţese, dar probabil omitem că orice regat are oamenii săi de rând, are sărăcimea care există din cele mai vechi timpuri, are aceleaşi lucruri ca şi celelate forme de organizare, doar hârtiile şi denumirile diferă.
Are şansa ţara noastră să evolueze când noi vrem altceva, când noi trăim în trecut şi în viitor? Poate dacă am trăi în prezent am putea construi un viitor frumos pentru România, dar asta ar însemna să ne vedem de lungul nasului, să fim sinceri cu noi înşine, să-i acceptăm pe cei din jurul nostru fără să-i deranjăm cu manifestarea noastră şi să avem grijă de regatul din noi, pe acela să-l punem la punct, şi apoi probabil nu am mai avea nevoie ca România să redevină regat, căci lucrurile vor deveni armonioase atât în noi cât şi în exteriorul nostru.
Ce spuneţi, ne apucăm să începem măcar să turnăm temelia regatului din noi? Sau continuăm să murim de foame (la propriu şi la figurat) în aşteptarea ca altcineva să-şi construiască propriul regat şi să ne dea şi nouă? Şi ce se întâmplă dacă nimeni nu ne dă nimic – aşa cum se întâmplă deja…
Rămânem fără nimic, aşa cum ne-am născut, doar că în plus mai avem şi o codiţă de care nu avem nevoie – cu vorbele, cu supărările şi cu tristeţile acumulate. Şi alţii totuşi vor sta în regatul lor şi vor fi fericiţi căci nu au nevoie de nimeni să-i conducă, ei sunt proprii regi. Puţini vor fi însă aceia care nu aşteaptă de la alţii, ci fac şi tac.
Mi-am încheiat pledoria, onorat public. Mă înclin în faţa domniilor voastre şi vă doresc să fiţi fericiţi. Alegerea este a fiecăruia din noi .
Lasă un răspuns