În timp ce alimentele naturale, proaspete, neprelucrate şi nedegradate, oferă organismului întreaga cantitate de proteine (în cazul lactatelor, de până la 96-98%), prelucrarea termică a cărnii, practic înjumătăţeşte aportul proteic. Acest aspect va fi şi mai elocvent evidenţiat la capitolul de toxicologie a cărnii.
Michel Karen-Werner în “L alimentation vivante – Miracle de la vie”(1989), arată că problema proteinelor este eronat pusă, că de fapt omul nu de proteine are nevoie, ci de aminoacizi şi că în vegetale aceştia se găsesc ca atare şi nu constituiţi “în proteine vegetale”. Acest lucru este de o extremă importanţă deoarece se ştie că proteinele în actul nutriţional sunt descompuse mai întâi în aminoacizi şi apoi absorbite, proces care reclamă cel mai mare consum de energie din partea organismului, în procesul de digestie
În capitolul intitulat “Eroarea comisă pe tema cărnii ca furnizoare de energie”, în lucrarea sa, intitulată “Destinul din bucătărie” din ciclul “Ora de consultaţie”, Dr. Otto Brucker prezintă un studiu comparativ privind procentul de aminoacizi şi al valorilor biologice dintre muşchiul de vită şi zarzavaturi. Din acesta se va observa, că procentul total de proteine este ceva mai mare în muşchiul de vacă (1,45%) decât în zarzavaturi; în schimb indicele de utilizare biologică (care are o semnificaţie mult mai importantă) este superior în zarzavaturi (cu 1,7%) faţă de cel al muşchiului de vacă reprezentând proteinele animale “ideale” din punctul de vedere nutriţionist clasic. Asta în ceea ce priveşte calitatea proteinelor.
NECESARUL DE SĂRURI ORGANICE ŞI BIOELEMENTE
Elementele minerale reprezintă numai cca. 6 % din greutateacorporală şi totuşi au un rol important în nutriţie. Din cele 100 elemente minerale cunoscute, doar 20 – 21 sunt necesare pentru asigurarea structurilor tisulare şi pentru desfăşurarea normală a proceselor metabolice, acestea fiind numite bioelemente.
După cantităţile care se găsesc în organism elementele minerale au fost grupate în macroelemente şi microelemente.
Ca macroelemente amintim: carbonul, hidrogenul, oxigenul, azotul, calciul, fosforul, sodiul, potasiul, clorul, magneziul şi sulful. Microelementele numite şi oligoelemente se găsesc în organism în cantităţi foarte mici: fierul, cuprul, zincul, fluorul, iodul, cobaltul, manganul, molibdenul, cromul, seleniul. Toate elementele minerale biogene sunt esenţiale pentru că organismul nu le poate sintetiza sau înlocui.
NECESARUL DE VITAMINE
Vitaminele sunt substanţe organice naturale, necesare organismului în cantităţi foarte mici, dar pe care omul nu le poate sintetiza pe măsura nevoilor sale. Din această cauză trebuie să le primească din mediul ambiant prin alimente, pe unele din ele ca atare, iar pe altele sub formă de provitamine. Prezenţa lor este indispensabilă pentru desfăşurarea normală a proceselor matabolice generatoare de energie, cât şi a celoranabolice morfogenetice. Din aceste motive vitaminele sunt considerate biostimulatori intrând în grupa substanţelor active alături de enzime şi hormoni.
Cele mai importante vitamine sunt: vitamina A sau antixeroftalmică – liposolubilă, complexul vitaminic B (B1, B2, B3, B5, B6, B8, B9, B12), vitamina C sau antiscorbutică (hidrosolubilă), vitamina D sau antirahitică (liposolubilă), vitamina E sau tocoferol (liposolubilă), vitamina F (liposolubilă), vitamina K sau antihemoragică (liposolubilă).
Lasă un răspuns