Acupunctura cea mai cunoascută terapie tradiţională chineză

Disciplina fundamentală a medicinei tradiţionale chinezeşti, acupunctura mai este incă privită de spiritul raţionalist european ca o terapie înconjurată de o oarecare aură misterioasă. Dintr-un anumit punct de vedere însă, este cea mai larg acceptată dintre tehnicile orientale de tratament. Motivul este lesne de înţeles. Faţă de alte metode, acupunctura dă rezultate imediate, mai ales în dureri acute, unele netratabile prin mijloacele clasice. Totuşi, foloasele acupuncturii nu se rezumă la atât. În mâinile unui expert, acupunctura poate deveni o veritabilă artă a vindecarii bolilor cronice şi chiar a unor probleme psihice, cum ar fi stresul sau toxicomania.

Nenumarate studii clinice au demonstrat eficienţa terapiei cu ace. Practicată de un mare număr de medici europeni, acupunctura este prima dintre terapiile complementare recunoscute oficial (deşi numai ca tratament adjuvant) de către reprezentanţii medicinei alopate. Cu toate acestea, în China şi în alte ţări din Orient acupunctura reprezintă mai mult decât o simplă terapie complementară. Este un sistem complet de medicină care presupune, pe lângă folosirea acelor a unor tehnici de cauterizare (moxibustia).

Acupunctura

Termenul chinezesc pentru „acupunctura”, Zhen Jiu, înseamnă în traducere literală „ace şi cauterizări”. Cel mai vechi text consacrat acupuncturii care ni s-a păstrat, Neijing Suwen datează din sec. II î. Chr. şi ne dezvăluie o remarcabilă cunoaştere medicală. Primul succes terapeutic consemnat de istorie i se datorează lui Pie Chu, care, două secole mai târziu, a reuşit să readucă la viaţă un print aflat în comă, utilizând atât ace cât şi diverse ierburi.

Termenul de acupunctura a fost introdus în Europa de către un misionar iezuit din sec. XVII şi provine din latinescul acus (ac) şi punctura (înţepătură). Oricât de barbară ar putea părea această metodă, ea nu este de fapt dureroasă. Senzaţia de neplăcere, în caz că apare, este numai de origine psihică! Stimularea cu precizie maximă a punctelor de acupunctura are ca scop reechilibrarea fluxului energetic al organismului şi, în medicină chineză, se înscrie în cadrele unui tratament complex, care presupune prescripţii medicale, un anumit regim alimentar şi un program de exerciţii fizice, de pildă tai chi chuan.

În Europa şi SUA, acupunctura se bucură de o anumită reputaţie, fiind practicată de un mare număr de medici care văd în utilizarea ei un adjuvant ideal pentru medicină oficială. Dar rezultatele occidentalilor nu pot fi la fel de spectaculoase atâta vreme cât arta acupuncturii nu este practicată în spiritul tradiţiei care i-a dat naştere. Pentru a-i înţelege principiile fundamentale este indispensabil să fixăm principalele repere ale gândirii tradiţionale chineze, articulate pe filosofia Marelui Tot (Tao).

Tao – „Calea”

Tao, concept fundamental al spiritualităţii chineze, este principiul suprem în raport cu care se defineşte tot ceea ce aspiră la perfecţiune. Tradus uneori prin „Cale”, alteori prin „Marele Tot”, Tao presupune în plan uman armonia, chibzuinţa, cumpătarea în orice acţiune şi căutarea echilibrului. Cumpătarea se aplică în practic toate aspectele vieţii şi este virtutea considerată „cheia” longevităţii. Filosofia taoistă este subordonată unei logici implacabile: orice există, deci şi omul, se supune jocului dinamic al celor două principii sau forţe esenţiale: Yin si Yang.

Yin şi Yang

În tradiţia chineză, Yin şi Yang reprezintă două forte contrare şi complementare, care se manifestă în toate lucrurile şi al căror echilibru asigură armonia, un principiu de maximă importanţă pentru spiritualitatea chineză. Orice individ constituie un microcosmos, imaginea fidelă a macro-cosmosului, care la rândul său este guvernat de această bipolaritate. Din Yin şi Yang decurg alte 6 principii care guvernează doctrina medicală tradiţională chineză: rece-cald, intern-extern, insuficienţă-exces. Studiul aplicat al acestor opt principii fundamentale permite terapeutului să reu-nească un corp de informaţii care vor servi la stabilirea diagnosticului.

Cele 5 elemente

Sistemul de corespondenţe cu cele 5 elemente care simbolizează lumea (lemn, foc, pământ, metal, apă) leagă cele trei aspecte fundamentale ale omului (trupul, sufletul şi spiritul) cu manifestările terestre. Fiecărui element îi sunt asociate un anotimp, un organ, un gust, o culoare, un miros, o emoţie, o parte a corpului şi un climat. Echilibrul perfect între aceste 5 elemente se traduce prin starea de sănătate, care se poate deteriora la cel mai mic semn de insuficienţă sau de exces. Diagnosticul prin intermediul celor 5 elemente presupune identificarea elementului al cărui dezechilibru indică o verigă slăbită în lanţul energetic al fiinţei umane, punând în pericol forţa corporală, mentală sau spirituală a individului. De pildă, dezechilibrul elementului „pământ” se manifestă prin paloare, voce cântătoare, generozitate excesivă, nevoie de atenţie, angoasă, dezordini alimentare, diverse probleme digestive, menstruale şi de memorie etc.

