Din Egiptul faraonic, odată cu papirusul Kahun, din jurul anului 2000 î.Hr. şi până astăzi, isteria apare, în decursul celor peste 4000 ani de istorie, ca o entitate autonomă, care, printr-o mişcare auto-referenţială, se re-prezintă pe sine prin chiar tabloul simptomatic care a consacrat-o.
Termenul “isterie” rezistă de multă vreme injuriilor timpului şi ale omului.
Jean Martin Charcot
Isteria este o maladie cuprinsă în cotidian și din acest motiv, teatrul de control al istericului, constituie pentru specialiști o adevărată provocare, un mod incert de a concluziona care sunt formele simptomatice reale ale isteriei.
Cercetăm în cele ce urmează, isteria ca maladie simptomatică, observând și analizănd adiacent, etimologia ei prin sapte concepte caracteristice: teatralismul, personalitatea multiplă, sinuciderea, conversiunea, sarcina falsă, tratamentele iluzorii și relația cu sinele (inconștientul).
CUPRINSUL ARTICOLULUI
1. Isteria – Etimologia si Teatralismul istericului
Se vorbeşte despre teatralismul istericului, care corespunde, în diverse grade, unei confuzii între fantasmă şi realitate, dar nu se vorbeşte despre teatralismul Isteriei care corespunde unei confuzii etimologice originare, confuzie al cărei act de naştere este emblematic:
Isteria “şi-a ascuns” originea etimologică – husteros, hysteros, pentru a se identifica cu un rol, care chiar dacă nu i-a aparţinut, a consacrat-o – hustera, hystera.
În limba greacă termenul isterie are deasemeni două forme gramaticale – una substantivală – hystera (cu semnificaţia de matrice, uter) şi cealaltă formă, adjectivală – hysteros (semnificând – cel ce vine după, urmează – anume – mai târziu, postum -, -après-coup -).
S-a descoperit că adjectivul hysteros a fost termenul originar, din care a derivat substantivul hystera. Poate constitui o simplă coincidenţă faptul că semnificaţia originară a termenului isterie este après-coup (dupa aceea) ? Deplasarea şi conversia cauzei cu efectul recomandă isteria de la bun început; ascunderea originii şi identificarea cu semnificaţia secundară au determinat prejudecata care alătură cu necesitate isteria femininului şi determină ceea ce se poate numi, în istoria acestei maladii, curentul uterin.
Un aport important al lui Charcot a fost recunoaşterea isteriei masculine, cu o semiologie precisă. Şi aceasta nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat hazardul – dezafectarea unei clădiri din Salpetriere şi constituirea “cartierului epilepticilor simpli”, prin reunirea epilepticilor cu istericii. Chiar dacă Charcot a demontat prejudecata relaţiei necesare isterie-feminin, curentul uterin şi-a continuat nestingherit existenţa, semn că Isteria nu renunţă la rolurile şi camuflajele sale importante. Şi acest lucru este conţinut chiar în panoul care se găseşte astăzi în “Cartierul Charcot” din Spitalul Universitar Salpêtrière – unde este reprezentată una din celebrele şedinţele ale “clinicilor de vineri”, iar pacientul lui Charcot este o femeie…
2. Isteria fără personalitate și personalitatea multiplă a istericului
Stări crepusculare, de mare spectacol, corespondente personalităţii multiple, în care istericul, cât şi Isteria, îşi pierd propria personalitate (al cărei contur se sustrage cunoaşterii şi definiţiei) pentru a deveni şaman, vrăjitoare, personalitate charismatică.
Afirmaţia lui Galenus, din sec.II, este potrivită: “isteria este doar un cuvânt, dar diverse şi nenumărate sunt formele pe care le ia”
Istericul intră în scenă şi îşi oferă corpul ca suport al invizibilului, ca încarnare a schimbării. Iar dacă schimbarea de sine nu este posibilă, rămâne doar schimbarea celorlalţi: subiectul isteric este cel care se supune martiriului, cel care ne relevă miracolul, cel prin care se realizează schimbarea politică. Iar Isteria trece din hainele maladiei în cele ale vrăjitoarei, ale liderului, susţinând din plin normalul social, cu forţa marginalităţii sale.
3. Isteria eliberata prin tentative de suicid
Tentative de suicid, pentru a descărca brusc angoasa acumulată – şi pentru a fi de fiecare dată salvată. Conceptul de maladie isterică dispare odată cu întregul curent medical naturalist, în momentul instaurării doctrinei augustiniene, cu a sa inapetenţă pentru sexualitate, atribuită figurii răului.
Extazul apolinic al antichităţii se numeşte acum posesiune diabolică, iar manifestările somatice spectaculare ale isteriei sunt interpretate ca marca satanei. De astă dată Isteria este salvată de Paracelsius, în secolul XVI, care evocă pentru prima oară, paralel cu “interpretarea diabolică” augustiniană, originea psihologică a maladiei isterice pe care o denumeşte – chorea lasciva (dansul jucaus).
