Pentru a se împlini ca femeie, pentru a-şi realiza minunata menire a vieţii sale, femeia naşte şi creşte copii. Dorinţa de a avea copii este poate sentimentul cel mai trainic al familiei. În ziua aceea, când primul semn va fi doar o banuială, veţi trăi clipele unice ale bucuriei că “plămădiţi” un om. Fruct al dragostei, întâiul copil al familiei, va cimenta legăturile afective ale soţilor, le va da un plus de maturitate. Mai apoi, cu fiecar
e nou copil, familia tânără se va împlini prin ani, retrăind o nouă şi frumoasă tinereţe, alături de copiii cărora, ca o împlinire de viaţă, le-a dat viaţă. Înainte însă de a rămâne însărcinate, femeile însă au parte de o experienţă unică în fiecare lună şi anume perioada fertila. Perioada fertila este momentul propice pentru ca dorinţa femei de a deveni mamă să devină realitate.
Pentru sănătatea viitoarei mame şi a copilului ce se va naşte, sarcina trebuie să fie diagnosticată încă din primele ei zile de instalare. Primul, cel mai banal şi poate cel mai important semn al sarcinii este absenţa menstruaţiei.
Bunul obicei pe care ar trebui să-l aibă toate tinerele soţii (şi nu numai), acela de a-şi nota lună de lună data declanşării ciclului şi durata sa, va fi acum, în caz de graviditate, elementul principal pentru stabilirea datei când se va naşte copilul şi mai ales va fi argumentul de bază în stabilirea evoluţiei sarcinii. Acum totul este simplificat deoarece femeile însărcinate au la îndemana un calculator sarcina în care se introduce prima zi a ultimei menstruatii si durata medie a ciclului menstrual pentru a putea preconiza cu aproximaţie data concepţiei, dar şi ce a naşterii.
Un calculator sarcina de asemenea indica si data la care se termina trimestrul unu de sracina si trimestrul doi de sarcina. Sunt cazuri însă când neatentă cu propria sa sănătate şi igienă, femeia să nu poată indica medicului data ultimului ciclu. Alteori, chiar în caz de sarcină, la datele lunare corespunzatoare pot apărea sângerări. Deşi în cantitate mai mică, şi cu alt aspect decât o menstruaţie normală, o femeie mai puţin avizată le poate interpreta greşit.
Cu fiecare zi semnele sarcinii se vor transforma în certitudine, mai ales dacă paralel veţi avea o uşoară stare de greaţă, însoţită de senzaţia de vomă, balonări, hiperaciditate. Din primele zile de graviditate, femeile fumătoare nu mai suportă mirosul de tutun. Imediat sânii se întăresc uşor, se măresc în volum şi o apăsare pe mameloane dă senzaţia difuză de înţepături de ace.
După 5-6 săptămâni examenul ginecologic va preciza diagnosticul de sarcină: în acelaşi timp, examenul de laborator va depista în urină sau în sângele gravidei un hormon caracteristic sarcinii. Acestor argumente ale certitudinii de sarcină li se adaugă curând şi altele: uterul creşte în volum, areola sânilor se pigmentează şi după patru luni, mama simte mişcările fătului. Atenta preocupare a viitoarei mame insarcinate pentru sănătatea ei şi a pruncului pe care îl poartă se va îndrepta asupra alimentaţei echilibrate şi a a unui regim de viaţă igienică. Controalele prenatale şi respectarea sfaturilor medicului, vor face ca organismul matern să se adapteze la simbioza cu sarcina şi aceasta să se dezvolte la parametrii fiziologici normali.
Lasă un răspuns