Tulburari instrumentale la copii – Definire, consecinte si recomandari

Numim tulburari instrumentale ansamblul deficiențelor progresive ce impiedică sau obstrucționează procesul de învățare. La unii copii, activitatea de învățare nu este un proces natural, tulburarile de învățare fiind o consecință a tulburarilor instrumentale din axa dislexic-disgrafic-discalcul. Dorim să punctăm, în cele ce urmează, consecințele acestor tulburari, concluzionând importanța terapiei individuale corespunzatoare, prin exerciții pedagogice (inclusiv logopedie).

Procesul educaţional, conceput ca o educaţie globală, include formarea şi perfecţionarea conduitelor şi structurilor perceptiv-motrice, “trunchiul comun” ce asigură achiziţia conceptelor fundamentale necesare activităţilor elementare de scris-citit-calcul.

Psihologia tulburarilor instrumentale

În contextul psihologiei contemporane, Haim G. Ginott (in 1963), bazăndu-se pe principiile holistice, defineşte pentru prima oară “instrumentele” ca fiind “ansamblul datelor neurobiologice ce intervin în adaptarea la mediul material prin intermediul motricităţii şi la nivel uman prin intermediul limbajului”.

Mai târziu, Julian de Ajuriaguerra (pshihanalist francez), bazându-se pe această definiţie, încearcă o inventariere a tulburarilor instrumentale, incluzând aici tulburarile prezente la nivelul sistemului de conduite şi structuri perceptiv-motrice:

1. Tulburari de schemă corporală şi de lateralizare,
2. Tulburari perceptiv-motrice de orientare, organizare şi structurare spaţio-temporală.

Tulburari instrumentale în relația subiect-mediu înconjurător

În concepţia lui H. Wallon, G.W. Allport şi J. Piaget (psihanalisti renumiti in progresele psihologiei copilului), schema corporală este un element de bază, indispensabil formării personalităţii copilului. Relaţia subiect-mediu înconjurător poate fi influenţată de orice perturbare apărută în schema corporală cu repercursiuni pe triplu plan: perceptiv, motric şi interrelaţional.

1. Pe planul perceptiv apar deficite cu consecinţe în actul lexic, grafic şi de numeraţie:

• confuzia între literele simetrice prin inversiunea dreapta-stânga (b-d, p-q);
• inversiunea sus-jos (u-n, d-p);
• inversiunea la nivelul literelor, scrierea în oglindă de la dreapta la stânga;
• inversiunea literelor în corpul cuvântului (cra-arc-rac);
• inversiunea la nivelul silabelor (la-al);
• inversiunea la nivelul cifrelor sau a numerelor ( 6-9, 12-21).

2. Pe planul motor, apar necoordonările şi atitudinile incorecte, dezordinea perceptivă şi motorie frapantă între 6 şi 10 ani cu repercursiuni asupra procesului de învăţare.

Deficitele de coordonare sau de disociere a gesturilor, lentoarea în organizarea acţiunilor sunt semne ale unei indisponibilităţi motrice, care de obicei sunt implicate în procesul de învăţare a scrisului: litere deformate, trăsături tremurătoare, depășirea spaţiului grafic, neglijenţa faţă de suportul material, incorecta ţinere a instrumentelor de scris.

3. Pe planul interrelaţional apare sentimentul de insecuritate care stă la originea tulburarilor afective.

Tulburarile de lateralizare, desemnate prin termenul de “dislateralitate” de către psihiatrul american S.T. Orton reprezintă “complexul de tulburari, consecvent reeducării forţate a stângăciei, cât şi acţiunea de contrariere a senestralităţii la copil”. Contrarierea lateralităţii îşi găseşte expresia la stângacii care învaţă să scrie cu mâna dreaptă, a unor erori tipice, deformări ale literelor, scris ca în oglindă şi inversări ale succesiunii literelor în cuvinte, dublări, neregularităţi dimensionale, devieri labile ale unghiului de înclinaţie în succesiunea literelor.

Tulburari instrumentale ce afecteaza procesul de invatare: omisiunile, substituirile, metatezele şi contopirile.

