Ca și categorisire, din punct de vedere al altoiului, avem 2 tipuri: pomi altoiti și nealtoiti. Pomi altoiti se regăsesc doar în grădini și livezi concepute de om. Natural pomii se înmulțesc prin sămânță, drajoni, butași, aceștia fiind pomi nealtoiti. Vreau să vă prezint ceva informații despre miracolul altoirii dar și anumite particularități bune la unii pomi nealtoiti.
Pomi altoiti
Un pom altoit se compune din 2 părți: portaltoiul și altoiul. În mod normal, pomii se altoiesc în pepiniere, de către persoane care se ocupă în mod special cu acest lucru, altoirea având loc la nivelul solului. În acest caz, portaltoiul este reprezentat prin partea subterană, adică rădăcina, iar altoiul prin partea aeriană, adică tulpina.
Se practică deseori și acești pomi altoiti sub coroană, la înălțimea de 60-120 cm de la nivelul solului. În acest caz, portaltoiul este rădăcina și trunchiul, iar altoiul este reprezantat de coroană. Pomii altoiti sub coroană au trunchiul mai rezistent la ger, mai ales dacă portaltoiul este o specie sălbatică sau un soi local, adaptat la condițiile de mediu. Se mai întâlnesc și cazuri când o parte din tulpină aparține portaltoiului și o parte altoiului.
În cazul în care același soi este altoit pe mai mulți portaltoi, acesta se comportă diferit. Să luăm un exemplu dintre cațiva pomi altoiti – părul altoit pe păr pădureț crește foarte puternic, intră târziu în rod, rezistă foarte bine la ger și secetă, produce multe fructe mai mici și mai slab colorate și trăiește mult, peste 100 de ani, în timp ce părul altoit pe gutui are o vigoare slabă, intră repede pe rod, este sensibil la ger, face fructe mari și intens colorate, iar pomii trăiesc puțin, 25-35 de ani. Din aceste motive, este important să se știe și soiul și portaltoiul.
Distanțele de plantare se stabilesc diferit, în funcție de vigoarea combinației soi – portaltoi și alți factori. Zona favorabilă pentru plantare se alege în funcție de cerințele soiului de pomi, dar și de cele ale portaltoiului.
Față de cei obținuți din sămânță, acesti pomi altoiti prezintă niște avantaje în plus:
- vigoare mai ridicată
- intrare mai timpurie pe rod
- fructe de calitate superioară
În plus, înmulțirea prin altoire asigură o transmitere fidelă a caracterelor la urmași, deoarece soiurile rămân neschimbate o perioadă mare de timp.
Un soi de pomi nu se poate altoi așa, la întâmplare, pe orice portaltoi. Între cei doi trebuie să existe o afinitate, o potrivire a însușirilor, altfel, altoirea nu este cu succes, sau, chiar dacă se prinde, mai târziu se dezbină la locul de altoire din cauza sudurii slabe și incomplete realizată între parteneri. Există cazuri când această nepotrivire între altoi și portaltoi devine vizibilă după mulți ani de convețuire. Acesti pomi altoiti au simptomele vizibile ale nepotrivirii, printre care se numără:
- apariția unei umflături la locul altoirii
- diferențele mari de grosime dintre altoi și portaltoi
- vigoarea prea slabă a pomilor
- îngălbenirea și căderea prematură a frunzelor toamna,
- fructificarea excesivă de la o vârstă timpurie
- creșterea redusă a lăstarilor.
Video: altoire la par
Dacă potrivirea între altoi și portaltoi este slabă, atunci durata de viață a pomilor scade considerabil.
Înmulțirea la pomi nealtoiti
Numesc pomi nealtoiti cei ce cresc pe cont propriu – unii se înmulțesc vegetativ prin drajoni, marcote și butași înrădăcinați, iar alții prin semințe.
Drajonii sunt lăstarii crescuți din rădăcinile pomilor. Aceștia se întâlnesc adesea la vișinii și prunii locali, care cresc pe rădăcini proprii. Pe porțiunea subterană, drajonul formează rădăcini. Dacă se separă de planta mamă, împreună cu rădăcinile crescute spre baza lui, rezultă o nouă plantă identică cu cea din care provine.
Este bine de știut ca drajonii să se recolteze de la plantele care au capacitate slabă de drajonare, deoarece acest lucru se transmite ereditar. Emiterea a mulți drajoni este un defect și nu o calitate, deoarece aceștia, la început se hrănesc pe seama plantei mamă pe care o slăbesc. Mai mult chiar, prea mulți drajoni împiedică o bună lucrare a solului, cer multă atenție și muncă pentru suprimarea lor periodică.
În cazul unor specii, cum ar fi gutuiul și alunul, înmulțirea se face prin marcote sau prin butași înrădăcinați. În această situație, ca și în cazul drajonilor, caracterele plantei mamă se păstrează întru totul și la urmași.
Diferențele dintre pomi altoiti si pomi obținuți din sămânță
Aceștia nu moștenesc întru totul caracterele și însușirile plantei mamă de la care s-a luat sămânța, deci vor fi mai mult sau mai puțin diferiți de aceasta. Majoritatea speciilor și soiurilor de pomi nu pot lega fructe cu polen propriu, ci numai cu polen străin adus de albine sau de vânt de la alte soiuri din cadrul aceleiași specii.
Așadar, planta obținută din sămânță moștenește nu numai însușirile plantei mamă, ci și pe acelea ale plantei tată care a dat polenul și care în majoritatea cazurilor este necunoscută.
De cele mai multe ori s-a constatat că pomii obținuți din semințe tind să revină la specia sălbatică din care provin, motiv pentru care la soiurile de pomi și de arbuști fructiferi nu se folosește înmulțirea prin semințe. Există totuși câteva specii de pomi – piersic, cais, corcoduș – la care soiurile leagă fructe cu polen propriu (sunt autofertile) și se transmit destul de fidel caracterele la urmași.
Soiurile aparținând acestor specii pot fi înmulțite și prin semințe, doar că e bine ca acestea să fie recoltate din fructe mature de la plantele cele mai productive, rezistente la atacul bolilor și insectelor, cu fructe de calitate foarte bună și cu coacere târzie.
Prin sămânță se înmulțește frecvent și nucul, dar puieții de nuc, când provin de la aceeași plantă, sunt foarte diferiți. Foarte rar se găsesc doi nuci ieșiți din semințe care să se asemene.
Înmulțirea prin sămânță se practică deseori numai pentru obținerea unor puieți care apoi să fie pomi altoiti, precum și a pomilor utilizați în fond forestier (nuc, castan cu fructe comestibile).
În concluzie, pe lângă casă este cel mai indicat este să se planteze pomi altoiti.
Lasă un răspuns