Vom călători în timp vreodata?

Imposibil… încă? Straniile punţi spre viitor. Cum să absorbi energie din vid? Temponauţi în universuri paralele. Legile neânduplecate ale… turismului temporal. Drumul fără întoarcere…

Călătoria în timp – probabil că nu există un subiect care să fi fascinat mai mult minţile oamenilor, de la cercetătorii obişnuiţi să manipuleze cele mai abstracte teorii fizico-matematice, la omul obişnuit, căruia îi este însă imposibil să reziste misterului ultim al adâncimilor spaţio-temporale încă prea puţin cunoscute ale Universului nostru. Nave cosmice din ce în ce mai perfecţionate, cu sau fără echipaj uman, au deschis cale explorărilor spaţiale dintre cele mai îndrăzneţe. Dar călătoria în timp? Va putea vreodată omul să depăşească şi această ultimă frontieră care îl mai ţine legat de lumea prezentului în care trăieşte? Deocamdată un lucru pare să fi devenit o certitudine: călătoria în timp este încă…

Imposibilă, dar nu interzisă!

Pentru că, la fel ca şi spaţiul, timpul fizicii moderne este relativ, legile fizicii permiţând în principiu să ne gândim la călătoria în timp. Mai mult, odată cu evoluţia înţelegerii noastre privind cele mai stranii obiecte ce populează Cosmosul actual, găurile negre, se prefigurează şi o primă soluţie: aşa numitele „găuri de vierme” (Wormholes, în engleză), tunele spaţio-temporale între trecut şi viitor, prin care se poate „cădea” într-o epocă oricât de îndepărtată în timp, deşi nu anterioară aceleia în care gaura de vierme însăşi a luat naştere. Problema însă este că aceste „culoare” spre trecut au neplăcuta tendinţă de a se prăbuşi, de a se închide deîndată ce o particulă are cea mai mică intenţie de a le traversa. Altfel spus, ar fi nevoie de un suport care să le menţină în funcţiune, permiţând că prin ele să treacă nu doar infimele particule elementare, ci adevărate nave cosmice. Iar acest suport pare a fi oferit de…

Antigravitaţie

Science Fiction? Se pare că nu. Cel puţin dacă luam în consideraţie ideea lansată la începutul anilor 1940 de marele fizician şi matematician olandez Hendrik Casimir (de multe ori oaspete al ţării noastre). Acesta a observat că dacă între două plăci metalice, între care s-a creat vid, se stabileşte un câmp electric foarte intens, acestea au tendinţa de a se apropia: ca şi cum s-ar absorbi energie din vid, dar o energie „negativă”, sub formă de antigravitaţie, o forţă, aşa cum îi spune şi numele, opusă tendinţei naturale a corpurilor de a cădea spre Pământ, sau spre un alt corp masiv în vecinătatea căruia se află. Aplicarea acestui efect la zone spaţiale cu dimensiuni enorme ar putea menţine deschise „găurile de vierme”, făcând posibilă traversarea lor. Încotro? Ei bine, în…

Universuri parelele

Motivul este simplu. „Turismul spaţiotemporal” trebuie să se supună unei legi fundamentale: evitarea aşa numitor paradoxuri de incoerenţă şi de cunoaştere. Din prima categorie fac parte cele care cer evitarea situaţiilor: de tipul „cineva” s-ar putea întoarce în timp într-o epocă în care, de exemplu, cum precizează revista „Focus” „să-şi poată ucide accidental un părinte, schimbând total cursul istoriei şi făcând imposibilă chiar propria sa existenţă!” Cea de-a doua categorie interzice „purtarea” în trecut a cunoaşterii actuale. Vă imaginaţi ce s-ar întâmpla dacă i-ar duce cineva lui Dante „Divina Comedie” înainte ca acesta să o fi scris! Soluţia pare aici să fie simplă: orice călătorie în trecut are loc într-un univers paralel cu al nostru, unde „temponautul” poate să facă orice modificare, rămânând sigur că aceasta nu-i va afecta propria epocă. Ar mai fi o singură problema: chiar dacă s-ar depăşi toate dificultăţile tehnice, călătoria în timp rămâne…

O călătorie fără întoarcere

Pentru că intrăm aici în domeniul atât de straniu al fenomenelor proprii lumii cuantice, care fac imposibilă revenirea în propriul univers, în propriul timp – de fapt re-creînd, identică, o stare pe care am părăsit-o de bună voie. Aşa că, presupunând că o maşină a timpului va fi odată şi-odată construită, rămâne să „alegem” între a fi striviţi sub cumplita gravitaţie a găurilor negre pe care trebuie să le traversăm şi perspectiva unei călătorii din care nu vom reveni niciodată. Sau, cine ştie?…

Un fizician „nebun” vorbeste despre călătoria în timp

Ştiinţa în momentul de faţă consideră că o călătorie în timp, presupune trecerea dintr-un univers în altul şi nu călătoria în acelaşi univers. Practic dacă te duci în timp şi modifici ceva acolo asta nu înseamnă că va afecta prezentul tău ci al unui alt tu.

Această teorie merge în paralele şi totodată ca şi exemplificare, cu existenţa undelor radio, deşi ele sunt peste tot, diferite postui TV de exemplu sunt chiar acum în camera ta, televizorul îţi poate alege una şi să-ţi arate cum e ea. La fel se comportă călătoria în timp, o maşinărie care va putea face asta, va putea comuta universurile.

Fizica cuantică, susţine că universurile sunt paralele, cu alte cuvinte chiar acum trăim într-un univers, iar în acelaşi timp şi spaţiu mai este un altul. Este ok, acceptăm asta că nu suntem oameni de ştiinţă să dovedim altceva, dar universurile comunică sau nu între ele?

Ştiinţa spune că universurile nu comunică, că sunt de frecvenţe diferite şi nu se intercalează sau nu se îmbină. Totuşi unii nu cred asta pentru că vor să călătorască în timp şi asta presupune o comunicare între universuri.

Dar hai să nu le spunem universuri, ci lumi. Ca orice comunicare, se cere un emiţător, un mesaj, un canal de emitere, un receptor, şi o modalitate de decodificare a mesajului. Cam în aceşti paşi ar sta construirea unei maşinării de călătorit în timp.

Probabil, pentru că ştiinţă de cele mai multe ori s-a dovedit a fi neputincioasă, iar cele mai de succes invenţii au stat la baza unor greşeli. Chiar există un top 10 invenţii atribuite gresit. Lumea în care trăim folosește cu succes aceste invenții şi se pare că cele mai uzuale, precum unele medicamente sau diferite tehnologii, au fost inventate fie din greşeală, fie de o cu totul altă persoană!