Principiile de baza

Încercând să explice modul de acţiune al acupuncturii, oamenii de ştiinţă au avansat mai multe ipoteze. Unii consideră ca acele acţionează asupra sistemului nervos. Alţii cred că stimularea diverselor puncte de pe corp duce la eliberarea de endorfine (substanţe analgezice naturale produse de corp). Astfel s-ar explica de ce acupunctura poate face să dispară imediat durerea.

Totuşi, nici una dintre aceste interpretări nu reuşeşte să dea o explicaţie clară în privinţa efectelor, uneori spectaculoase, asupra maladiilor cronice şi a bolilor care nu sunt însoţite de dureri. Până în prezent nu dispunem de o explicaţie mai bună decât însăşi teoria holistică, mai mult filosofică decât medicală, pusă în joc de medicina chineză.
În această viziune, boala afectează individul la toate nivelurile (fizic, emoţional, spiritual). Problemele fizice au urmări asupra spiritului şi emoţiilor, iar tensiunea psihică se repercutează asupra organului asociat. Medicul chinez nu ţine niciodată seama de un simptom izolat. Pentru a pune un diagnostic, acupunctorul încearcă să identifice în primul rând veriga slabă a lanţului energetic care leagă între ele cele 5 elemente şi mai apoi să alcătuiasca o schemă generală a dizarmoniei globale.

Energia vitală, meridianele şi punctele

Qi – energia sau forţa vitală care străbate întregul corp – este reprezentată ca un flux neîntrerupt prezent în fiecare celula a organismului. Ştiinţa medicală occidentală nu a reuşit până la ora actuală să o definească în mod corespunzător. Unele teorii o asimilează sistemului limfatic; altele, sistemului nervos; în sfirşit, conform altor ipoteze, ar fi vorba de un flux de energie electromagnetică circulând prin anumite „canale” sau „meridiane” care, după cum atesta unele studii recente, au putut fi puse în evidenţa prin procedee speciale.

Potrivit tradiţiei medicale orientale, există 12 astfel de meridiane principale (6 yin şi 6 yang) şi 8 meridiane „extraordinare” sau colaterale, care formează împreună o vastă reţea energetică. Când Qi circulă nestingherită prin meridiane, echilibrul energetic se află în perfectă stare şi omul este sănătos. Cel mai mic blocaj în această curgere neîntreruptă provoacă dezechilibre fizice, emoţionale şi spirituale care se traduc prin boală. Există şi factori externi care pot influenţa fluxul energiei (Qi). Factorii climatici (umiditate, vânt, frig, soare etc. ), alimentaţia necorespunzătoare, excesele secuale, fizice, mentale pot provoca asemenea efecte nedorite. Acestea se manifestă fie printr-un Qi prea rece sau prea cald, excesiv sau insuficient, stagnant sau prea rapid fie, uneori, prin blocaje energetice.

Pentru restabilirea echilibrului, acupunctorul acţionează prin intermediul acelor, asupra punctului de „tonifiere” sau, dimpotrivă, de „dispersie” al meridianului implicat, dupa cum dezechilibrul trebuie tonifiat sau dispersat. Fiecare meridian conţine 5 puncte (numite puncte ancestrale) corespunzătoare celor 5 elemente. Stimularea acestora restabileşte circulaţia energetică, prevenind dezvoltarea bolilor. Interesant este că punctele asupra cărora se acţionează nu corespund în mod necesar zonelor dureroase. De pildă, pentru a trata o migrenă, specialistul poate decide amplasarea unui ac în zona genunchiului, deoarece se consideră ca adesea durerile de cap se datorează unei disfuncţii a meridianului „vezica biliară”, care trece din vârful capului până în cel de-al patrulea deget de la picior.

Diagnosticul

În acupunctura tradiţională, ca şi în alte terapii orientale, consultaţia este diferită de cea clasică. De punerea corectă a diagnosticului depinde în ultima instanţă eficacitatea tratamentului. Acupunctorul dispune de patru astfel de metode de diagnosticare: anamneza, observarea pacientului, auscultarea plus olfactia si palparea.

Anamneza: în această fază, specialistul se interesează de antecedentele clinice ale pacientului, de simptome, obiceiuri alimentare, de modul de viaţă etc. în paralel, are loc faza de observare: se examinează aspectul general, postura, ochii, limba, culoarea, consistenţa şi umiditatea pielii, toate acestea furnizind acupunctorului date importante despre starea pacientului. Şedinta continuă prin auscultarea ritmului respirator, a timbrului vocii şi prin examinarea mirosului, care de asemenea poate indica un dezechilibru important. Palparea este faza ultimă şi cea mai importantă a diagnosticului. Ea cuprinde studierea pulsurilor radiale (domeniu în care medicina chineză poate oferi mult mai multe date decât pulsologia occidentală) şi palparea diverselor zone corporale de interes îin stabilirea cât mai precisă a diagnosticului. După achiziţionarea şi interpretarea datelor, terapeutul stabileşte şi aplică tratamentul corespunzator.

