În ţara noastră e foarte puţin dezvoltat acest sistem de reintegrare socială, mai bine spus este tratat foarte superficial pentru că bineînţeles există probleme mult mai importante…Pe plan teoretic ele există, chiar şi la nivel practic, dar de-abia dacă se ştie de ele.
Unul dintre aceste sisteme este cel al direcţiei de probaţiune care se ocupă de anumite persoane aflate în arest, e vorba despre cazurile în care condamnatul poate primi suspendare simplă sau suspendare cu probaţiune – adică suspendare condiţionată de participarea la anumite programe unde învaţă să comunice fără agresivitate, învaţă unele lucruri despre legislaţie, despre comportament, despre maniere. Cu toate acestea ştiu deasemenea că e destul de greu să ai acces la aceste persoane care sunt considerate “oi negre ale societăţii” deşi unii dintre ei n-au facut decât să fure o bucată de paine de foame.
Despre reintegrarea persoanelor cu nevoi speciale(dizabilităţi ) ştiu că reintegrarea înseamnă ori un spaţiu doar al lor, sau eventual un loc în “periferia” societăţii.Să nu vorbim de felul în care sunt priviţi drogodependenţii-“demonii” societăţii.
Anul trecut am întâlnit un exemplu care mi s-a parut a fi destul de bun de urmat….bineînţeles, în Italia. E vorba de o asociaţie care se ocupa în prim plan de reintegrarea acestor categorii de indivizi, însă pentru ei nu era nimic ieşit din comun, e ca şi cum ar fi vorba de o etapă pe care o poate parcurge oricine cu sau fără voia sa.
Această asociaţie este destul de extinsă şi în cadrul ei intră o clinică, o fermă agricolă, un restaurant. Ferma este întreţinută de cei care prezintă aceste “probleme”, alături de alţi angajaţi “normali” cărora nu le este frică de ceilalţi. Se bazează exclusiv pe cultivarea produselor biologice.Producţia este redirecţionată spre restaurant, piaţa orăşelului şi cel mai important spre şcoli.
Persoanele cu nevoi speciale au parte de un tratament special….adică au parte de terapie, au la dispoziţie un spaţiu nelimitat unde-şi pot manifesta abilităţile sau nu, în funcţie de ceea ce doresc(nu sunt obligaţi), alimentaţia este sănătoasă, activităţile desfăşurate sunt destul de numerose….efectiv nu duc lipsă de nimic. Din punctul meu de vedere , cel mai important este faptul că pot fi liberi, iar in natură te simţi excelent…să ai grijă de plante, de animale , să vezi cum cresc, să ştii că ai TU grijă de ele….e o responsabilitate pe care si-o asumă şi care îî fac să treacă peste ceea ce li se întâmplă, îi motivează…
Poate vor apărea şi la noi astfel de asociaţii, deşi la “modă” sunt cele neîngrijite, cu porţile închise unde nu poţi decât să “înnebuneşti”, unde nu ai cu cine să vorbeşti, nu ai ce să faci…Poate va veni acea zi în care ne vom deschide şi vom vedea că şi cel de lângă noi e om şi merită să fie tratat ca atare.
Lasă un răspuns