Un grup de oameni de stiinta nord-americani, insotiti de un ziarist, a patruns in padurea amazoniana pentru a cerceta un platou in care viata pare sa ignore legile evolutiei. Roraima! Un loc cit se poate de real aflat la frontiera dintre Venezuela, Brazilia si Guyana, care de mai bine de un secol continua sa-i incite pe naturalisti.
Roraima pare o fortareata de necucerit construita din masive stancoase cu varfurile plate. Pentru a ajunge aici, la liziera padurii tropicale, trebuie sa mergi 3 zile prin savana la o temperatura de 35ºC, strabatand platou dupa platou, traversand cateva rauri cu suvoaie puternice, terenuri accidentate cu stanci abrupte si cascade ametitoare. Adesea, oceanul de nori incepe sa vuiasca. Este un semn, explica localnicii, ca spiritele locale se razvratesc impotriva intrusilor. In momentul in care ai ajuns la capatul acestui drum trasat in urma cu mai bine de 100 de ani, imaginea unei alte planete te copleseste si pentru cateva clipe ramai impietrit de emotie in fata platoului scaldat in soare, alcatuit din monoliti in forma de temple in ruina, a enormelor ciuperci minerale, a amfiteatrelor naturale din care coboara cascade de cristale…
Pe alocuri rocile sunt acoperite cu un covor de un rosu aprins alcatuit din plante miniaturale cu siluete tentaculare. Mlastinile sunt pline de insulite suprapopulate de vegetatie. Si dincolo de aceste peisaje fantastice se intinde un labirint intunecos din care doar calauzele stiu sa iasa. Acest haos mineral are o geneza inexplicabila. Totul pare sa fi fost efectul unor pietrificari ale oceanului de nori starnit de furtuni puternice si care in cele din urma ar fi coborit pe pamint.
Primul specialist care a atins aceste platouri a fost botanistul englez Everard Im Thurn, in anul 1884, dupa o calatorie extenuanta prin Guyana Britanica, cu o durata de doua luni, in care a fost insotit de 60 de hamali indigeni. La intoarcere, botanistul englez a fost coplesit de entuziasmul amatorilor de enigme biologice, al scriitorilor si oamenilor de stiinta. Relatarile sale il vor inspira pe autorul lui Sherlock Holmes, Arthur Conan Doyle, care scrie o carte de mare succes intitulata “O lume disparuta”. O carte bintuita de animale preistorice si peisaje fantastice care va naste un mit – Mitul Roraima.
Oamenii de stiinta devin extrem de sensibili in fata acestei descoperiri. Expeditiile care au urmat au demitizat lumea lui A.C. Doyle. Pe platourile amazoniene nu au fost descoperite niciodata urmele de dinozauri. Cercetarile lor au scos insa la iveala faptul ca rocile masivilor sunt printre cele mai vechi de pe planeta. Au fost descoperite nenumarate plante endemice cu o mare densitate pe km patrat, o vegetatie care se schimba de la un varf la altul, semn al unei evolutii autohtone independente. Dupa anii ’80 s-a observat ca distributia plantelor endemice e mult mai vasta decat se credea. S-au descoperit plante similare in zone diferite. S-a recoltat polen fosil din turbariile savanei si din varfurile platourilor pentru a se stabili modul in care s-a format flora ancestrala. S-au descoperit viermi cu o lungime de 1 m, pasari necunoscute care s-au dezvoltat intr-o izolare geografica si genetica totala, adaptandu-se la conditiile dificile de climat, altitudine si infertilitate a solului. O mare parte din aceasta vegetatie nu exista in nici un loc din lume si studiul ei continua sa dea multa bataie de cap specialistilor. Paradisul din Roraima continua sa ramina invaluit in mister.
Lasă un răspuns