Unitatea fundamentală a contrariilor – YIN si YANG

Potrivit teoriei Yin-Yang, orice fenomen constă din două aspecte opuse, reprezentate adesea prin cuplurile dreapta-stânga, mişcare şi repaus, lumină şi întuneric etc. Principiul Yin este asociat cu femininul, întunericul, repausul şi negativul. Yang este principiul luminos, activ, masculin, cald şi pozitiv.

În spiritul filosofiei taoiste, aceste două principii contrare coexistă, alcătuiesc un principiu unic, constituie o singură entitate şi sunt în mod necesar complementare: nici unul dintre ele nu poate exista fără celalalt; nimic nu poate fi complet fără a conţine, într-o proporţie variabilă, atât yin cât şi yang. Corpul, sufletul, spiritul, toate sunt influenţate de cele două principii fundamentale: după un efort (yang), corpul caută odihna (yin); febra (yang) este însoţită de frisoane (yin) etc. Exemplele pot continua la nesfârşit.

La individul sănătos, aceste forţe sunt într-o stare de echilibru. Dacă însă una dintre ele devine prea puternică, organismul reacţionează prin starea de boală. Bine cunoscutul simbol Tai Chi ilustrează întrepătrunderea şi coexistenţa celor două principii contrare şi complementare, Yin şi Yang.

Principalele indicaţii curative ale acupuncturii

Acupunctura tradiţională se interesează mai puţin de boală şi mai mult de pacient. Interesul principal al terapeutului se axează în special pe prevenirea apariţiei bolii. De altfel, în tradiţia chineză se spune că „boala este pentru medic un eşec”. Important este însă că acupunctura, ca tratament de bază sau în combinaţie cu alte terapii, dă rezultate într-o serie întreagă de boli. Acupunctura este apreciată în Occident pentru eficacitatea cu care tratează durerea, de la artrite reumatismale şi migrene până la întinderi musculare sau chiar rahialgii (dureri de coloana vertebrală), în cazul cărora medicina clasică se dovedeşte adesea neputincioasă.

Toxicomanie. Studii ştiinţifice riguroase efectuate în SUA au arătat că prin acupunctura se pot obţine rezultate absolut spectaculoase în lupta împotriva dependenţei de droguri şi, de asemenea, în combaterea alcoolismului şi a fumatului. Cifrele ne vorbesc de la sine: din 1970 pina in 1994 exista peste 10.000 de cazuri rezolvate prin aceasta metodă.

Obstetrica. Stimularea anumitor puncte prin acupunctura îndepartează durerile de dinainte şi de după naştere. Tehnica este preferabilă administrării substanţelor chimice, care pot afecta copilul. Stimularea unui punct celebru, situat pe degetul mic de la picior, este recunoscută pentru efectul de a face fetusul cu prezentare inversa (pelviana) sa se întoarcă în poziţia normală.

Anestezie. Este, fără îndoială, aspectul cel mai spectaculos al acupuncturii. Medicii chinezi uimesc adesea lumea occidentală utilizând acele ca anestezice în timpul unor operaţii chirurgicale de anvergură. Se întrevede obţinerea de bune rezultate şi in stomatologie.

Revitalizare. Acupunctura este indicată în stări de epuizare generală prelungită, atât fizică cât şi psihică. Studii ştiinţifice au scos în evidenţă influenţa terapiei cu ace asupra activităţii cerebrale, pe care o stimulează, obţinându-se un efect revigorant.

Tratamente tradiţionale şi moderne

Indiferent de metoda de tratament pe care acupunctorul decide să o folosească – din considerente medicale sau ţinând de şcoala (tradiţională sau modernă) de care aparţine, lucrul cel mai important pentru succesul terapiei rămâne diagnosticarea corectă. El va putea opta pentru ace, ventuze, moxibustie, electropunctură, acupunctura cu laser, ultrasunete sau unde luminoase, însoţite sau nu de tratamentul ajutător cu plante.

Spre surprinderea lor, pacienţii care se află la prima şedinţă de acupunctura constată ca nu sunt pur şi simplu „înţesaţi” cu ace. Uneori este suficient să ridice puţin mâneca pentru a li se aplica 2-3 ace la încheietura mâinilor. Înţepăturile pot provoca somnolenţă, furnicături sau amorţeală. Eficacitatea tratamentului nu depinde de numărul de ace. Efectele (mai ales în cazul durerilor) se pot produce imediat. În alte cazuri, ele apar abia după un interval de timp.

Pacientul poate resimţi o stare de somnolenţă sau, dimpotrivă, de revitalizare. Totul depinde de natura punctelor de acupunctură (tonifiere sau dispersie) şi de profunzimea înţepăturii. Uneori, simptomele pot părea că se agravează, pentru a dispărea mai apoi încetul cu încetul. De regulă, ameliorările pot fi constatate după 3-4 şedinţe de acupunctura.