Joia Mare şi focul mortilor – traditii si legende romanesti

În Joia cea Mare sau joia morţilor, ziua în care Iisus a fost vândut de către Iuda, slujitorii lui Caiafa au făcut în curtea arhierească un foc, pentru a se încălzi. Focul Morţilor se face în Joia Mare, când sufletele celor morţi se încălzesc la el.

Joia Mare – traditii romanesti

În Vrancea, la Soveja, se crede că în această zi morţii vin pe la casele oamenilor. In Mehedinţi se face foc din lemne de alun, peste care se pune tămâie pentru afumat (cununa Mântuitorului a fost făcută pe o nuia de alun). In Gorj se face foc până în ziuă, din boji, pentru a se încălzi picioarele morţilor, iar în Moldova, în dimineaţa Joii Mari, înainte de a cânta cocoşii a treia oară, oamenii fac foc prin ogrăzi, acest foc simbolizând focul unde a fost oprit Apostolul Petru şi s-a lepădat de Iisus, înainte de a cânta cocoşul a treia oară.

Joia Mare – Joimarele

Joia Mare este ziua in care sufletele mortilor se intorc acasa. Ele raman pana la Sfantul Gheorghe sau pana in sambata de dinaintea Rusaliilor. Mortii sunt pomeniti in biserica, saracilor li se dau colaci sau covrigi, haine si ulcioare pentru sufletele mortilor, pentru ca mortii sa poata manca, bea si imbraca haine noi.

In Joia Mare se face foc in curte si se pun scaune pentru ca mortii sa se aseze, sa-si potoleasca setea si sa se poata incalzi. De asemenea, se aprinde foc in cimitir, iar in casa lumanari.

Sufltele mortilor pentru care au fost aduse pomeni, se intorc, multumite, in morminte, ale celorlalti se intristeaza si au motive sa se razbune.

Aceasta zi era importanta si pentru ca pana in aceasta zi femeile trebuiau sa fi terminat de tors canepa si lana (Joimarita). In cursul zilei nu se doarme daca omul doreste sa fie, vara, vesel si cu dragoste de munca. Fetele fac diferite farmece pentru a fi iubite si invitate la dans.

Joimarita

Aceasta fiinta mitica e cunoscuta in partea de Sud a Romaniei. E o femeie rea si urata, mare cat o sura, cu un cap enorm, peste care poarta o patura groasa, are dintii rari – pe scurt – un monstru sau o fantoma, un spirit sau o stafie. Ea are insusirea de a mirosi de la departare caierul de canepa netoarsa.

Joimarita apare in Joia verde in casa in care arde focul in soba, unde se afla mancare si bautura pentru morti. In aceasta zi femeile dau de pomana un colac pentru morti, in speranta ca joimarita nu va aparea.

Ca stafie a torsului sau ca zeita a canepii, ea apare in Joia verde in zorii zilei – regional la 9 martie – cu un ulcior plin cu carbuni si verifica daca femeile au tors toata cantitatea de canepa, in sau lana pe care o aveau. Daca o femeie nu-i deschide usa, ea cere obiectelor din casa s-o deschida. Daca gaseste caiere netoarse, ea pune mainile femeii pe jar, ii zdrobeste degetele.

Uneori ea se aseaza langa femeie, toarce totul intr-un timp foarte scurt, aoi fierbe firul si in acelasi timp o opareste pe femeia lenesa. Femeia nu poate scapa decat daca striga ca pe legendarul deal Garaleu (poate o denumire deformata pentru Galilea) a izbucnit un incendiu. Deoarece copiii Joimaritei traiesc acolo, ea alearga sa-i salveze.

Alta varianta de scapare: femeia ii povesteste chinurile canepii: semanat, plivit, cules, topit, zdrobit, etc, poveste care tine pana la primul cantat al cocosilor, dupa aceea, Joimarita nu mai are putere asupra femeilor.

Joimarita e aspra si cu barbatii: ea bate cu un resteu pe cei care n-au terminat de arat, celor care nu au dus gunoiul pe camp sau acelora ale caror obiecte impletite nu sunt bine facute, le arde mainile.

Cu timpul, Joimarita a devenit o masca. In Joia Verde, e purtata din casa-n casa. Ea se preface ca vrea sa arda pe ochii femeilor, mai ales ai fetelor, caierele ramase netoarse. Masca e purtata de un tanar, insotit de alti doi barbati, cu clopote de animale  si cu fluiere. Ei intreaba daca fata a tors tot si cer oua si alte daruri.

Joimarita pare a avea cateva trasaturi comune cu cunoscutul “Chunkle” al germanilor din Elvetia.