În 1980, odată cu apariţia Manualului pentru Statistica şi Diagnosticul Tulburărilor Mentale, ediţia a III-a, Isteria comite cea mai recentă tentativă de suicid, fiind “dezintegrată” într-o serie de diagnostice cuprinse în categoriile tulburărilor somatoforme şi a tulburărilor disociative (tulburarea de conversie, tulburarea de somatizare, personalitatea multiplă, amnezia psihogenă etc.).
Oare astăzi, la aproape 10 ani de când DSM a desfiinţat-o, ne putem imagina mormântul Isteriei pe care să fie gravat: “2000 î.Hr. – 1980” ? De fapt, Isteria nu poate fi atinsă decât de acest gen de moarte rituală şi aceasta în aşteptarea unei noi recunoaşteri. Emblema aşteptărilor sale mereu împlinite o reprezintă clădirea care a găzduit clinica lui Charcot (atât de importantă pentru Freud). Clădirea disonant nerenovată în peisajul Salpêtrière-ului, se încăpăţânează parcă să rămână un memento al “renaşterilor” sale. De fapt, în chiar demersul psihanalitic, un principiu major enunţă nevoia unei renaşteri rituale ca preţ al unei morţi – pentru a trata şi vindeca isteria, trebuie creată o nouă isterie artificială.
4. Isteria cu tulburări conversive – Isteria Samanica
Tulburările de conversie ale Isteriei îi deplasează permanent înfăţişarea “de jos înspre sus”, de la “matrice” la şarpe. Motivul deplasării ascendente însoţeşte lunga istorie a maladiei: din papirusul Kahun și Ebers aflăm că etimologia isteriei ţine de “o deplasare a matricei aflată în stare de inaniţie” spre partea superioară a corpului, în scopul de “a regăsi umiditatea şi prospeţimea”.
În 1820, Jean Georget, care poate fi încadrat curentului neurologic convulsiv, descrie nimfomania ca o entitate nosografică desprinsă din isterie. Se arată că în cazul nimfomaniei putem constata existenţa unei deplasări ascendente a părţii de jos a corpului. Problematica deplasării de jos în sus o întâlnim în peisajul oferit de yoga. Kundalini este descrisă concomitent sub forma unui şarpe, a unei zeiţe şi a unei “energii”, iar Jung o consideră un “curent emoţional”. Acest “curent emoţional” trebuie să străbată de jos în sus cele şapte chakre – cele şapte centre ale conştiinţei.
Relaţia dintre isterie şi figura şarpelui apare în varii contexte culturale. George Devereux aminteşte de maladia imu a populaţiei Ainu (cea mai mare populatie indigena din Japonia), care se încadrează cu certitudine în isterie. Tulburarea se declanşează la simpla exclamaţie “şarpe !”, fie că există sau nu un şarpe, real sau de jucărie, în vecinătate – şi aceasta într-un loc în care şerpii veninoşi nu sunt frecvenţi. La populaţia indienilor mohave întâlnim două explicaţii ale maladiei hikwi-r (încadrabilă aceleiaşi categorii).
Şamanul Ahma‘ Huma:re spune : “În anumite lacuri trăieşte o specie de şerpi de origine supranaturală al căror şef are două capete, câte unul la fiecare extremitate. Dacă acest şarpe atacă o persoană, fie în viaţa reală, fie în vis, victima capătă maladia hikwi-r”.
Şamanul Hivsu:Tupo:ma are însă o altă părere : “Dacă în timp ce înoată împreună, o femeie se împreunează în apă cu un bărbat, ea va lua maladia”.
Simbolismul sexual al primei explicaţii este dezvăluit de cea de a doua, situată într-un palier de suprafaţă, asumat de şaman în discuţia cu cercetătorul. Iată cum floridul simbolism ofidian se adresează şi figurii Isteriei, trimiţând către spaţiul oedipian.
În mitologia românească întâlnim o boală cauzată de şarpe care “intră în gura omului”. Aceşti şerpi ascunşi în stomac, poartă boli şi dureri. Pentru a fi alungaţi se spune că omul bolnav trebuie ţinut cu capul în jos, deasupra unui vas cu lapte abia fiert; atras de aburii acestuia, şarpele iese din stomac şi se repede la lapte. Asemănarea cu tratamentele isteriei în care uterul este atras la locul său prin fumigaţii cu plante atractive (de care vom aminti) este frapantă.
Este de remarcat faptul că, în 1670, Thomas Willis, leagă originea tulburării isterice de existenţa unor “spirite animale” în om. Imaginea metaforică a migraţiei uterului sau a unei “energii” înspre partea superioară a corpului, trimite, după Pascal Herlem, la un loc comun, la o confuzie între organele sexuale şi reprezentările dorinţei.
Melanie Klein interpretează această confuzie în ordinea identificărilor originare – de reminiscenţele de care suferă istericul se poate articula o confuzie fantasmatică între partea de jos şi cea de sus a corpului. Există în ontogeneză o perioadă când spaţiul şi timpul corporal se conţin reciproc; acest moment este responsabil cu comutativitatea direcţiilor.
