Sfântul Graal – cupa cu care Iisus a celebrat ultimul Paşte

Graal provine de la cuvântul celtic care înseamnă farfurie, cupă. Dacă este să ne limităm la un punct de vedere istoric, se pare că, într-adevăr, credinţa referitoare la Graal nu este decât o resurecţie medievală (şi tardivă) a unui mit celtic sau preceltic, anterior mult erei creştine.

Graalul ar fi vasul (cupa) cu care Iisus a celebrat ultimul Paşti cu discipolii săi şi în care Iosif din Arimateea a adunat apa şi sângele care au ţâşnit din coastele Crucificatului după lovitura de lance. Sfântul Graal ar fi fost apoi adus de Iosif din Arimateea în Anglia, după care i s-ar fi pierdut urma. I s-au atribuit puteri supranaturale: trebuia, între alte minuni, să-i dea deţinătorului lui o tinereţe veşnică. Prin virtuţile sale talismanice (foarte devreme i se atribuie miracole), el a devenit miza faptelor de vitejie cavalereşti şi a aventurilor imaginare, până când a reapărut în 1102, la Genova, unde este expus în catedrala oraşului spre pietatea credincioşilor.

Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, a fost transportat la Paris de către genovezi şi el este examinat de savanţi: vasul cu pricina (dar oare acesta este Graalul?) este din sticlă colorată dintr-o singură bucată. De atunci nu se mai ştie unde se află.

Valoarea Sfântului Graal este mai puţin istorică şi mai mult mitică. Cucerirea lui a fost, pentru cavalerii Mesei Rotunde (ciclul regelui Arthur), o aventură mistică de natură să conducă la purificarea interioară şi la perfecţiunea spirituală.