La aceste erori ce tin de relatia subiectului cu mediul ce-l inconjoara, se adaugă şi o altă serie ce ţine de modul de organizare pe plan interen a elementelor componente ale cuvintelor.

1. Omisiunile, ce pot afecta oricare din sunetele şi corespunzător literele dintr-un cuvânt.

Totuşi, cel mai frecvent ele se extind asupra sunetelor finale, asupra diftongilor şi triftongilor (ea,oa,eau etc.); ele apar într-o proporţie însemnată, mai ales, la grupările bi- şi triconsonantice ca de pildă: mn, cr, şt, rg, ltf, ltm, str .

2. Substituirile, care pot fi de cele mai variate tipuri.

Cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele:

• c« g;
• f« v;
• ş« z;
• s« z;
• t« d;
• m« n;
• e® i;
• b® p;
• ghe® ge sau gi;
• ci® gi sau ţi;
• ce® ci etc.

3. Metatezele ce apar, deasemenea, într-o proporţie semnificativă.

Ca şi substituirile, ele nu au un caracter exclusiv putând fi întâlnite în oricare cuvânt, dar frecvenţa cea mai mare o înregistrează cuvintele polisilabice care conţin grupuri compacte de consoane şi vocale.

4. În sfârşit, contopirile ce au un procent mai mic de producere, decât celelalte categorii de erori din activitatea de invatare menţionate mai sus.

Consecintele tulburarilor instrumentale afecteaza negativ adaptarea copilului la activitatile sociale

Psihologia copilului are o serie de observații în ceea ce privește consecințele escaladării acestor tulburari instrumentale în viața viitorului adolescent. Dintre acestea mentionăm, tulburarile de orientare, organizare şi structurare spaţio-temporală ce se manifestă prin simptome ca:

• ignorarea termenilor spaţiali;
• perceperea greşită a poziţiilor şi a intervalelor de timp;
• incorecta orientare în spaţiu şi timp;
• lipsa memorie spaţiale;
• incapacitate de organizare spaţială şi temporală;
• incapacitate de reversibilitate şi transpunere;
• inexistenţa unui ritm regulat;
• dificultăţi în înţelegerea relatiilor spaţiale şi a succesiunii evenimentelor.

Astfel, nu pot fi contestate conscinţele acestor tulburari instrumentale la copii, în activitatea de învăţare a citit-scrisului, a numeraţiei şi a calculului. Dificultăţile în citire şi scriere (dislexie şi disgrafie) ca şi cele întâmpinate în calcul (discalculie) nu trebuie să fie considerate normale şi trecătoare, ele reprezentând adesea exteriorizarea pedagogică a tulburarilor instrumentale.

Depistarea precoce a acestor tulburari instrumentale devine o cerinţă stringentă. Depistate de timpuriu aceste manifestări pot fi înlăturate prin exerciţii individuale corespunzătoare. Atunci când manifestările respective nu sunt luate în considerare la timpul oportun, devin necesare exerciţii ulterioare de ameliorare care trebuie iniţiate pe tot parcursul însuşirii citit-scrisului şi calculului.

Fără asemenea exerciţii va fi foarte greu de prevenit fenomenul de “transformare” a tulburarilor instrumentale la copii, prezente în dificultăţi de citire, scriere, calcul şi chiar în manifestări dislexico-disgrafice şi respectiv manifestări discalculice. Deasemenea, ar fi mult mai dificilă activitatea ulterioară de corectare a cestor manifestări.

Iată de ce abordarea diferenţiată, chiar individuală, a copiilor cu tulburari instrumentale şi antrenarea lor într-un sistem complex de terapie, inclusiv logopedică, devine o necesitate.

Vă așteptăm părerea în comentarii. Suntem aici să vă ajutăm cu orice nelămurire aveți!

Biografie despre tulburari instrumentale și terapia pentru copii

• Psihoterapia de grup aplicata copiilor – De Haim G. Ginott (previzualizare gratuita a cartii online)
• Psihoterapia corporala si psihologia somatica – (previzualizare gratuita a cartii online)
• Dizabilitatea invatarii – Metoda Orton Gilligham