După Freud, simptomatologia isteriei reflectă capacitatea la deplasare a zonelor erogene, capacitate manifestată în orientarea şi identificările originare ale copilului. M. Klein este de părere că identificarea constituie o etapă preliminară formării simptomului; tocmai această identificare permite istericului să opereze deplasarea caracteristică de jos în sus.
Jean-Michel Petot dezvoltă această idee arătând că fenomenele de conversie isterică au drept condiţie specifică refularea precoce, la finele primului stadiu al identificărilor originare, în perioada de intricare a proceselor de investire a jumătăţii superioare a corpului cu procesul, deja început, al investirii obiectelor exterioare, pornind de la identificarea lor cu zone ale corpului. Astfel descărcarea angoasei prin inervaţie somatică trimite la faza în care zonele corpului sunt echivalente ca valoare a plăcerii libidinale.
5. Tratamente false – Isteria si fumigatiile cu plante
Isteria se recomandă şi prin lipsa de modificări organice, care reclamă întotdeauna false tratamente. Revenind la papirusul Kahun, aflăm ca modalitate de a atrage uterul în jos, fumigaţiile vaginale cu plante aromate şi atractive, în paralel cu contra-fumigaţii cu plante repulsive, aplicate din direcţie opusă. Aceste manevre conduc la “ademenirea” uterului din partea superioară a corpului, unde se presupunea că se află.
În anul 1910, după 4000 de ani, tratatele de farmacologie recomandă, încă o dată, tratarea isteriei prin fumigaţii cu Asa foetida (Ferula) sau cu valeriană. Astfel, fumul, ca imagine a relatiilor dintre pământ şi cer, dintre jos şi sus, este chemat să opereze în chiar propriul său spaţiu, restabilind ordinea firească a spaţiului şi timpului corporal.
6. Pseudociesis – Sarcina falsa a femeilor isterice
Anamneza Isteriei ne face martorii unui pseudociesis, care însă, în ciuda prefixului, a condus la o naştere – psihanaliza isteriei sau (re)descoperirea inconştientului. De aceea ne putem întreba care este filiaţia reală: isteria la originea inconştientului sau inconştientul la originea isteriei? Este oare întâmplător faptul că isteria este responsabilă cu naşterea psihanalizei?
De la Emmy von N, a cărei exclamaţie către Freud, datată 1 mai 1889 – “Nu vă mişcaţi ! Nu mai vorbiţi ! Nu mă atingeţi !”– a brevetat metoda asociaţiei libere, la Miss Lucy R., Anna O (Bertha Pappenheim), Katarina, Dora, Cécilie, Elizabeth v. R., isteria profilează corpusul clinico-teoretic al psihanalizei. Isteria nu pune numai problema originii dorinţei şi a dragostei (după Pascal Herlem) ci şi a originii instrumentului datorită căruia o putem mai bine înţelege.
7. Principiul incertitudinii – Relatia dintre isterie si sinele
Fără a putea defini o filiaţie, Isteria şi inconştientul, Isteria şi sinele, au referinţe comune substanţiale – istoria isteriei se apropie de definiţia proceselor primare: isteria acoperă simultan totul şi nimic, este permanent identică cu sine fără a rămâne aceeaşi, moare dar este încă vie.
Poate tocmai structura isteriformă a istoriei isteriei este proba cea mai convingătoare că nimic nu s-a schimbat timp de 4000 de ani, nici în ceea ce priveşte prejudecăţile, nici în ceea ce priveşte cunoaşterea şi că unicul lucru care rămâne îl constituie cercetarea propriilor noastre incertitudini – în maniera lui Heisenberg – având în vedere că tentativa de a ne face o imagine despre Isterie poate fi suficientă pentru a-i falsifica realitatea.
Cu speranța că nu v-am oferit nici o certitudine asupra acestui vast și iminent concept existențial, Isteria, vă invit să cercetați pe urmele noastre. Pornind de la premisa “toți suntem puțin luați”, nu vă abțineți să comiteți acte de bravură psihanalitică și să intrați în bucla permisă a maladiei isterice manifestate la nivel de sine, de inconștient, de vibrație energetică negativă, de exaltare spirituală blocată, de conversie transcendentală degresivă a omului de azi.
O scurtă bibliografie despre isterie:
- Galenus din Pergam (wikipedia)
- Spectacolul Isteriei de Barbara Agreste (ebook PDF)
- Aparitia dansului si isteria in epoca medievala – Chorea – (teza online)
- Manualului pentru Statistica şi Diagnosticul Tulburărilor Mentale, ediţia a III-a (PDF – in engleza)
- Papirusul Kahun – Traducere in engleza de Stephen Quirke (text+poze+audio pronuntie originala)
- Shamans and Imu: Among Two Ainu Groups – Ohnuki‐Tierney – 1980 (PDF)
Lasă un răspuns