Problemele părinților sunt problemele copiilor?

Întoarcerea la familie personal o văd ca pe o decădere. Desprinderea de ea este o evoluţie pe toate planurile pentru oricine desăfârşeşte asta. Responsabilitatea de a trăi viaţa proprie este o cauză de neocolit din existenţa noastră. Ne place să fim liberi, dorim libertatea, dar totuşi suntem legaţi de anumite variabile din viaţa noastră şi totodată libertatea noastră depinde de ele. Familia, este o variabilă dificil de tratat când vine vorba de libertatea noastră.

Deşi destui văd desprinderea de familie ca fiind ceva legat cu suferinţa, ea este defapt o eliberare a legăturilor ce ne controlează viaţa. Am un exemplu în cele ce urmează, o tânără povesteşte de întoarcerea ei acasă şi nu ezită să precizeze ce găseşte acasă.

… Am terminat facultatea, mi-am dat si demisia, asa ca e exact momentul de care au ai mei nevoie de mine sa fiu mai aproape de ei; nu de alta, dar pe langa ca bunicul si fratele meu sunt inca in recuperari dupa revenirile din spitale ( iar Mel mai trebuie sa mai faca, asa cum spuneam, inca vreo 2-3 vizite cu prelungire in diverse clinici mai mult sau mai putin straine), a mai aflat si mama ca e bolnava de Sarcoidoza de gradul 3.

Nu tin neaparat sa va spun astea doar pentru dragul de a ma compatimi, ci pentru ca astea, pentru mine, sunt intr-adevar probleme. Asa ca nici nu cred ca as fi gasit vreun moment mai bun sa ma apropii de casa …

Se poate numi acesta un caz, dar fiind atât de regăsit şi la mulţi alţii eu l-aş numi un fapt. Ceea ce m-a făcut să cred că această domnişoară nu îşi abordează viaţa cu libertatea proprie, este afirmaţia “…astea, pentru mine, sunt într-adevăr probleme”. A decis care sunt problemele ei, a decis că problemele familiei sunt problemele ei. Este tragic să observi copii că suferă alături de ceilalţi membrii ai familiei, şi o dată cu suferinţa aceasta, viaţa copilor se construieşte într-un perimetru nu prea îndepărtat de familie.

Problemele părinților nu sunt problemele copiilor

Originea problemelor este strict personală, şi dacă sunt de sănătate, ele au o cauză clară în individ, în viaţa sa, în experienţa trecutului. Când intervine copilul alături de părintele bolnav, există un sentiment de vinovăţie în copil pentru că părintele îl lasă să ia asupra sa necesitatea de a interveni în viaţa lui.

Dificil să trăieşti aşa, este ca şi cum eşti legat de mâini şi de picioare, sau mai bine spus este ca şi cum ai avea o telecomandă în mâna lor, a părinţilor.

Să treci peste aşa ceva înseamnă să priveşti problemele celor din jur ca fiind a lor şi nu ale tale. Ceea ce te implică este alegerea ta, tu alegi să faci orice ai face, dar are un efect benefic asupra ta când o faci cu deplină conştiinţă asupra faptului. Nu pot spune că tânăra domnişoare eşte conştientă de alegerile sale referitoare la legătura cu familia, pentru că asupra sa se află probleme. Ele nu sunt personale, nu sunt rezultate ale experienţei de viaţă proprie ci sunt atribuite.

Empatia nu înseamnă să fii obligat să reacționezi în detrimentul fericirii ființei tale!