Somnul este o moarte incompletă; moartea este un somn perfect. Natura ne supune somnului pentru a ne obișnui cu ideea morții și ne avertizează prin vise de persistența unei alte vieți.
Lumina astrală în care ne cufundă somnul este ca un ocean în care plutesc nenumărate imagini, fragmentele unor existențe naufragiate, miraje și reflecții ale celor actuale, presentimente ale celor viitoare. Dispoziția noastră nervoasă atrage spre noi acele imagini care corespund agitației, oboselii noastre speciale, cum un magnet plimbat printre fragmente metalice ar atrage și ar alege pilitura de fier.
Visele ne indică boala sau starea de sănătate, calmul sau agitația mediatorului nostru plastic, și în consecință a aparatului nostru nervos. Ele ne formează presentimentele prin analogia imaginilor.
Toate ideile noastre au un dublu semn pentru noi cu privire la dubla noastră viață.
Există un limbaj al somnului imposibil de înțeles în starea de veghe, ale cărui vorbe chiar nu pot fi deslușite. Limbajul somnului este limbajul naturii, hiroglifică în caracterele ei și ritmată în sunete.
Somnul poate fi vertiginos sau lucid. Nebunia este o stare permanentă de somnambulism vertiginos. O comoție violentă îi poate trezi pe nebuni tot așa cum îi poate ucide.
Halucinațiile, când antrenează adeziunea inteligenței sunt accese trecătoare de nebunie.
Orice oboseală a spiritului provoacă somnul, dar, dacă oboseala este însoțită de agitație nervoasă, somnul poate fi incomplet și ia forma somnambulismului.
Poți adormi uneori în momentele de viață reală și atunci în loc să gândești, visezi. De unde vin aceste reminiscențe ale unor lucruri pe care nu le-am trăit niciodată? Ele sunt visele din starea de veghe. Acest fenomen al somnului involuntar nesesizat, traversând brusc viața reală, se produce frecvent la toți cei care-și suprasolicită sistemul nervos prin excese de muncă, de veghe, de băutură sau de orice altfel de tensiune.
Monomanii dorm când se dedau la acte dezonorante, nemaipăstrând nici o amintire la trezire. Când Papavoine a fost arestat de jandarmi, el le-a spus foarte calm „m-ați luat drept altul„, adică tot somnambulul vorbea.
Edgar Poe, nefericitul om de geniu care se îmbăta, a descris într-o manieră teribilă somnambulismul monomanilor. El ne prezintă când un asasin care aude și crede că toată lumea aude de dincolo de dalele mormântului bătând inima victimei sale, când un otrăvitor care , spunându-și tot timpul: sunt în siguranță, numai să nu mă denunț singur, visează cu voce tare cum se denunță și chiar se denunță cu adevărat. Edgar Poe nu și-a inventat personajele, nici faptele lor, le-a visat în stare de veghe, de aceea le-a zugrăvit în culorile atât de vii ale unei înfricoșătoare realități.
Lasă un răspuns