Eckhart Tolle ne întreabă “Nu este noţiunea de pământ nou doar o alta viziune utopică? Nu, deloc. Toate viziunile utopice au în comun proiecţia mentală a unui viitor în care totul va f bine, noi vom fi salvaţi, va fi pace şi armonie şi problemele noastre se vor sfârşi. Au existat multe astfel de viziuni utopice. Unele au sfârşit în dezamăgire, altele în dezastru.
Pământul nou nu este o utopie
În centrul tuturor viziunilor utopice se află una dintre principalele disfuncţii structurale ale vechii conştiinţe: căutarea salvării în viitor. Singura existenţă pe care o are viitorul este gândul din mintea voastră, astfel că atunci când căutaţi în viitor salvarea, în mod inconştient căutând salvarea în mintea voastră. Sunteţi prinşi în capcana formei a egoului.
„Şi am văzut cer nou şi pământ nou”, scrie profetul biblic. Fundaţia unui pământ nou este un cer nou — conştiinţa trează. Pământul — realitatea exterioară — este doar reflexia sa în afară.
Apariţia unui cer nou şi, implicit, cea a unui pământ nou, nu sunt evenimente viitoare care ne vor elibera. Nimic nu ne va elibera, fiindcă doar momentul prezent ne poate elibera. A realiza aceasta înseamnă a vă trei. Trezirea ca eveniment viitor nu are niciun înţeles, căci trezirea înseamnă realizarea Prezenţei. Aşadar, cerul nou conştiinţa trezită nu este o stare de atins în viitor. Un cer nou şi un pământ nou răsar în voi în acest moment, iar dacă nu răsar în acest moment, atunci nu sunt altceva decât un gând în mintea voastră şi prin urmare nu răsar deloc. Ce le-a spus Isus discipolilor?
„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru vostru”.
În Predica de pe munte, Isus face o profeţie pe care puţini oameni au înţeles-o până astăzi. El spune: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.” în versiunile moderne ale Bibliei, „blânzi” este tradus ca „umili” (autorul se referă la versiunea în limba engleză a Bibliei). Cine sunt cei blânzi sau umili, şi ce înseamnă că ei vor moşteni pământul?
Cei blânzi sunt cei lipsiţi de ego. Ei sunt ci care au realizat că adevărata lor natură esenţială este conştiinţa şi recunosc esenţa în toţi „ceilalţi”, în toate formele de viaţă. Ei trăiesc în starea de abandon şi simt astfel unitatea lor cu întregul şi cu Sursa. Ei întruchipează conştiinţa trează care modifică toate aspectele vieţii de pe planeta noastră, inclusiv natura, căci viaţa pe pământ este inseparabilă de conştiinţa umană care o percepe şi interacţionează cu ea. În acest sens pot fi
înţelese spusele christice: cei blânzi vor moşteni pământul.
O specie nouă apare pe planeta noastră. Ea apare acum şi voi înşivă sunteţi această specie!”
Eckhart Tolle – Un pământ nou – Cartea poate fi citită aici!
Lasă un răspuns