Denumiri populare: vineţele, floarea grâului, floarea paiului, eorobăţică, măturice, zglăvoc.
Descriere. Are tulpina înaltă de 0,50—1 m, este ramificată şi acoperită cu peri pâsloşi. Frunzele sunt de culoare alburie, alterne şi liniare. Florile sunt pentamere grupate în capitule globuloase terminale sau tubuloase ; cele centrale au corola regulat tubuloasă, cele periferice au corola asimetrică în formă de pâlnie cu cinci lobi de culoare albastră ; androceul este alcătuit din cinci stamine cu an-terele unite.
Locurile de creştre. Plantă anuală sau bianuală. Buruiană de cultură, tipică pentru semănăturile de grâu şi secară. Creşte pe marginea drumurilor, prin locuri uscate şi pietroase, în zonele de câmpie şi de deal din întreaga ţară.
Recoltare. Se culeg floricelele marginale (Flores Cyani), cu corola asimetrică, cât se păstrează albastre (iulie-au-gust), pe timp uscat, după ce se ridică roua. Capitulele florale în întregime (Flores Cyani cum receptaculi) se recoltează în perioada de înflorire, în lunile iulie-septem-brie. Se rup inflorescenţele întregi cu pedunculul cât mai scurt. Uscarea nu trebuie să le decoloreze. Atât capitulele florale cât şi florile sunt lipsite de miros şi au gust dulceag, uşor astringent.
Principii active. Substanţe amare (centaurozida sau cnicina), tanin, un glucozid-cicorina, săruri de potasiu, mangan etc.
Acţiune farmacologică : diuretic, antidiareic, calmant (extern).
Întrebuinţări. Intern. Ca antidiareic, datorită conţinu–tului în tanin cu acţiune astringentă. Acţiunea diuretică se datorează glucozidului centaurina (cnicina), motiv pentru care este folosită în dispepsii. Este folosită în afecţiunile renale şi ale vezicii urinare. Extern se utilizează drept calmant în iritaţii oculare.
Preparare şi utilizare. Intern, se face o infuzie dintr-o linguriţă şi jumătate de flori la 300 ml apă clocotită ; se lasă vasul acoperit 15-20 minute, se îndulceşte şi se bea călduţ în trei reprize înaintea meselor principale, cu aproximativ o jumătate de oră. Dacă dorim să mărim acţiunea diuretică, florile de albăstrele se pot asocia cu frunze de mesteacăn, frunze de merişor şi cozi de cireş. Extern, florile de albăstrele se utilizează sub formă de cataplasme şi spălături pentru ochi, în tratamentul pleoapelor ridate şi tonifiant al muşchilor lăsaţi.
Tratamente din tradiţiile populare. Florile crude se puneau la tăieturi, fiind un leac la îndemână în timpul secerişului. În durerile de ochi se făceau spălături cu decoctul de flori. Florile plămădite în vin sau bere se dădeau celor care nu puteau urina, iar pisate erau luate ca purgativ. Sub formă de ceai erau folosite în răceli şi boli de piept. Zeamă de rădăcină era folosită pentru bolile de piele iar ceaiul din flori, contra bolilor de rinichi.
Etimologia denumirii. Centaurea cyanus îşi trage originea de la grecescul Kentauros (singular) Kentaureios (plural), fiinţe care, în mitologia greacă, erau nişte monştri, jumătate oameni, jumătate cai; dintre aceştia Chiron era prietenul nepreţuit al oamenilor şi l-a iniţiat pe Asclepios în tainele lecuirii oamenilor; cyanus (lat.) înseamnă albastru, se referă la culoarea florilor.
Lasă un răspuns