După ce a asistat la prestaţiile a două mediumuri cu materializări, tânăra Florence, atunci în vârstă de 16 ani, şi-a descoperit vocaţia: vrea să devină medium. Ea este tentată de gloria pe care speră să o obţină şi, de ce nu, de banii cu care în anii 70 ai secolului al XIX-lea sunt răsplătite mediumurile care apar în spectacole. Cu acordul familiei sale, îşi face „ucenicia” sub îndrumarea unui anume domn Herne. Cum este foarte interesată şi foarte pricepută, în curând, ea se hotărăşte să zboare cu propriile aripi.
Pentru a o cruţa de orice grijă pentru existenţă (în acea epocă mediumurile erau plătite de spectatori), un mecena din Manchester, domnul Charles Blackburn, îi oferă o remuneraţie lunară. Astfel, ea nu va fi obligată la niciun control.
Mecenat cu dublu tăiş, care trebuia să-i permită să-şi păstreze independenţa necesară evoluţiei facultăţilor ei, dar care îi oferă libertatea de a trişa după bunul ei plac, cu condiţia să rămână cât de cât credibilă în spectacol… La începutul carierei, se lasă închisă, îmbrăcată toată în negru, într-un dulap cu găuri în uşi precum hublourile. Abia s-a aşezat, cu nişte sfori pe genunchi, că, redeschizând dulapul, o găsim legată fedeleş. E opera spiritelor…
Dar, cum spune Robert Tocquet, „acest fenomen nu este decât o intrare în materie puţin demnă de atenţie”… Salonul în care are loc şedinţa se cufundă în penumbră, fasciculele luminoase ale unei lămpi se concentrează asupra unuia dintre hublourile superioare ale dulapului. Şi ce se vede acolo? Un chip palid despre care se spune că ar fi cel al lui Katie King, moartă cu două secole în urmă…
Curând, în faţa unei atări credulităţi, Florence Cook capătă curaj şi iese din cabina sa spiritistă, de data aceasta toată în alb, pentru a se plimba printre spectatori. Până în ziua în care un sceptic, domnul William Volkman, asistă la reprezentaţie în schimbul câtorva bijuterii. Este 9 decembrie 1873. Domnul William Volkman urmăreşte timp de 40 de minute prestaţia Katiei King, trăsăturile ei, talia pe care o pune în valoare mergând în vârful picioarelor, gesturile, mersul, particularităţile limbajului. În final, e convins că Florence Cook şi Katie King nu sunt decât una şi aceeaşi persoană.
Aşteaptă apoi ca „fantoma” să treacă pe lângă el; o apucă de încheietura mâinii, apoi de mijloc. Katie King se zbate, se apără cu o mare şi juvenilă vigoare. Spre deosebire de „ce ne puteam aştepta de la o fiinţă evanescentă” (Robert Tocquet), apariţia nu se dematerializează ca să scape de sceptic. Katie Florence nu-şi salvează onoarea decât datorită a doi oameni fermi, care îl neutralizează pe Volkman şi-l imobilizează.
Fidelii denunţă un sacrilegiu; a doua zi, în presă, ei îl vor critica aspru pe îndrăzneţul scandalagiu. Imediat, o mână vine în ajutor şi face întuneric în sală. La adăpostul acestuia, mediumul se refugiază în dulapul lui spiritist. Cinci minute mai târziu se aprinde becul cu gaz: ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Florence Cook apare legată fedeleş pe scaunul ei. Dovada, dacă asta este aşa ceva, că ea poseda, într-adevăr, puterile oculte pe care le reclama… Katie King s-a manifestat cu adevărat! Katie Florence va reuşi, mai târziu, să-l păcălească şi pe un om cu mare greutate ştiinţifică: William Crookes.
Lasă un răspuns