Cred că din exterior cu toții putem observa cu ușurință aceste limite impuse copiilor. Unii părinţi au uitat ce înseamnă a fi copil (cine ştie poate aşa au crescut şi ei, cu aceste limite) şi că cel mai important pentru acesta este a descoperi lumea prin JOC.
Copiilor le place să se joace cu orice au la îndemână, iar “sarcina ” părinţior este aceea de a supraveghea, dacă nu “au chef” să participe. Astăzi în timp ce mă plimbam cu Bogdan, am auzit amândoi o mămică care îi spunea copilului “Pleacă de acolo că te murdăreşti!” Nici măcar nu a remarcat că se juca!
Ideea e că acest caz nu este singular şi aud de multe ori părinţi care le spun copiilor : “Nu fă aia!”, “Nu ai voie!”(pentru că aşa zic eu), deşi sunt lucruri care nu au nici un efect negativ asupra copilului sau care nu îi fac rău. E ca şi cum i-ai cere unui copil să înceteze să se mai poarte aşa şi să fie ca un om mare. De asta unii copii nu mai au copilrie, sau ajung să fie ceea ce fac părinţii din ei sau încetează să mai fie copii-pentru mine asta e unul dintre cele mai frumoase lucruri să mai pot SĂ FIU COPIL.
Încerc să înteleg ce e mai important copilul sau celelalte lucruri. Am mai discutat despre acest lucru in articolul Educaţia deficitară în sistemul familial unde dădeam exemplu unei verşoare de-a mele pentru care era mai importantă achziţionarea unei canapele decât petrecerea timpului cu băieţelul ei.
Lasă un răspuns